Arad. Pesta porcină africană are o evoluţie tot mai îngrijorătoare în judeţ. Numărul de focare descoperite în gospodării este în creştere, însă autorităţile se aşteaptă la ce e mai rău după ce au fost descoperite zeci de cadavre de mistreţi în pădurile din judeţ. Asta arată că boala este foarte răspândită în sălbăticie, de unde va ajunge în localităţi şi în gospodării. Peste o sută de mistreţi ucişi de pesta africană au fost descoperiţi doar în ultimele zile, de două ori mai mulţi decât în tot anul 2020.
“Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine. Este vorba de peste o sută de porci mistreţi găsiţi morţi în ultimele nouă zile, iar în cel puţin jumătate din cazuri a fost confirmată pesta porcină africană. Restul cadavrelor nu au fost investigate, dar presupunem că sunt tot rezultatul evoluţiei acestei boli. S-a depăşit numărul de mistreţi găsiţi morţi în tot anul 2019, iar în 2020 au fost doar jumătate din acest număr”, a declarat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Marcel Roşu.
El a adăugat că sunt afectate în special zonele Săvârşin şi Gurahonţ, dar vânătoarea eficientă a mistreţilor, prin gonirea lor, este interzisă de o hotărâre judecătorească.
“Ar trebui toţi mistreţii din zonele afectate să fie vânaţi, însă există o hotărâre judecătorească ce împiedică vânarea, de fapt împiedică vânarea la goană şi permite doar la pândă şi dibuire, dar în acest fel nu se poate face vânarea pe fondurile afectate. De aici, rezultatele îngrijorătoare pe care le avem. Ne aşteptăm la un adevărat val de mortalitate la mistreţi, pentru că aceste animale stau în turme. Noi găsim exemplare izolate, în rare situaţii s-au găsit câte trei – patru cadavre la un loc, ceea ce înseamnă că în următoarele săptămâni se vor găsi multe cadavre de mistreţi în păduri”, a spus şeful DSVSA Arad.
Instituţia a cerut Gărzii Forestiere să îi determine pe administratorii fondurilor de vânătoare să facă inspecţii zilnice, pentru a identifica şi ridica mistreţii găsiţi morţi.
Epidemia de pestă porcină africană a început în judeţ în 4 august 2020, de când infecţia a fost confirmată la 268 de porci din gospodării, iar în total au fost ucişi preventiv 2.268 porci domestici. La mistreţi, în acest timp au fost confirmate 204 cazuri de îmbolnăvire, dar numărul de cadavre găsite este mult mai mare, însă multe nu au putut fi investigate din cauza stării avansate de putrefacţie în care se aflau.
În judeţul Arad sunt active 43 de focare de pestă porcină africană, în gospodăriile populaţiei, şi există două suspiciuni de focare care sunt în investigare.
Trimite articolul
Xsa se desfinteze hotărârea judecătorească. Interzicem drumetiile, dar autorizam exploatarea forestiere? camioanel cu lemne aduc in gospodarii pesta!
Al naibii pesta asta….oare ce legatura sa aiba cu aberatiile lui Kill Bill ca tarile bogata ar trebui sa consume carne artificiala???? E pesta noi,trece la porcii din crescatorii si din gospodaria taraneasca….ii sacrificam pe toti si trecem vrem nu vrem la ce zice vaccinistul planetei…
-
Mananci si tu langosi in loc de mititei si iac-asa ai rezolvat problema!
-
????????🤪🤪🤪
In istorie oamenii se luptau cu bolile si molimele din acele vremuri, faceau fata razboaielor si cand erau cotropiti de multe ori isi incendiau satele, parjoleau lanurile isi sacrificau animalele , otraveau fantanile etc. Dar noi existam in ziua de azi, avem animale si grane. Rumegati si trageti concluzii
SI le adunsa cineva ca sa le arda ?
Al naibii treabă, vorba unui comentator de mai sus:
– pt COVID “ni se bagă pe gât” tot felul de vaccinuri, majoritatea experimentale, cu efecte adverse PREA PUȚIN VERIFICATE (chestia cu 90-95% sigur e cam ca si chestia cu detergentul care “scoate 99% din PETELE UZUALE !!!), pt că, de fapt, EȘANTIOANELE UMANE pe care s-au făcut testele SUNT MULT PREA MICI CA SĂ FIE RELEVANTE!!!
– dar, CULMEA, vaccinarea porcilor, de pesta porcină, ESTE INTERZISĂ (!!!), pt. ca, prin carnea lor, cică, să nu afecteze consumatorii (FAPT NEDEMONSTRAT că s-ar putea întâmpla).
Deci, ca o concluzie: nu ne e frica de efectele adverse ale diferitelor vaccinuri LUATE DIRECT de oameni, dar ne e teama de “posibilele” efecte adverse ale vaccinului pt porci, AJUNS INDIRECT la om…?!
Câtă minciună și ipocrizie, care ascund, de fapt, CU TOTUL ALTE INTERESE!!!
-
De cand devenisi si veterinar ??! Tare te pricepi la toate;doar ca priceputul tau lasa de dorit,fiindca scrii doar prostii; Cum sa “afecteze” consumatorii? Cu ce sa-i “afecteze” ?? Mare-i gradina Ta, Doamne!
-
Devenisi….oltean 😐?
-
-
Domnule Dan,o vorba zice ca dacă ești prost când ești mic, când ești mare numai te joci ! Bag de seama ca d-ta acum te joci și îți dai cu părerea despre lucruri despre care nu ai habar…felicitări…te- ai făcut mare !