Pacientul decide cine este medicul cel mai bun

– Domnule doctor, sunteţi şi vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România şi din această postură aş dori să ne spuneţi dacă există o statistică oficială la nivel naţional care să releve gradul de sănătate al populaţiei pe acest palier al medicinei?

– Din punctul de vedere al Colegiului Medicilor Dentişti nu avem statistici oficiale în ţară care să releve adevăratul grad de igienă orală al populaţiei pentru că ceea ce exista înainte de 1989, indicatorii respectivi intrau pe nişte statistici naţionale, astăzi acest lucru nu se mai realizează. Sunt cabinete private iar acestea nu cred că dau vreo situaţie asupra gradului de igienă orală al populaţiei, cel puţin la cabinetul meu nu mi s-a cerut niciodată o astfel de situaţie.

– Ce credeţi că ar trebui să facă Ministerul Sănătăţii în acest sens?

– Să includă cabinete de stomatologie într-un program naţional de prevenţie, de cunoaştere reală a gradului de igienă din grădiniţe, din şcoli, din licee sau facultăţi, deci o implicare nu doar pe zona privată ci şi pe ceea ce încă există ca zonă instituţionalizată în care funcţionează aceste cabinete . Altfel, cifrele nu ştiu pe ce bază sunt prezentate. Cunosc foarte bine reţeaua privată de stomatologie, coordonez acest departament profesional-ştiinţific şi de învăţământ al Colegiului Medicilor Dentişti din România dar niciodată nu mi s-a cerut o astfel de situaţie. Apar însă nişte cifre dar pe ce bază apar ele, nu ştiu. Colegii mei, preşedinţii Colegiilor Judeţene, nu mi-au spus niciodată că ar fi fost solicitaţi să predea astfel de situaţii. Am mai menţionat şi cu alte ocazii că au apărut nişte cifre legate de numărul de periuţe, sau cantitatea de pastă de dinţi utilizată dar cred că e o glumă. Nu ştiu cum s-a realizat acest lucru dar ştiu de unde a plecat acest lucru: un distins profesor roman cu care eram într-un schimb de experienta în Israel, la Universitatea Hadassa din Ierusalim, a “aruncat” la o masă unde erau prezenţi medici din Israel şi România, că la noi in tara se consumă, în medie, cam 4 periuţe de dinţi şi un tub de pastă de dinţi pe an. A spus acest lucru la o bere, iar de atunci, şi vorbim de anul 1998, această glumă, i-aş spune, a fost preluată şi prezentată de presă ca o informaţie oficială. A verificat cineva acest lucru, şi dacă da, care au fost metodele prin care s-a realizat acea verificare? Eu nu cred că suntem ultimii din Europa în acest domeniu, dar pot să spun că există o “îngrădire” sau, dacă vreţi, un acces mai dificil la tratamentul stomatologic având în vedere starea financiară a populaţiei. Medicul stomatolog achiziţionează produse de ultimă oră iar onorariul pe care trebuie să-l perceapă acoperindu-şi cheltuielile şi realizând şi un venit din care trebuie să trăiască, ridică manopera respectivă la un preţ de cost uneori destul de ridicat în comparaţie cu veniturile populaţiei. Dar asta nu înseamnă că suntem pe ultimul loc din punct de vedere al gradului de igienă dentară. Avem foarte mulţi oameni care sunt edentaţi, oameni cu lipsuri dentare, dar asta nu înseamnă că au o lipsă de igienă. Aceşti oameni nu au posibilităţile financiare de a-şi realiza lucrările protetice necesare, or aici cred că rolul principal aparţine comunităţilor locale şi nicidecum cabinetelor private. Eu, ca şi primar, dacă vreau să am medici într-o comună sau un oraş, găsesc nişte forme ca să-i atrag prin diverse facilităţi: oferirea de spaţiu, ajutor pentru achiziţionare de aparatură, scăderea impozitului, etc, deci dacă există preocupare pentru sănătatea orală a populaţiei, autoritatea publică locală poate crea centre sociale de asistenţă stomatologică. De exemplu, în Bucureşti am reuşit să realizăm un astfel de parteneriat cu primăriile din sectoarele 1, 3 şi 4 prin care dezvoltăm aceste centre sociale de asistenţă stomatologică, primăriile suportând o mare parte din cheltuieli şi incluzând pe lista pacienţilor categoriile defavorizate – deci până la un anumit nivel financiar acel pacient nu plăteşte nimic iar după atingerea unui anumit cuantum de venit, el plăteşte 20-30 la sută din costul consultaţiei sau al tratamentului.

