180 de minute este timpul de așteptarte afișat de aplicația Poliției de Fontieră, pe sensul de ieșire din țară, pentru mașini mici, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Autostradă. În realitate, cel mai probabil se așteaptă mai mult de cele trei ore oficiale. Se lucrează pe șapte benzi, dar numărul celor care doresc să intre în Ungaria este foarte mare. Multe dintre mașinile care se află în punct sunt ale cetățenilor ucraineni care se îndreaptă spre țările din vestul Europei.
Timpi ridicați de așteptare se înregistrează și la Nădlac I – 120 de minute, indică aplicația celor de la frontieră. Aici sunt deschise trei benzi pentru mașini mici, pe sensul de ieșire din țară. La Turnu, unde se lucrează pe două artere, timpii de așteptare se ridică la 90 de minute.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în data de 5 martie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 91.607 de persoane, dintre care 31.628 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 12 % faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 11.055 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 16,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 18.369 cetăţeni ucraineni (creştere de 8,5 %).
Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 98.138 de persoane, dintre care 23.180 cetăţeni ucraineni (creştere de 1,6%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 05 martie, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 227.476 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 155.680 cetăţeni ucraineni.
„Menţionăm că a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale”, precizează IGPF.
Trimite articolul
XInformatiile pentru timpii de asteptare pe sensul de iesire din tara care sunt car sunt afisati pe platforma nu sunt reali, nu sunt corelati cu reamitatea din teren. De ce ??? De ce platforma nu informeaza corect ??? DEZINFORMARE