Arad. Începând de joi, 23 februarie, rezultatele investigațiilor efectuate la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală – radiografii, tomografii computerizate, RMN – pot fi vizualizate pe site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU).
SCJU pune la dispoziția cetățenilor care și-au efectuat sau își vor efectua investigații Rx sau imagistice o variantă simplă de a accesa, de acasă, fiecare investigație realizată în laboratorul de specialitate al unității medicale.
Conducerea„Ne-am dorit să implementăm acest serviciu pentru a veni în sprijinul pacienților care apelează la spital pentru efectuarea acestor investigații. Sunt cazuri în care pacienții nu își mai găsesc investigațiile primite în momentul efectuării acestora, iar pentru a le prezenta medicilor de specialitate sunt nevoiți să revină la spital, să completeze un formular și mai apoi să aștepte eliberarea unei copii. Considerăm că prin intermediul portalului on-line este mult mai simplu să avem la dispoziție, rezultatele investigațiilor noastre mai ales că după prima conectare avem acces oricând și de oriunde la acestea”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.
Pentru a accesa investigațiile efectuate, persoanele interesate trebuie să furnizeze, în momentul programării sau ulterior, la Biroul de Programări, o adresă de e-mail activă, respectiv numărul de telefon.
Cum se procedează
pacientul va fi redirecționat către portalul de autentificare unde va trebui să introducă CNP-ul. După apăsarea butonului „TRIMITE” pacientul va primi prin e-mail un cod de acces cu ajutorul căruia va putea accesa investigațiile radiologice și imagistice efectuate în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală.
Pe prima pagină a site-ului scjarad.ro există o rubrică denumită „Vezi aici investigațiile radiologice și imagistice” care intermediază accesul către portalul de autentificare. Mai apoi, apăsând butonul „ACCESEAZĂ”,
Citiți principiile noastre de moderare aici!