ARAD. Raportul privind incidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia pilotul aeronavei şi un medic rezident au decedat, a fost prezentat miercuri în Guvern. Raportul a scos la iveală ce s-a întâmplat în fiecare minut de după prăbuşirea avionului: cine a sunat la 112, la ce oră, cine a mai fost contactat telefonic de supraviueţuitorii accidentului, cum au colaborat instituţiile între ele, ce măsuri au luat etc.
În raport se arată că, la ora 16.32, adică la jumătate de oră după producerea accidentului aviatic, la ISU Arad s-a dat un „ordin pre-alertare elicopter ISU Arad”. Elicopterul SMURD Arad a fost în aşteptare după primirea telefonului. Cum nici elicopterul SMURD Târgu Mureş nu a putut ajunge la locul prăbuşirii din cauza ceţii şi a plafonului de nori, decolarea elicopterului SMURD Arad nu s-a mai luat în calcul. Însă lucrurile au stat puţin mai haotic. De la Bucureşti, ISU Arad a primit ordin „să ridice elicopterul şi să plece”. După ce ofiţerul de serviciul al ISU Arad a întrebat unde va decola elicopterul SMURD Arad, i s-a închis telefonul în nas. Elicopterul SMURD Arad poate fi ridicat de la sol doar la ordinul Inspectoratului General de Aviaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!