Şedinţă cu surprize în Palatul
Administrativ. După ce în cursul
săptămânii trecute proiectul de
Hotărâre privind scoatere la licitaţie a
locurilor de parcare din municipiu a fost scos de pe
ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, ieri,
proiectul a căzut la vot! Şedinţa
CLM de ieri s-a bucurat şi de
participarea unei delegaţii maghiare din oraşul
înfrăţit cu Aradul, Hodmezovasarhely,
şi a început cu un moment de reculegere în
memoria martirilor Revoluţiei. În momentul
în care a început dezbaterea efectivă a
proiectelor, armonia din Consiliul Local s-a rupt.
Consilierii municipali au decis, prin votul lor, că
proiectul privind parcările amenajate din jurul
blocurilor mai are nevoie de alte discuţii.
În cursul săptămânii trecute,
proiectul a fost retras de executiv, deoarece nu erau
prezenţi la şedinţă suficienţi
consilieri ai Puterii pentru a asigura aprobarea
acestuia. Ieri, când proiectul a fost supus la
vot, după ce s-au aprobat, rând pe
rând, 10 amendamente, surpriză! S-au
numărat 14 voturi „pentru”, două
„împotrivă” şi trei
abţineri. Cum proiectul avea nevoie de 16 voturi
favorabile pentru a trece, acesta nu a fost aprobat!
„În nume personal”
Dezbaterea proiectului a început cu luarea de
cuvânt a lui Cristian Gantner, care a subliniat
că nu reprezintă nicio organizaţie
(fiind preşedintele Federaţiei ONG-urilor),
ci „am venit în nume personal. Vreau
să atrag atenţia că există o
problemă majoră cu proiectul, dar şi o
soluţie. Locurile de parcare nu aparţin
locuitorilor dintr-o zonă, ci sunt domeniul
public, aparţin tuturor. Limitarea lor este o
discriminare”, şi a propus ca soluţie
scoaterea la licitaţie a unui număr redus de
locuri de parcare, la preţuri mult mai mari.
Zeci de sisteme similare
Primarul Gheorghe Falcă a subliniat că
„din 107 municipalităţi din
ţară, în 23 funcţionează
acest sistem”. Totodată, primarul a explicat
şi care este intenţia
municipalităţii cu implementarea acestui
regulament.
„Noi nu facem aceste parcări doar să
luăm banii. Banii vor fi folosiţi pentru a
face în continuare parcări. Locurile de
parcare sunt o necesitate foarte mare. Numărul
parcărilor care intră sub incidenţa
regulamentului nu este foarte mare, nu atinge 1.000,
dar va genera alte şi alte parcări, şi
va genera parcări subterane şi supraterane.
Proiectul se poate corecta pe parcurs”.
Două voturi…
La finele şedinţei, o parte dintre consilieri
susţineau că proiectul a fost aprobat, iar o
altă parte – că a căzut. Au dreptate,
până la urmă, cei din urmă. Asta,
deoarece, cum preşedintele de
şedinţă Ovidiu Moşneag a declarat,
era nevoie de 16 voturi pentru a fi aprobat. Iar, la
numărătoare nu au ieşit decât 14
voturi „pentru”. Au votat
„împotrivă” Claudiu Cristea
şi Camelia Răsunoiu, şi s-au
abţinut Teodora Hotăran, Dorel Căprar
şi Tiberiu Dekany. Tiberiu Dekany şi-a
justificat opţiunea prin faptul că
„acest proiect nu rezolvă problema
parcărilor. Bineînţeles, bugetul
Aradului nu permite rezolvarea problemei, dar putem
atrage fonduri”.
Runda a treia?
Cel mai probabil, proiectul va fi reintrodus pe ordinea
de zi a unei şedinţe viitoare. La finalul
şedinţei, primarul Gheorghe Falcă
făcea referire la faptul că este posibil ca
aleşii locali să se
reîntâlnească în
săptămâna care urmează.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!