ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă a PC Arad, preşedintele proaspăt ales al conservatorilor din Curtici, Mircea Pele, s-a referit la exproprierile de terenuri în vederea realizării liniei ferate de mare viteză din coridorul IV paneuropean. Pele consideră de-a dreptul scandalos modul în care vor fi despăgubiţi proprietarii terenurilor, care vor primi 70 de bani pe metrul pătrat !
„Este o bătaie de joc la adresa acestor oameni. Am făcut o petiţie, pe care o vom trimite Ministerului Transporturilor şi premierului Victor Ponta. În cazul autostrăzii s-au dat sume mergând până la zeci de euro pe metrul pătrat, doar pentru că în cauză au fost oameni care puteau trage sfori la minister. Nu spun că ar trebui ca şi în acest caz să se acorde asemenea sume, dar este inacceptabilă o asemenea bătaie de joc ”, spune Pele. Nemulţumirea oamenilor, spune el, este cu atât mai mare cu cât cele mai multe dintre terenuri se află, de fapt, în intravilan, dar despăgubirile sunt egale cu cele pentru terenurile din extravilan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!