 

“Eu cred că pacientul va decide cine este medicul cel mai bun”

– De la ce vârstă ar trebui ca un pacient să facă vizite regulate la un medic stomatolog?

– Din copilărie. Încă de la dentiţia temporară, care este şi ea supusă fenomenului de carie, afecţiunilor infecţioase sau tumorale. Încă de atunci ar trebui făcute acele controale periodice, adică o prezentare la medicul dentist cel puţin o dată pe an. Mai există un fenomen care, din păcate, grevează atitudinea stomatologică: mulţi pacienţi, fie din necunoaştere, fie din lipsa de fonduri fnanciare, accesează în primul rând farmacia, şi pentru o durere sau pentru o infecţie întotdeauna se duc la farmacie. Acolo li se prescriu, nu ştiu pe ce criterii, antibiotice sau antialgice, faza acută trece, oamenii sunt mulţumiţi pentru că nu mai au dureri, dar boala continuă să evolueze şi în loc să vină în stadiul iniţial, vin în stadiul tardiv. Dacă în stadiul iniţial poţi să realizezi o obturaţie, o plombă, în stadiul tardiv înseamnă că e nevoie de o extracţie iar aici cred că este vorba şi de o conştientizare a populaţiei că terapia stomatologică nu se face la farmacie. Eliberarea antibioticelor ar trebui făcută după prezentarea unei reţete eliberată de un medic de specialitate, stomatolog dacă ne referim la discuţia noastră. Faptul că un individ merge la o farmacie şi cere un antibiotic pentru durerea de dinţi pe care o resimte, i se dă tetraciclină, de exemplu, aceasta fiind una dintre cele mai proaste soluţii aplicate pe scară largă la noi în ţară, nu face decât să amelioreze situaţia temporar dar să complice, uneori iremediabil, lucrurile pe viitor.

– Pe piaţa muncii din România, în acest domeniu stomatologic, există foarte multe cabinete în care activează mulţi medici, unii abia ieşiţi de pe băncile şcolii. Care sunt criteriile pe care oamenii ar trebui să le ştie pentru a-şi putea alege un medic stomatolog bun?

– Prezenţa internetului în viaţa noastră de zi cu zi nu mai pune probleme în alegerea unui medic ci acum problemele se pun în contextul eticii medicale pentru că doctorii tineri care nu au structurată o anumită populaţie care să se adreseze cabinetului recurg, o parte dintre ei, la tot felul de reclame, “mai puţin etice”, dorind astfel să-şi atragă potenţiali pacienti. Codul de etică interzice astfel de reclame iar Colegiul Medicilor Dentişti din România nu are, deocamdată, structurate nişte criterii prin care să îşi permită să facă o clasificare a medicilor. Eu cred că pacientul va decide cine este medicul cel mai bun. Cum se orientează acest pacient este o altă problemă, însă eu cred că cea mai bună formă de recomandare este aceea de la un pacient la altul. Tendinţa actuală, prin care se “vând” acele proceduri “minim invazive”, cu un larg impact estetic poartă, din păcate, amprenta unei forme de medicină comercială şi mi se pare că astăzi, o parte dintre colegii mei, ajung să fie vânzători de iluzii. Aş vrea să dau un singur exemplu aici: trendul în stomatologie poartă azi un nume – implant – or sunt diverse forme de îmbunătăţire a ofertei osoase, metode care produc creştere osoasă, dar de foarte multe ori aceste materiale sunt doar iluzii pentru că osul nu creşte aşa cum creşte, de exemplu, cozonacul în tavă. N-am văzut niciodată aşa-numitul “os artificial” pus într-o geodă şi de acolo să crească un os care să iasă prin obraz ca un corn. Sunt multe lucruri care nu au o bază ştiinţifică reală şi care, practic, nu fac altceva decât să amăgească populaţia. Sunt metode speculative, fără o bază reală de cercetare, care să conducă spre o medicină bazată pe dovezi, nu pe iluzii. Cei tineri sunt înclinaţi spre această parte comercială pentru că este o parte care aduce ceva bani, iar pacientul, omul de rând, nu are cum să înţeleagă aceste fenomene dacă nu-i sunt prezentate decât ca şi o iluzie, nu ca şi o bază ştiinţifică.

