Cum vor fi aceștia? Vor fi la fel ca cei de până acum sau vor fi diferiți? Vom avea un președinte implicat și echidistant sau vom avea parte de alți cinci ani de absență la Palatul Cotroceni?
Până la urmă, alegerile din 10 și 24 noiembrie despre asta sunt. Despre încrederea în ziua de mâine și speranța că ea va fi una mai bună decât cea de ieri.
Am văzut cu toții ce au însemnat cei cinci ani cu actualul președinte: lipsă de implicare, atitudine arogantă, blocaje peste blocaje. Atunci când nu a lipsit din viața publică, președintele actual nu a făcut decât să-i împiedice pe alții să-și facă treaba.
Ne-am convins în aceste zile și ce va însemna guvernarea pe care actualul președinte a impus-o cu forța, prin sfidarea votului popular din 2016. Pensiile și salariile vor rămâne plafonate, programele destinate micilor antreprenori vor fi suspendate, iar multe dintre măsurile de sprijin, acordate de Guvernul PSD pentru oameni, vor fi pur și simplu anulate.
Acest tăvălug al austerității și al atitudinii disprețuitoare față de români poate fi oprit doar de noi. Pe 10 noiembrie și, mai apoi, pe 24 noiembrie, trebuie să mergem la vot și să alegem candidatul care poate uni societatea și care va lupta pentru binele fiecărui român.
Acest candidat este Viorica Dăncilă. Toți ceilalți pretendenți la funcția de președinte sunt, de fapt, aliniați în spatele lui Klaus Iohannis. Și asta pentru că au ales să-i susțină guvernul și acțiunile abuzive de până acum. Când ești complice, nu ești diferit de grupul din care faci parte.
Să mergem, deci, la vot și să alegem cu inima. Să nu-i dăm toată puterea unui singur om, pentru că împreună cu guvernul lui vor face ce au mai făcut: vor tăia salarii și pensii, vor face concedieri și vor aduce austeritatea.
Viorica Dăncilă este singura care a demonstrat că luptă pentru fiecare român. Să o alegem pe Viorica Dăncilă, Președintele implicat și muncitor de care are nevoie România!
Comandat de Partidul Social Democrat – PSD, cod unic mandatar 31190008.
Trimite articolul
XCe elan ne da astfel de articole!
Garantat 100% votez Iohannis
Am verificat Buletinul si nu este expirat, mai sunt exact 49 de ore si incepe actiunea “Toti contra ciuma”
Buletinul lui soacrei e deja pe “hold” :)))
Sa inceapa macelul:))
Pentru acest simulacru de articol am doar atat :):):) oIo p.s. sunt curios cine e atat de idiot incat sa voteze cu prostana ??? :):):)
:))
Sunteti afiliati politic….mass-media trebuie sa fie neutra ….rusine Aradon…rusine
“Să mergem, deci, la vot și să alegem cu inima” . Da, alegem cu inima, creierul nu e util in astfel de cazuri…. adica in Romania!