Celebrul tren de lux a ajuns în Curtici, unde s-a constatat, în urma cercetărilor făcute, că trei geamuri au fost sparte. Nu s-a putut stabili dacă acestea au fost distruse în mod intenţionat sau dacă pe drum a avut loc un accident provocat din cauze ce urmează să fie identificate.
Orient Express a revenit în România sâmbătă, în Gara de Nord din Bucureşti, de unde a plecat duminică spre Budapesta, având programată o oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia. La scurt timp după ieşirea din Sighişoara, șeful trenului a anunțat la 112 că mai multe geamuri au fost sparte. Cum timpul de staționare în Simeria a fost insuficient pentru efectuarea cercetărilor, acestea au fost făcute în Curtici. Potrivit anchetatorilor, nu există martori care să fi văzut momentul în care geamurile au fost sparte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!