– Cum este colaborarea dintre Colegiul în conducerea căruia sunteţi şi Ministerul Sănătăţii?

– Ca întotdeauna, pot spune că avem o colaborare bună, însă mie mi se pare că este prea puţin consultat Colegiul în problemele profesionale pe care noi le avem. De multe ori părerile Adunării Generale, Consiliului Naţional, a conducerii Colegiului, contează mai puţin vis-a-vis de părerile unor aşa-zişi “lideri de opinie”, nişte, haideţi să le spunem, “stomatologi trucaţi”.

– Ce ar trebui făcut în acest sens?

– Nu trebuie făcut nimic, doar respectată legislaţia în vigoare, atâta tot, Colegiul Medicilor Dentişti din România fiind organul consultativ al Ministerului Sănătăţii.

 

“Contează şi cât de mult vrei să dai din ceea ce ştii studentului”

– Ştiu că din acest semestru aţi început să predaţi la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad. Cum sunt studenţii de aici?

– Studenţii şi de aici şi de la Universitatea bucureşteană “Carol Davila”, unde sunt titular, sunt de două categorii: unii interesaţi, într-adevăr, de această profesie, iar alţii care sunt mai puţin interesaţi. Din acest punct de vedere studenţii sunt la fel peste tot, fiind vorba doar de gradul lor de interesare, de gradul de conştientizare a faptului că aceasta e profesia pe care şi-au ales-o şi din ea trebuie să trăiască. Cu cât se interesează mai mult, cu cât doresc să ştie mai mult, cu atât, bineînţeles, că vor fi medici mai buni.

– Din discuţiile purtate cu studenţii aceştia mi-au spus că pentru ei contează foarte mult şi modul de predare al cadrului didactic care li se adresează…

– Discutăm astăzi despre un învăţământ centrat pe student or asta înseamnă că eu cadru didactic trebuie să contribui la formarea lui profesională şi atunci e foarte importantă implicarea cadrelor didactice în procesul acesta de formare a viitorilor medici. Există cadre didactice care au har pedagogic, cadre didactice care doresc să fie, într-adevăr, cadre didactice şi unele care au găsit ca ultimă soluţie această poartă de supravieţuire. Nu-i putem uniformiza pe toţi, acolo unde e har nu am ce să discut, dar nu toţi suntem la fel de buni medici şi pedagogi. Poate prevala într-o parte latura profesională – să fie un medic excelent – dar care să nu aibă calităţile didactice pentru a explica şi a dărui toată experienţa sa studentului. Este ca în orice altă profesie: unii au talent iar alţii dau dovadă de foarte multă muncă prin care suplinesc partea mai firava a talentului , dar asta nu înseamnă că acel cadru didactic nu este foarte bine pregătit. Pot fi asistenţi excelenţi şi profesori mediocri dar pot fi şi profesori excelenţi şi asistenţi mediocri şi aceasta este o situaţie întâlnită nu doar în România ci peste tot în lume. Unii ajung, întâmplător, cadre didactice dar n-o să facă performanţă niciodată pentru că n-au cum. Contează şi cât de mult vrei să dai din ceea ce ştii studentului şi atâta timp cât tu nu eşti un creator de şcoală înseamnă că ai dat foarte puţin. Fiecare profesor care conduce o disciplină clinica trebuie să fie un creator de şcoală şi şcoala se creează pe două paliere: cel didactic vis-a-vis de activitatea cu studenţii, rezidenţii si cadrele didactice pe care le ai în subordonare şi cel de al doilea palier vizează activitatea de asistenta medicala de zi cu zi in clinicile de specialitate. Aşa cum te percep ei pe tine, aşa vor evolua şi ei pentru că rămâi exemplul lor, şi dacă au văzut că se poate oricum, atunci nu trebuie să te aştepţi la rezultate spectaculoase.Astazi din pacate putem asista la situatii hilare in care un tanar cadru didactic sa promoveze conform criteriilor legislative numai pe baza unor articole cotate ISI si a unor proiecte de cercetare castigate.pana aici nimic anormal dar nimeni nu mai ia in considerea activitatea medicala a acestui doritor de promovare.in acest contex ne-am trezit ca un chirurg care a facut 2-3 interventii pe an dar a publicat multe articole sa ajunga conferentiar sau profesor conducand o clinica de chirurgie in care activitatea medicala tinde spre zero absolut. Cum să îndrume colegii , cum sa rezolve cazurile grele, ce sa arate tinerilor colegi în formare? Din păcate articolele scrise şi puse pe abdomenul bolnavului nu pot opera.

