Potrivit situației posturilor de la Parchete, întocmită de Consiliul Superior al Magistraturii la 4 octombrie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad avea prevăzute 17 posturi de procurori: două de conducere și 15 de execuție. Dintre acestea, sunt ocupate un post de conducere – acela de prim procuror, postul de prim procurorul adjunct fiind vacant – și 10 de execuție. Astfel, potrivit situației întocmite de CSM în ceea ce privește Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, sunt șase posturi vacante: unul de conducere – prim procuror adjunct – cinci de execuție, iar un post este blocat pentru concursul de admitere 2017, promovare sau alte proceduri, ceea ce face ca instituția arădeană să aibă un grad de ocupare a posturilor de procuror de doar 64,71 la sută.
Ce se va întâmpla cu posturile vacante de procurori? Ei bine, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad spera că se va întări cu forță nouă și tânără de muncă. Și asta pentru că pe lista pentru examenul de intrare direct în Parchete ce a avut loc la Institutul Național de Magistratură de curând sunt patru candidați din Arad. Însă mai sunt candidați și din județele vecine care ar putea ajunge tot la Arad. În funcție de medie și de opțiunea fiecăruia, aceștia vor fi repartizați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Cel mai probabil, aceștia își vor ocupa posturile începând cu luna ianuarie 2018 și vor fi stagiari.
Celelalte Parchete din județ
Niciunde în județ – Parchetele de pe lângă Judecătoriile Ineu, Lipova, Gurahonț și Chișineu Criș – situația nu este atât de gravă precum la Arad. La Parchetele de pe lângă Judecătoriile Lipova, Gurahonț și Chișineu Criș, gradul de ocupare al posturilor de procurori este de 100%, în timp ce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu gradul de ocupare de 133,33 la sută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!