Conform vechii legi, pragul maxim era de 1%. Senatorul arădean spune că legea a fost tergiversată deorece la mijloc erau „interese transpartinice”, care au întreţinut „o bătălie subterană împotriva promovării” şi nu s-a sfiit să arate cu degetul spre Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat-Crişana. Iniţial, spune Ovidiu Marian, proiectul său prevedea eliminarea pragului de deţinere de acţiuni, însă, după discuţii cu colegii săi şi-a dat seama că, pentru început, este preferabilă ridicarea pragului.
„Am acceptat, pentru că aveau dreptate, mai întîi trebuie să vedem cum reacţionează piaţa şi care vor fi urmările. În funcţie de acestea, se poate trece la mărirea sau eliminarea pragului”. Argumentul lui Ovidiu Marian a fost acela că „investitorii serioşi vor fi stimulaţi dacă ştiu că pot deţine un procentaj demn de luat în seamă din acţiuni”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!