Nu cu multă vreme în urmă, am scris un articol („Biserică (nu) şi şcoală?!”) ce avea ca subiect o neînţelegere între primăria Târnova şi consiliul parohial Chier în legătură cu un teren pe care trebuia să se ridice o clădire nouă destinată învăţământului din satul Chier. Primarul comunei, Florin Farcaşiu, şi viceprimarul, Cornel Gabor, erau nemulţumiţi că datorită unui proces pe rol (un recurs înaintat de Biserica Ortodoxă Chier) nu pot începe lucrările, deşi s-a ţinut chiar licitaţia pentru construirea, din fonduri proprii, a noii şcoli.
La câteva timp de la apariţia articolului, preotul paroh Voicu Ivănuţ ne invită, prin telefon, să avem o întâlnire cu consiliul parohial ca să aflăm şi alte păreri „pentru că lucrurile nu stau chiar aşa”. Am fost de acord şi am răspuns invitaţiei de a ne deplasa la Chier. În dimineaţa zile stabilite (n.n. vineri), la puţină vreme după ce am ajuns şi, împreună cu directorul şcolii, prof. Nadia Popa, am văzut terenul pe care se află şcoala, casa parohială, biserica, şcoala veche nefolosită (construită în perioada interbelică) şi locul propus pentru noile spaţii de învăţământ, au apărut primarul comunei, Florin Farcaşiu şi viceprimarul, Cornel Gabor. Preotul Ivănuţ, care ne întâmpinase la sosire şi ne rugase să aşteptăm ora fixată pentru întâlnirea cu consilierii bisericii, le-a propus şi edililor comunei aceiaşi rugăminte. La scurt timp au venit cosilierii Ioan Clima, Petru Butar, Ciprian Tătar, Manasie şi Dragomir Haneş. Şi-au început discuţiile…
O luăm, practic, de la capăt…
În 12 noiembrie 2008, consiliul parohial încheie un proces verbal pe baza la „cererea Primăriei Târnova nr. 6101 din 11.11. 2008, pentru a clarifica situaţia unei parcele de teren aflată în posesia Bisericii Ortodoxe Române din Chier înscris în cartea funciară a localităţii Chier sub nr. 394 cu nr. topo 452-454/a în scopul construirii unei şcoli cu patru săli de clasă”. Consilierii, se arată în document, sunt de acord „cu cedare parcelei respective pentru noua clădire” dar pun nişte condiţii, printre care Primăria Târnova să facă: schimbarea acoperişului de pe cupola bisericii, schimbarea instalaţiei electrice din biserică, schimbarea uşilor şi geamurilor la biserică şi casa parohială cu altele din termopan, pavarea curţii bisericii, împrejmuirea curţii şcolii.
Primarul Florin Farcaşiu, care a adus şi un braţ de documente, spune că terenul, care se întinde de la căminul cultural până la vecinul din cealaltă stradă, a fost al bisericii. Dar, în urmă cu un an, a cerut rectificare CF „întrucât terenul nu are 25 ari (n.n. cât figurează în CF-ul bisericii) ci 92”. Recunoaşte că a fost în biserică, în faţa consiliului bisericesc, şi s-a angajat să contribuie la unele reparaţii la biserică (cele menţionate): „Da, suntem de acord, dar nu dintr-o dată. Constructorul care a câştigat licitaţia pentru şcoală şi-a luat angajamentul să facă cea mai costisitoare dintre aceste lucrări, în momentul începerii şantierului la şcoală să înceapă şi la biserică. Celelalte lucrări urmau să fie cuprinse în buget şi priorităţile să le propună consiliul parohial. Sunt dispus să luăm lucrurile de acolo”
Preotul Voicu Ivănuţ susţine, tot pe bază de documente, că pământul aparţine bisericii (inventarul din 1943 arată că tot ce exista în şcoală era în inventarul bisericii, la fel ca şi o adresă a Inspectoratului de constatare Arad). Este nemulţumit „instanţa vine şi dă la Primărie tot” de aceea a făcut recurs. „Tot terenul aparţine bisericii – spune preotul – dar a fost confiscat abuziv în perioada comunistă şi nu au reuşit să-şi reglementeze situaţia juridică.”
Înţelegerea, cea mai bună soluţie
„Nu mai vreau să fim în justiţie – ne spune primarul Farcaşiu, la întrebarea noastră: ce vor totuşi să facă în continuare? Doresc să găsesc o soluţie împreună cu părintele şi consiliul local. De dragul şcolii, propun să ne angajăm la lucrările respective în schimbul acestui teren de 12 ari. Nu ne dorim nici o palmă de pământ în propietate dar ca să se emită autorizaţia de construcţie este necesar ca terenul să aparţină Primăriei”. „Nu este nici unul dintre noi, de la preot la consilieri, împotrivă – a fost replica pr. Ivănuţ. Suntem de părere să mergem la notar pentru a dona acest teren în schimbul lucrărilor menţionate, mai ales că două s-au şi realizat, şi să ne recuperăm cheltuielile de judecată”
Şi toţi au fost de acord „ fără discuţii”, cum sublinia consilierul Petru Butar, să se întâlnească luni (n.r. 18 ianuarie) la Notariatul din Ineu. Şi, din câte am aflat ieri, demersurile natariale pentru clarificarea situaţiei terenului au început aşa cum s-a discutat.
Ne bucurăm că am contribuit şi noi la rezolvarea acestei neînţelegeri care nu făcea bine nimănui.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!