PECICA. La patru ani de la demararea proiectului, la doi ani de la începerea efectivă a lucrărilor de transformare a cinci hectare de teren degradat în spaţiu verde, primarul Petru Antal anunţă că noul parc din Pecica e aproape gata.
„Lucrările de amenajare a noului parc de agrement de lângă Ferma de Bivoli au fost realizate în procent de peste 90%, dar NU sunt încă gata, motiv pentru care rugăm cetățenii să evite zona, fiind șantier în lucru. Plănuim să îl inaugurăm în câteva săptămâni, la o dată pe care o vom anunța în timp util” – a anunţat edilul din Pecica.
Noul parc s-a realizat prin proiectul „Îmbunătățirea mediului urban prin: reconversia si refuncţionalizarea unor terenuri neutilizate în vederea realizării de parcuri publice”. Valoarea totală a proiectului este de 10.828.431,97 de lei, din care 98% reprezintă finanţare europeană (asigurată prin POR 2014-2020).
Zona de agrement de la Pecica cuprinde alei pietonale, spaţii verzi, pergole, grupuri sanitare, sistem Wi-Fi gratuit, sisteme de supraveghere video, mobilier urban, sistem de iluminat, sistem de irigaţii al zonelor verzi și drum modernizat până la intrare. Pe lângă terenul multifuncțional, pentru handbal, baschet sau minifotbal, au fost amplasate mese de tenis de masă, mese de șah și au fost amenajate două spații de joacă (pentru copiii cu vârste de până în trei ani, respectiv pentru copii mai mari). De asemenea, la nivelul solului s-a realizat o fântână arteziană cu 13 jeturi verticale.
În imediata vecinătate a parcului şi a Fermei de Bivoli, Primăria Pecica intenţionează construirea unui ştrand termal – gândit ca unul dintre cele mai atractive obiective turistice din județ.
Trimite articolul
XIn poze pare a fi ceva din zona privată adică ceva util e pe acolo sau pomi fructiferi angajati si o legătura normala cu natura adică ceva extrem de utillllll
Sigur este si o întrebare in scrierea de mai jos da sa gândit ca acest parc sa aibă o utilitate specifica zonei din perimetrul orașului Pecica .
E trist sa vedem ca doar o persoana a avut de întrebat sau apreciat aceasta munca in care mulți ca muți au lucrat doar si pentru a contribui la sanatatea copilor care vor fi din nou exploatații societatiiii in care suntem noi.
Intrebari sunt, si inca foarte multe. Ar fii foarte interesant de a raspunde publicului care au fost firmele care au lucrat la acest proiect si pe ce criterii au fost alese, avand in vedere ca decizile au fost luate inainte de a se lansa licitatia…. si sa nu ne spuneti ca firmele au fost alese pe criterii de compententa si profesionalism deoarece montarea pavajului (rosturi, aliniament, etc.) e martora impotriva dumneavoastra.