Un proiect important pentru comunitatea din Buteni a fost semnat la București. Primarul Mircea Braiți a fost prezent luni la București, la Ministerul Energiei, pentru a semnat finanțarea pentru un parc fotovoltaic ce va fi construit la Cuied.
„Am semnat la Ministerul Energiei, alături de ministrul Sebastian Burduja, unul dintre cei mai performanți miniștri ai României, proiectul privind reducerea autoconsumului de energie electrica în instituțile publice, proiect cu un buget total în valoare de 512.000 euro, cu o finanțare 100% europeană”, a transmis primarul Braiți.
„Această sesiune de proiecte s-a desfășurat sub forma <primul venit, primul servit>, noi reușind cu succes depunerea cererii de finanțare! Multumesc colegului Benea Octavian, care a lucrat în totalitate la aces proiect, dar și consilierilor locali pentru încrederea acordată”, a mai transmis Mircea Braiți.
Trimite articolul
XFactura la consumatori va creste si nu se va compensa nici macar chiria la valoarea agricola a terenului. Daca panourile si componentele ar fi fost produse la Arad ar fi insemnat joburi dar asa au alte natii de munca Noi cu taiatul paglicii.
Nici acum nu inteleg de se fac pe camp astea.
Avem parcari si cladiri care pot fi acoperite si lasat campul sa fie productiv pentru alte aspecte.
Daca citeati cu atentie, pana la final, vedeati ca e vorba de panouri instalate pe cladiri. Iar daca terenurile sunt neproductive de ce sa creasca balarii pe ele? O idee foarte buna, economie la bugetul local. Decat sa platim facturi de energie la italieni, nemti, si alte natii care detin majoritatea firmelor furnizoare de energie electrica, mai bine punem acei bani la investitii pentru localitate.
Da noi romanii suntem carcotasi ca de obicei. Daca nu se face nimic, de ce nu se face, daca se face ceva, nu e bine.
-
Sute de hectare de teren agricol adjacent localitatilor pline de fotoviltaice. Extensia la Buteni inseamna pe teren
-
terenuri neproductive?doar 3 coase pe sezon dau fin de o valoare mai mare decit o sa dea rebuturile alea