ARAD. Un parc pe o suprafață de peste 4,7 hectare va fi amenajat în Arad, prin accesarea de fonduri europene. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a semnat miercuri, 7 august, contractul de finanţare pentru realizarea unei zone de agrement şi de petrecere a timpului liber in cartierul Micălaca zona 300.
Investiţia se va realiza pe malul Mureşului în zona podului spre Subcetate şi prevede amenajarea de locuri de joacă pentru copii, locuri de socializare pentru vârstnici, terenuri de sport, locuri pentru picnic, alei pietonale, piste de biciclete, mobilier urban, parcări înierbate. Totodată, se vor planta arbori şi arbuşti ornamentali, gard viu, gazon şi se va realiza un sistem de irigaţii. Valoarea investiţiei este de peste 2 milioane euro, din care 98% sunt fonduri europene nerambursabile accesate prin Programul Operaţional Regional, axa 4.
„Am semnat astăzi (n.r. miercuri, 7 august) contractul de finanţare prin care vom crea un parc de 4,7 ha în municipiul Arad. Arădenii se vor putea bucura de încă un loc de relaxare şi de petrecere a timpului liber. Continuăm investiţiile pentru Arad şi pentru creşterea confortului arădenilor”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!