MACEA. Comuna Macea a depus proiectul „Îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru clădiri publice în cadrul UAT Macea, Județul Arad, prin investiții în producția de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu”, în vederea obținerii prin Programul Operațional Infrastructură Macea a unei finanțări nerambursabile de circa 513.000 de euro. Proiectul își propune realizarea unor panouri fotovoltaice care să asigure energia necesară pentru iluminatul stradal în localitățile Macea și Sânmartin și pentru obiectivele publice din comună cum ar fi: clădirile în care funcționează școala, grădinițele, primăria, sala de sport, etc.
„Cheltuielile bugetului local cu energia electrică în anul 2021 (primărie, școală și iluminat public) s-au ridicat la aproximativ 200.000 de lei, iar implementarea acestui proiect va însemna că din bugetul local nu se va mai cheltui suma respectivă pentru facturile la energie electrică, ci pentru realizarea unor investiții care să ridice nivelul de trai al locuitorilor comunei Macea” – ne-a declarat primarul Ciprian Otlăcan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!