Surse din interiorul pușcăriei ne-au confirmat faptul că Tender își va ispăși pedeapsa în orașul nostru. Motivul? Acesta a fost condamnat la 12 ani și 7 luni de închisoare, fiind acuzat de înșelăciune și spălare de bani. Cum pedeapsa este așa mare, Tender a fost trimis să o ispășească în penitenciarul din Arad, penitenciar în care ajung deținuții ce au o condamnare care necesită regim închis, așa cum este omul de afaceri timișorean. Aceleași surse din Penitenciarul Arad ne anunță că Ovidiu Tender va rămâne în pușcăria din orașul nostru până în momentul în care, prin hotărâre judecătorească sau prin decizie a comisiei de disciplină din penitenciar, va fi modificat regimul de executare a pedepsei. După ce regimul de detenție al lui Tender se va modifica, asta urmând să fie, în cel mai bun caz, peste câțiva ani, omul de afaceri va putea să solicite transferul în penitenciarul din Timișoara, orașul lui de baștină.
Ovidiu Tender, alături de Marian Iancu, au fost trimişi în judecată în 2006. Cei doi au fost acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003. Iancu a primit o condamnare de 14 ani de închisoare.
Ovidiu Tender, închis la Penitenciarul Arad
Omul de afaceri Ovidiu Tender, unul dintre cei mai bogați români, a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele american Donald Trump a promis miercuri că va răspunde amenințării Uniunii Europene de a impune taxe vamale asupra unor importuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro începând de luna viitoare, după ce Statele Unite au instituit taxe vamale generale asupra importurilor de oțel și aluminiu, transmit agențiile Reuters și AFP.
România
Cinci avioane IAR-99 SM modernizate la Fabrica de Avioane de la Craiova sunt pregătite să intre în dotarea Ministerului Apărării Naționale (MApN).
1
România
Radu Oprea: Votul dat în Consiliul Politic arată că Victor Ponta nu mai este de astăzi membru al PSD
Victor Ponta s-a autoexclus mai demult din PSD și votul dat miercuri în ședința Consiliului Politic Național arată că acesta nu mai este membru al Partidului Social Democrat.
România
Președintele AUR, George Simion, și lidera POT, Ana Maria Gavrilă, au anunțat miercuri că își vor depune candidaturile pentru alegerile prezidențiale, unul dintre ei urmând să se retragă după ce acestea vor fi validate.
2
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, că se așteaptă ca SUA să ia „măsuri puternice” împotriva Rusiei dacă Kremlinul respinge armistițiul de 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat deja la propunerea Washingtonului, relatează EFE.
1
România
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat miercuri că va propune Consiliului Politic Național (CPN) al Partidului Social Democrat excluderea din partid a lui Victor Ponta.
România
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
UT Arad
Fetele de la UTA au ca obiectiv menţinerea în al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc.
România
O tânără suedeză de 26 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al unei clădiri din zona Fructus și a căzut pe terasa de la etajul 5. Ea a fost transportată inconștientă la spital. Ar fi în stare critică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!