La patru luni de când paznicul de vânătoare Sorin Jiva a fost împuşcat în timp ce patrula în pădure, la Brazii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au decis trimiterea în judecată a celor inculpaţi în acest caz. E vorba de: Tamaş Valentin (sub control judiciar), pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la tentativă de omor, complicitate la uzul de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, Surda Călin Ştefan, sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv Bodea Ioan Claudiu pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Din păcate, persoana care a tras focurile de armă asupra pădurarului Jiva a rămas neidentificată…
Firul evenimentelor
Ce au stabilit procurorii arădeni? „În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în seara zilei de 09.03.2017, în jurul orei 19.00, inculpatul Tamaş Valentin, însoţit de o persoană neidentificată până în prezent (AN), se aflau în zona Văii Iacobini (com. Brazi) având asupra lor arme letale pe care erau montate lanterne. Cum în acelaşi timp persoana vătămată J.S.V., angajat al D.S.G. în calitate de maistru de vânătoare, cobora pe un drum forestier cu autoturismul său de la locurile unde hrănise animalele sălbatice, autorul neidentificat (AN) a tras două focuri de armă asupra acestuia, unul în timp ce se afla în autoturism şi al doilea în afara acestuia, folosind cartuşe confecţionate artizanal cu alice având diametru de peste 7mm. Persoana vătămată J.S.V. fiind rănită, a reuşit să se deplaseze de la faţa locului până la o cabană din apropiere de unde a fost transportată ulterior la spital cu multiple plăgi împuşcate care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i totodată pusă în primejdie” – se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Ceilalţi doi
Procurorii mai precizează că, în timpul percheziţiei domiciliare efectuate în data de 10 martie 2017 la domiciliul inculpatului Surda Călin Ştefan, au fost descoperite mai multe cartuşe ori materiale din care acestea pot fi confecţionate, precum şi elemente componente de armă letală.
Potrivit procurorilor, „în declaraţia de martor dată în cauză la data de 03.05.2017, inculpatul Bodea Ioan Claudiu a făcut afirmaţii mincinoase asupra unor împrejurări esenţiale ale cauzei”.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad.
[related-post post_id=”1795962″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!