Germanii care elaborează studiul de trafic din Arad au venit la Municipalitate cu câteva propuneri legate de modul de parcare din Arad. Pentru început, specialiştii germani au preferat să dea sfaturi pe termen scurt, soluţii cu aplicabilitate imediată, care, în viziunea lor, ar putea duce la diminuarea crizei locurilor de parcare.
Prima dintre propunerile germane se referă la faptul că “parcările rezidenţiale ar trebui să aibă prioritate pe străzile mici din oraşul vechi”. O altă propunere germană ar afecta direct buzunarele arădenilor: “scumpirea preţului tuturor locurilor de parcare pe stradă”, dar şi “taxe mai mari la parcare (cu excepţia parcărilor pentru rezidenţiabili) pe străzile mici din oraşul vechi. Germanii consideră, însă, că pe aceste străzi pentru rezidenţiabili parcarea ar trebui să fie gratuită, aceştia urmând a fi dotaţi cu un permis de parcare rezidenţial.
Poate una dintre cele mai interesante sugestii venite din partea specialiştilor care realizează studiul de trafic din Arad este limitarea duratei de parcare de-a lungul Bulevardului Revoluţiei. Reprezentanţii firmei cred că pe Bulevard durata parcării ar putea fi de maximum două ore şi că s-ar impune aplicarea de taxe de parcare progresive.
Supraveghere constantă
Germanii mai propun, ca de final, supravegherea constantă a parcărilor şi aplicarea de pedepse dure pentru nerespectarea regulilor de parcare.
JA-M.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!