Cu aceasata ocazie au fost prezentate copiilor, părinţilor şi invitaţilor prezenţi la această festivitate, activităţile extraşcolare ce se vor desfăşura la cercurile din Palat precum şi cadrele didactice care vor coordona aceste activităţi. ” Ne bucurăm că şi în acest an s-au înscris foarte mulţi copii la cercuri.
Le multumim copiilor, parintilor si bunicilor ca au ales Palatul Copiilor. Ne vom stradui ca si in acest an sa punem in valoare munca depusa de copii si profesori, prin intremediul festivalurilor si concursurilor desfasurate de Palat.”, a spus Ioana Lung, director Palatul Copiilor Arad. Festivitatea de deschidere, prezentata de Angela Petran, a cuprins un mini-spectacol oferit de cercurile de muzică uşoară şi muzică populară, dans modern, sportiv, aerobic, cât şi de către cercurile de teatru (clasic şi de păpuşi). Au facut demonstraţii cercurile de aeromodelism şi cel de karate, iar cercurile artistice au expus lucrările de artă, realizate de copii pe parcursul anului trecut.
La festivitate au participat din partea inspectoratului, Grosan Eugenia, inspector scolar general, Tocaciu Mariana, inspector scolar educativ, iar din partea Consiliului Judeţean Kenderessy Maria Lotte. Cei care nu s-au inscris inca, se pot adresa secretariatului din cadrul Palatului, cursurile incepand din 1 octombrie.
Manuela Codrean
Citiți principiile noastre de moderare aici!