ARAD. Modernizarea drumului Pâncota-Seleuș este aproape gata. Anunţul a fost făcut de Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad. Lucrările sunt în plină desfăşurare, în acest moment turnându-se al doilea strat de asfalt, cel de uzură. Teoretic, până luna viitoare, întreaga lucrare va fi încheiată. „Acest tronson face parte din strategia de modernizare a drumurilor județene pe care am demarat-o la începutul mandatului. Am răspuns cerințelor cetățenilor și, până la finalizarea integrală a lucrărilor, am asigurat circulația în regim de șantier, inclusiv prin turnarea acelui strat intermediar de asfalt. Sperăm ca până în 15 noiembrie să fie finalizate turnarea stratului final și executarea marcajelor rutiere definitive”, a spus Sergiu Bîlcea.
Un drum cu probleme
Chiar dacă porţiunea de drum dintre Pâncota şi Seleuş nu este una foarte lungă, având aproximativ şase kilometri, aceasta a fost una problematică. Licitaţia a fost câştigată de firma Intermed Utilaj. La câteva luni de la demararea lucrărilor, patronul societăţii, Nicolae Popovici, a decedat într-un accident rutier, moment în care lucrările au intrat în impas. După o perioadă de pauză, s-a reuşit deblocarea situaţiei, iar munca la drum a fost reluată. În primă fază, s-au realizat accesele la gospodării în localitatea Seleuş, apoi s-a trecut la turnarea celui de al doilea strat de asfalt, cel final. Acum, lucrarea se apropie cu paşi repezi de final.
Continuarea dinspre Şiria
Modernizarea acestui drum a fost gândită ca o continuare a viitoarei lucrări de pe drumul Arad-Şiria-Pâncota. Pe fonduri europene, s-a obţinut finanţarea pentru modernizarea tronsonului Arad-Şiria-Pâncota-Tîrnova-Buteni. Numai că între Pâncota şi Seleuş rămânea un drum prost, nemodernizat de zeci de ani de zile. CJA a decis ca acest segment de drum să fie modernizat din fonduri proprii.
Trimite articolul
Xdupa ce asa zisa “fundatie”a crapat din toate incheieturile,s-a cirpit si dai cu stratul de uzura,cit o sa tina?
mutumim din inima va vom vota tot satul