„Redăm astăzi utilității publice un loc abandonat de ceva vreme: fosta autogară de pe Banu Mărăcine transformată într-o nouă parcare” – a anunţat, miercuri, pe Facebook, primarul Călin Bibarţ. Mesajul său este însoţit de câteva fotografii în care se pot vedea câţiva muncitori asfaltând suprafaţa fostei autogări din zona OMV-Kaufland.
În fapt, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de vineri a CLM se află un proiect de hotărâre care vizează acest teren. Aleşii sunt chemaţi să aprobe constatarea încetării de drept a asocierii Consiliului Local al Municipiului Arad cu Compania de Transport Public, aprobată prin Hotărârea nr. 213/1998 a CLM, în vederea realizării obiectivului de utilitate publică „stație terminus de autobuze”, ca rămasă fără obiect.
„Acest obiectiv (autogara-n.r.) a funcționat până în anul 2019 când, la solicitarea operatorului de transport, la data de 21.08.2020, Primăria Arad a anulat avizul nr.70102/25.10.2016 referitor la eliberarea licenței pentru activități conexe transportului rutier – activități de înființare a autogării CTP, situate în Municipiul Arad, pe str. Banu Mărăcine FN” – se arată în Referatul de aprobare ataşat proiectului de hotărâre.
Potrivit aceluiaşi document, imobilul – teren, proprietate publică a municipiului Arad, în suprafață măsurată de 1.193 de metri pătraţi – revine în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, cu destinația de locuri de parcare.
Trimite articolul
XBravo! Dacă cei de la Ared nu au făcut locuri de parcare suficiente, iar CLM a si avizat puz-ul sau pud-ul pt blocurile alea la o distanta asa de mica unul de altul, hai atunci sa facem și parcare din banii arădenilor. Oare nu mai bine plantati niște copaci și făceați un mic parc, asta ca să compensati din copacii tăiați ilegal în zona – Casa Sindicatelor unde tot CLM a dat gratuit teren în parc unei firme private si unei biserici.
Mobilitatea urbana pusă la pământ. Mai rămâne autogara de lângă Atrium care e privata.
Serios?Sunt locatar pe Banu Maracine si mor de curiozitate,dupa aceasta regenerare urbana,unde vom parca?S-au redus cel putin 80 locuri de parcare,in spate,pe Aleea Faget,haotic facuta…Vom parca prin gradina lui Bibi?Am facut sesizari…nici o treaba nu au….
-
👏👍👍👍
Stiu ca “nu te incalzește” dar nu e singurul loc in care “minunăția” de “Regenare Urbană” MAI MULT A REDUS numarul locurilor de parcare, decât le-a crescut!!!
Da, știu, Bibarț are pe masă tot felul de cifre și statistîci, primite de la “cățeii” de sub el (la fel ca Ceaușescu), care îl conving pe “papagal” că “PRODUCȚIA, LA HECTAR, DE PARCARI, A CRESCUT” , când, de fapt A SCĂZUT !!! 😡
Cum se ajunge la astfel de cifre false…?
Simplu: NU SE FACE UN “RECENSĂMÂNT” corect, înainte de începerea lucrărilor, a LOCURILOR de parcare REAL-FOLOSITE (nu doar a celor vechi, amenajate pe vremea “răposatului”). Pt ca oamenii, DE NEVOIE, si-au inventat tot felul de noi locuri de parcare (mai improprii, dar, TOTUSI UTILIZABILE!), locuri care, dupa “minunata” Regenerare Urbana, DISPAR (fara, însă, sa fi fost cuantificate in statisticile Primarului! 🤔Clar pt toți…?
auci e iar ceva plezneala pe politic sta amanta lui falca acolo si i a rezolvat bibi parcare pe gratis…aradenii merita sa foe batjocoriti haituiti sunt majoritatea gunoaie fara caracter caracal e pepsi pe langa ce fac idiotii care voteaza coruptia din pnl !
O intrebare simpla pentru d-l primar:Cum vede dumnealui ca un oras sa nu detina o Autogara?
Calatorii nu au dreptul de-a astepta un autobuz in conditii omenesti ?(stai pe marginea drumului in statii facultative)