Prevederile OUG 7 îi atinge direct la buzunar pe informaticienii din justiție și, implicit, și pe cei ai Tribunalului Arad și Judecătoriei Arad și ai parchetelor. Cei șapte informaticieni ai Tribunalului Arad, cei care au dezvoltat aplicația „Dosarul electronic”, aplicație preluată apoi de instanțele din țară, vor lua între 40 și 50 la sută mai puțin la salarii din cauza prevederilor OUG 7. Informaticienii Tribunalului Arad au dezvoltat o aplicație prin care justițiabilii și avocații pot accesa dosarele în care sunt implicați și pot depune acte în mod electronic, sute de mii de lei fiind economisiți prin simplul fapt că, spre exemplu, nu s-au mai trimis citații prin poștă. Pentru că nu au sindicat, informaticienii nu pot protesta, însă noi putem scrie despre problema care îi afectează. Înainte de OUG 7, legea prevedea că „specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor din cadrul aparatului propriu al CSM și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.
Articolul de lege care prevedea acest lucru a fost abrogat în urma apariției OUG 7, iar Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secția de procurori, a atras atenția că „abrogarea celor două alineate conduce practic la o scădere a nivelului de salarizare a informaticienilor atât din cadrul parchetelor cât și al instanțelor, aceștia urmând a fi salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 153/2017. Acest aspect creează premisele plecării din sistem a unei resurse umane înalt calificate, esențială pentru buna desfășurare a activității în cadrul Ministerului Public”. Interpelat pe subiect, vicepreședintele Tribunalului Arad, Flavius Bradin a declarat pentru Jurnal arădean/aradon că „prin Legea 303 /2004, prin modificările aduse la articolul 120, alineatul 6, prin derogare de la legea salarizării unice, s-a prevăzut că specialiștii IT din cadrul instanțelor și a al parchetelor beneficiază de aceleași drepturi salariale ca și specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin Ordonanța 7 de zilele trecute la punctul 8 de la articolul 14 aceste prevederi ale articolului 120 au fost abrogate. Așadar, ei ar urma să fie salarizați potrivit legii salarizării unice, deci salariile lor să scadă undeva la 40/50 la sută. Totul ca urmare a abrogării acestei prevederi introduse în Legea 304/2004, astfel cum a fost ea modificată prin Legea 207/2018 pentru că s-a vrut repararea inechității făcute prin legea salarii unice, în care specialiștii IT erau salarizații la nivelul grefierilor. Noi ne mândrim cu realizările informatice făcute la nivelul Tribunalului – majoritatea țării a preluat ceea ce am făcut noi”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, în continuare, cu controversata Ordonanță de Urgență nr. 7.
Citiți principiile noastre de moderare aici!