NĂDLAC. „La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Franța. În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, trei cetățeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani, solicitanți de azil în țara noastră. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
Xcred ca nu exista saptamana fara o captura de genu, oare chiar nu isi pune nimeni intrebarea cum naiba intra astia in tara? pe unde intra? care sunt frontierele care se imbogatesc de pe urma lor?