Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au fost sesizați despre un scandal în familie petrecut în Târnova. Ajunși la fața locului, aceștia au aflat că un bărbat de 50 de ani, din Agrișu Mare, și-ar fi agresat fizic tatăl, pe fondul unui „conflict spontan”. Bărbatul agresiv s-a ales cu un ordin de protecție provizoriu, cercetările fiind continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie.
Și polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Bârzava, și-ar fi amenințat cu acte de violență concubina. „Cel în cauză este cercetat penal pentru amenințare”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!