Acţiunea a fost realizată în cadrul atelierelor de creaţie, care au început încă din toamna anului trecut. „La activităţile pe care le facem la ateliere folosim o varietate mare de materiale reciclabile. La început am lucrat mult pe hârtie, în divere tehnici, apoi am început să folosim materiale plastice, cofrage de ouă, cutii, sfoară şi chibrituri. Multe din activităţi sunt destul de dificile, copiii având nevoie de sprijinul părinţilor sau bunicilor”, a spus educatoarea Cristina Opreanu. Atelierele au început să aibă căutare, la acestea participând şi foşti preşcolari dar şi părinţi şi copii de la alte grădiniţe. Cei mici au fost foarte încântaţi de pictarea ouălor şi de coşuleţe.” Faci două găuri în ou şi sufli ca să iasă gălbenuşul şi albuşul. Speli oul, îl laşi să se usuce şi după aceea îl pictezi”, a spus Nicolae, unul dintre micii meşteri.
Ouăle au fost pictate cu vopsele acrilice si decorate în tehnica quilling sau cu ajutorul unui şnur din hârtie creponată. Coşuletele au fost create din ziare şi lăcuite, rezultând adevărate măiestrii regale. Pentru vacanţa de vară, copiii au planuri mari, vor să participe la Zilele Aradului, pentru a le arătă şi celorlalţi cum să protejeze natura, prin refolosirea materialelor.
M. Codrean
Citiți principiile noastre de moderare aici!