Uitat parcă de autorități după ce planul acestora de a-l transforma în parcare a eșuat sub presiunea societății civile, Parcul Eminescu a ajuns o mică ruină, în sufletul orașului. Parcul, cu o singură alee „renovată”, adică o singură alee cu asfalt drept și fără găuri, cu mobilier urban sluțit de trecerea timpului, nesimțirea unor arădeni și nepăsarea autorităților, a ajuns acum să fie folosit și pe post de parcare, sau pe post de depozit.
Între curaj și nesimțire
Frecvent, zona din jurul Crucii Martirilor este folosită pe post de parcare de câte un șofer cu mai mult curaj – și mai multă nesimțire – decât alții. Obiceiul s-a născut în timpul târgurilor organizate acolo, când mulți dintre comercianți se plimbau nestingheriți cu mașinile pe aleile parcului printre oameni. Ultimul „curajos” a fost șoferul unei dubițe Mercedes, care și-a lăsat autoturismul lângă monumentul din parc, în partea dinspre Palatul Cultural. Acesta a fost identificat de către angajații Primăriei Municipiului Arad, care au transmis că „autoturismul aparține operatorului economic care are contract cu Primăria pentru întreținere și reparații echipamente din spațiile de joacă, spațiile de agrement și a mobilierului urban. Acesta se afla în Parcul Eminescu pentru a verifica starea mobilierului urban și eventuala remediere a defecțiunilor apărute. Genul acesta de verificări au loc periodic în toate locațiile din municipiu unde există mobilier stradal”. Totuși, în tot acel timp, în care ne-am aflat în zona parcurilor Eminescu și cel al copiilor, nu a fost zărită nicio persoană care să lucreze la mobilierul urban, sau să îi verifice starea.
Economii pe spațiul public
Tot de târgurile organizate aici se leagă și cealaltă parte a parcului, transformată în „depozit”. După Târgul de Iarnă ce s-a desfășurat în parc (până pe 7 ianuarie), când zeci de comercianți și-au instalat chioșcurile cu produse, unii s-au gândit, probabil, că e mai economic să nu îl mai muți din parc după ce se încheie târgul, ci să îl lași acolo până la următorul. Asta a încercat să facă unul dintre comercianții participanți la târgul de iarnă, aparent acesta gândindu-se că iese mai ieftin dacă nu își mută din parc chioșcul, ci așteaptă târgul de Paște.
Trei somații, nicio sancțiune
Socoteala de acasă nu i s-a potrivit cu cea din…târg – sau dintre târguri. Observând că ghereta respectivă stă nederanjată în parc de mai bine de o lună, marți, 13 februarie, am luat legătura cu reprezentanții Palatului Administrativ, pentru a îi întreba dacă este abandonată, sau dacă proprietarul plătește chirie pentru spațiul ocupat. Răspunsul a fost că „toneta de porumb fiert aparţine unui domn care, până acum, a fost somat de trei ori de către reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură în vederea ridicării acesteia de pe domeniul public. Acesta a primit ultimatum ca până la finele acestei zile să elibereze spaţiul ocupat ilegal în Parcul Eminescu”. La scurt timp după primirea informației, ne-am deplasat din nou în parc, constatând că proprietarul răspunsese „ultimatumului” primit de la Primărie la mai bine de cinci săptămâni de la încheierea târgului de iarnă. Mai bine mai târziu, decât niciodată…
Cu mai mult bun simț
Totuși, bărbatul care timp de peste 30 de zile a ocupat ilegal spațiul din parc, nu a fost sancționat în vreun fel de către autorități, putând deveni din păcate, astfel, un exemplu de lipsă de reacție care să îi încurajeze pe ceilalți participanți la târg să acționeze la fel. Să sperăm, însă, că ceilalți dau dovadă de mai mult bun simț și nu vor lua exemplu de la colegul lor de breslă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!