ARAD. Vom avea panouri solare în extravilanul municipiului dacă proiectul va primi votul consilierilor locali. În acest moment planul urbanistic zonal este afișat la transparență la Primăria Arad. Parcul va fi realizat în extravilanul municipiului, la 1,7 km est faţă de intersecţia DN7B-Arad-Turnu cu DE103/1. Iniţiatorul proiectului este SC Helios Power Gama SRL din Bucureşti, care are drept de folosință pe un teren în suprafaţă de 26.950 metri pătraţi, se menționează în documentația afișată la transparență.
„Funcţiunea principală a parcului fotovoltaic va fi producţia nepoluantă de energie electrică. Lucrările de racordare la reţeaua electrică necesare funcţionării parcului fotovoltaic şi amenajarea drumului DE 103/1 pentru realizarea accesului se vor face de investitor, pe cheltuiala acestuia”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să fie supus aprobării în Consiliul Local.
În acelaşi proiect se mai menţionează că suprafaţa ocupată de panourile solare va fi de 70 la sută din suprafaţa incintei.
Până la data de 17 iulie, la registratura Primăriei municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.
CITESTE SI:
Parc fotovoltaic urias la Sebis
Citiți principiile noastre de moderare aici!