 

“Trebuie create premizele necesare promovării propriilor cadre didactice”

– Cum este colaborarea dintre d-voastră şi conducerea Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad?

– Colaborarea dintre mine şi Conducerea Universităţii arădene este excelentă, respectându-ne principiile de la care am pornit în această colaborare. Eu am venit să împărtăşesc din ceea ce cunosc pe un capitol care aparţine chirurgiei oro- maxilo-faciale într-un moment în care, din păcate, promovările vis-a-vis de cadrele didactice sunt, într-un fel, în impas. Eu am venit să susţin Facultatea de Stomatologie pentru ca aceasta să reuşească să aibe propriile cadre didactice pentru că nu este o soluţie optimă “importul”, soluţia normală fiind creşterea şi promovarea de cadre didactice proprii care trăiesc alături de studenţii lor în această comunitate şi acest oraş. Ideea aceasta de a “importa” cadre didactice este un act de necesitate şi nu cred că are un viitor prea lung. Nu este acelaşi lucru cu o echipă de fotbal la care cumperi cel mai bun jucător de la o altă echipă. Important este ca cei din conducerea Universităţii să creeze premizele necesare promovării de cadre didactice, iar Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” are resursa umană necesară care trebuie doar ajutată şi stimulată. Am găsit aici colegi cu certă valoare profesională şi didactică care pot accede la funcţiile de conferenţiar şi de profesor.

– Sunteţi unul dintre cei mai renumiţi medici români recunoscuţi atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Care vă sunt planurile de viitor?

– Din punct de vedere al activităţii didactice aş vrea să cred că pot schimba mentalitatea de invatamant dentar, este necesară medicalizarea stomatologiei şi este necesara schimbarea planurile de învăţământ şi aducerea acestora cât mai aproape de realitate, desfiinţând, în modul practic, disciplinele inutile. Cred că s-a creat discipline pentru cadre didactice şi nu pentru studenţi. Studentul trebuie adus cât mai aproape de latura practică a acestei profesii, nu să-i încarc programa didactică cu materii inutile, respectând însă criteriile Directivei Europene, dar şi a ARACIS-ului. Din punct de vedere profesional, al activităţii de zi cu zi din spital planurile mele de viitor vizează, bineînţeles, calitatea actului medical, formarea tinerilor rezidenţi şi promovarea resursei umane astfel încât întotdeauna în spatele meu să existe cineva care te poate înlocui, plecând de la principiul că nimeni nu este de neînlocuit, deoarece sunt pline cimitirele de „oameni de neînlocuit”.

– Vă mulţumesc foarte mult.

Daniel Albu

 „Fiecare profesor care conduce o disciplină trebuie să fie un creator de şcoală”