PECICA. Descoperire arheologice extrem de importantă la Pecica! Complexul Muzeal Arad a început din martie să studieze zona Pecica în cadrul unui proiect intitulat ArheoPecica, iar descoperirile nu întârzie să apară. Considerată ca fiind una dintre cele mai bogate zone arheologice din județ, zona este extrem de interesantă și atractivă pentru arheologi.
Așadar, la începutul lunii iulie Complexul Muzeal Arad anunța o nouă etapă a proiectului, practic o încercare de a studia structurile din zona Pecica – Turnu care suscită interes. „Prin colaborare cu Cristian Floca, cercetător în cadrul Filialei Timișoara a Academiei Române, și Alexandru Hegyi, cercetător în cadrul Centrului pentru Studii din Asia de Sud-Est din Kyoto – Japonia, au fost efectuate măsurători magnetometrice asupra unui tumul aflat pe marginea șoselei dintre satele Turnu și Variașu Mare. Începând cu secolul al XIX-lea, tumulul a fost puternic afectat de diverse distrugeri. Cu toate acestea, în zona păstrată intactă, măsurătorile au evidențiat existența unor structuri și amenajări aflate sub mantaua tumulului”, au explicat reprezentanții Muzeului.
Măsurători și descoperiri
Ei bine, iată că au apărut și primele descoperiri. În urmă cu câteva zile arheologii au descoperit primele oseminte umane. „După o evaluare făcută prin mijloace non-intruzive (măsurători magnetometrice), cercetarea tumulului dintre satele Turnu și Variașu Mare a continuat, printr-o săpătură efectuată de echipa de arheologi a Complexului Muzeal Arad în zona în care distrugerile au scos la iveală câteva oseminte umane. Acestea se aflau la mică adâncime (cca 45 cm) față de cel mai înalt punct al tumulului; în urma săpăturii, s-a constatat că osemintele făceau parte dintr-un mormânt în care defunctul a fost așezat pe spate, cu picioarele chircite. Mormântul a fost săpat în mantaua tumulului, această practică de reutilizare a tumulilor funerari fiind întâlnită de-a lungul mai multor epoci. În lipsa unui inventar funerar, aprecierile cronologice pot fi făcute doar pe baza poziției defunctului, care în acest caz este una tipică pentru orizontul cronologic al epocii bronzului timpuriu (cca 3000-2500 î.Hr.)”, spun arheologii.
Despre ArheoPecica
Arheologii Complexului Muzeal Arad au demarat proiectul ArheoPecica având ca scop punerea în valoare a celei mai bogate zone arheologice din județ. În cadrul ArheoPecica sunt revizitate și reevaluate situri arheologice deja cunoscute, iar altele sunt identificate acum pe baza imaginilor satelitare, a fotografiilor aeriene, a scanărilor magnetometrice și a altor tehnologii moderne. De la nivelul solului sunt recoltate materiale care să ajute la stabilirea cronologiei obiectivelor arheologice (fragmente ceramice, unelte din piatră, etc.).
„Un alt obiectiv major al proiectului ArheoPecica constă în evaluarea unui întins câmp de movile funerare, situat în partea nord-estică a unității administrativ-teritoriale a orașului Pecica.
Finalitatea proiectului va consta în prezentarea tuturor siturilor arheologice din zona vizată, în cadrul unui volum dedicat”, a mai transmis Muzeul.
FOTO: Complexul Muzeal Arad
Trimite articolul
Xau fost d(r)aci….
si daca or fi din primul sau al doilea razboi mondial?
Acu dezgropam toate osemintele gasite de pe toate campiile si dealurile din Romania?
-
Pai, nu vedeti ca varsta osemintelor este estimata doar pe baza pozitiei mortului,ce vreti mai clar de atat? De parca ,doar cu 3000-2500 de ani in urma ar fi putut fi ingropat un cadavru cu picioarele chircite…Ce nebunie, nu cred o iota din veridicitatea acestor descoperiri !
-
E clar că nu ai habar cum funcționează arheologia…alt expert analfabet 🤦🏻♂️
-
Rusii sunt vinovati pentru aceste gropi comune.
Cerem condamnarea de urgenta a lui Putin care a folosit ilegal masina timpului si a ucis fara mila oamenii nostri.
Dacă italienii, francezii, spaniolii, germanii și mulți alți europeni se comportau ca și noi, adică găseau niste osemninte, un gândac, o pasăre, un traseu de urși sau alte sălbăticiuni pe traseul zecilor de mii de km din Europa și se comportau ca și noi, nu mai exista kilomeru de autostradă în bătrânul nostru continent
-
uita-te in Italia, mereu gasesc orase romane la sapaturi si opresc toate proiectele, asa ca nu vorbi degeaba.
-
Nu prea cred ce spui. Dacă s-ar opri la fiecare vestigiu care stă în calea unei autostrăzi, ar avea cam jumătate din lungimea autostrăzilor din România.
-
Pai ar cam trebui sa crezi. Acum doi ani in urma, aveam santier la un spital din zona unde locuiesc. Viavis era o parcare etajata. Parcarea a fost desfiintata pe motiv ca au fost descoperite urme ale unui fost port roman pe Dunare ( ramasite ale unui vas, corabie din acea vreme) Lucrarile la spital sunt aproape terminate dar parcarea inca nu a fost reconstruita. In DE, daca gasesti un os uman pe santier si anunti arheologii, automat “iti iei concediu” .
-
-
-
Mai mult, în cazul de față nici măcar nu este vorba de o descoperire arheologică întâmplătoare, în cadrul unui proiect civil, ci o investigație arheologică sistematică a unei zone cu potențial arheologic cunoscut.
bun si daca gasiti multe oseminte ce faceti cu ele
Un alt muzeu al osemintelor cumva
Wow! păi daca e asa nu se mai construieste nici o autostrada din cauza acestor oseminte?
-
Nu fii bolovan. Se face descarcarea arheologica, adica se sapa si se documenteaza tot, iar mai apoi santierul poate continua.
-
Da Ioane, se sapă… se sapă… se sapă,,,, și după vreo 20 de ani poate fiii sau npoți noștrii vor putea continua, construcția autostrăzii sau construirea unui muzeu
-
@Teo, ai “ucis” și arheologia și gramatica dintr-o lovitură 😂
-
Termenul legal de descărcare arheologică al unui teren implicat într-un proiect de construcție este 12 luni, nu 20 de ani. Când nu cunoști legislația în domeniu, bați câmpii. Vezi OG 43/2000 și L 258/2006.
-
-
dar oare la cate persoane sunt disparute , posibil sa fie vreuna????? faceti teste si analize sa vedeti, ca doar nu a stat atatea mii de ani acolo la suprafata ca sa fie descoperit acum.