aradon.ro Web analytics





Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut, dar efectele absolut șocante în lumea politică românească sunt cât se poate de proaspete și de evidente. Partidele, să le spunem „tradiționale”, ale politicii românești au fost sancționate drastic de către electorat. L-am provocat la o discuție pe primarul Aradului, Călin Bibarț, membru PNL, partid ce a suferit un eșec fără precedent la acest tur de alegeri.

România

Artistul Grigore Leșe, luat cu ambulanța de la hotel. I s-a făcut rău după un recital, la Botoșani
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

Mapamond

Israelul și Hamas au acceptat un acord de încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată discuțiilor, după zile de eforturi diplomatice intense la Doha, relatează AFP.

România

Ministerul Energiei a sesizat CEISD în legătură cu intenția MVM Grup de a achiziționa E.ON Energie România
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care compania de stat ungară MVM Zrt. (MVM Group) intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România.

România

USR depune plângere penală împotriva lui Ciolacu și Simonis, după discuția de pe TikTok legată de voturile pentru Simion
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus miercuri o plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Marcel Ciolacu și a președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, privind discuția lor pe TikTok despre direcționarea voturilor PSD către George Simion la alegerile prezidențiale, potrivit Digi24.

Mapamond

Premierul Republicii Moldova: Kremlinul vrea să readucă forțe proruse la guvernare la Chișinău pentru a-și consolida prezența în Transnistria
Criza umanitară din Transnistria a fost provocată în mod „artificial” de Kremlin cu scopul de a readuce la putere în Republica Moldova forțe proruse (la alegerile legislative din toamnă) pentru ca Rusia să își poată consolida prezența militară în stânga Nistrului, a denunțat miercuri premierul Dorin Recean, după ședința săptămânală de guvern, informează publicația Ziarul Național din Chișinău.

România

VIDEO | „Alin ia de cwr o doamnă”. Incident revoltător transmis pe TikTok de un bărbat din Timiș
Un incident șocant, surprins într-un videoclip postat pe TikTok, a generat un val de indignare în mediul online. În imagini, un bărbat este surprins în timp ce prinde de fund o femeie care mergea pe stradă, în timp ce acesta filma totul. 4

Mapamond

Donald Tusk: Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga lume
Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga lume, a declarat miercuri premierul polonez Donald Tusk, acuzând Moscova de organizarea de sabotaje și deturnări atât în Polonia, cât și dincolo de teritoriul ei, informează AFP.

Local

APIA a finalizat plăţile pe 2024
Aproape 1,7 miliarde de lei este suma pe care APIA a autorizat-o la plată într-o lună de zile.

Local

Desseanu, Cetatea și Universitatea
Ioan Popovici-Desseanu a fost unul dintre cei mai importanți intelectuali ai Aradului din sec. al XIX-lea. Desseanu a fost un vizionar, dorind în anul 1871 să fie înființată o Universitate românească la Arad.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.