Un nou protest față de obligativitatea purtării măștilor de protecție la școală a avut loc sâmbătă în Piața Avram Iancu din centrul municipiului Arad. Zeci de părinți, însoțiți de copii, au cerut, pașnic, ca purtarea măștii să nu fie obligatorie în școală.
Părinții au adunat și semnături pentru susținerea unui memoriu care va fi trimis către Ministerul Educației, prin care cer ca purtarea măștii la cursuri să nu mai fie obligatorie, nici pentru elevi și nici pentru profesori.
Acesta este cel de-al doilea protest față purtarea măștilor la școală pe care părinții din Arad îl organizează în mai puțin de 1 săptămână, după ce luni, în prima zi de școală, au cerut același lucru în fața Primăriei Municipiului Arad. Oamenii susțin că aceste măști sunt un motiv de disconfort pentru copii, iar cei care au colegi sau profesori noi ajung să treacă pe stradă pe lângă aceștia fără să-i cunoască pentru că în jurul lor văd doar măști, nu fețe.
Protestul de la Arad, care a fost supravegheat de forțe de jandarmi și polițiști, s-a încheiat fără incidente. Oamenii spun că daca situația nu se va rezolva protestele vor continua.
Trimite articolul
Xasta da distantare . ce sa mai zic !
COVIDIOTI !
-
Dacă îți e așa de frica de covid,inchide-te în casă. Nu mai iesi afara niciodata. Oricum nu esti o pierdere pentru societate…Si nu mai judeca oamenii. Dar probabil ca nu înțelegi nimic mai mult decât lozinci în maxim două-trei cuvinte.
-
Unule tu nu vezi ce se intampla in toata Europa si nu numai? Beleste ochii la TV daca nu citesti presa straina.Toti is prosti numai voi astia cativa sunteti destepti. Este? Nu iti doresc dar daca cumva te infectezi tu sa postezi asta pe net si iti trimit apa minerala gratis la spital.
-
Ieri erau toate televiziunile pline cu proteste de prin toata Europa… alea nu le-ai vazut, este ? Aici nu e vorba de cine se infecteaza si cum ci de masuri aberante luate de guverne.
-
peste tot gasesti niste Gica Contra nu numai la noi Si ori cum nu poti spune despre statele ce iau masuri dure ca or fi comuniste . Ele isi apara populatia de molima numita COVID Vezi Anglia Italia Belgia ( unde mai nou se poarta masca si pe strada) Franta Spania si altele
-
Atunci compara statele tale mult iubite care chinuie cetatenii cu masuri idioate cu Suedia acum unde toti traiesc liber si nu e nici un “al doilea val”. Presupun ca ii consideri “gica contra” pe toti care au protestat pentru nedreptati de-alungul istoriei… mentalitatea asta nu o numesc acum
-
Ai dreptate ! Suntem o bătaie de joc,ne vor prosti supuși izolați( cum nu sunt inchisori pentru intreaga omenire au inventat arestul la domiciliu)si cu masca pe bot,ingenuncheați.
-
-
Nu are cu ce să se infecteze,in afară de prostie…care este foarte molipsitoare !
-
-
Deci daca nu ti-e frica nu mai iei nici o masura?
Tu te auzi?
-
Ia-ți tu măsuri,dacă tremuri,ce te interesează pe tine ce face altu? E treaba lui,pe tine să te intereseze de tine.Tu meriți să fii primul vaccinat…premiu,si forțat să-l faci.
-
-
Ai dreptate,bine zis,cei ce au iesit insă in strada pentru viitorul copiilor lor au făcut foarte bine ,bravo lor! Apărați-vă viitoril copiilor voștri,nu vă lăsați călcații in piciore,ingenuncheați.
-
-
Noroc ca sunt sub 50 de indivizi, precum spuneti, fifi.
Bravo lor!
-
De ce sa mearga la scoala daca si asa i-am facut idioti ?
Vai … cum se poate? Inconstientii de parinti vor sa lase copiii fara masti la scoala ca apoi sa vina acasa si sa isi omoare bunicii ??? Cum asa ? Protestatarii nu isi iubesc parintii, sunt nIste cinici nazisti care gandesc ca suedezii………🙄
-
😂😂😂😂 … mda ! idiotii care ii critica pe acesti parinti nu se gandesc ca e posibil ca copiii sa fie cu probleme de sanatate pe caz de respiratie , gen astma ! nuuuu !!! obligatoriu copiii trebuie sa poarte masca , la fel si profesorii …idioti !
-
Emoji, ce ai ? 12 ani?
Stii ca ceea ce spui este o prostie crunte nu? Un copil care astm, are sanse astronomici mai mari sa moara de COVID. Tu vrei sa il trimiti la scoala unde posibil colegii sa il infecteze ca nimeni nu poarta masca? Chiar cata inconstienta pe tine.Serios..imi e jena ca impartim aceeasi specie.-
Apoi tu chiar esti idiot ! si precis nu faci parte din rasa umana ca prea esti cretin !!!! ma paduche blindat , scursura de iapa in calduri … dar de unde mm stii tu caci colegii acelui presupus copil cu astm au covid ? chiar atat de idiot esti ? …. vai de soarta ta de ratat uman
-
Pe tine te as pune sa porti masca 24/24 , doar asa ca preventie pentru o posibila contaminare , dar nu a ta , ci tu sa nu contaminezi pe altii cuprostia cu care defilezi pe aici !!!……ma cacatule ! tu cate ore porti masca ? sau ma ta , cate ore o poarta ? rahat uman ce esti , vorbesti in plm de tampit fara sa gandesti … copiii la scoala se infecteaza unii pe altii , in schimb la birtul unde iti petreci tu zilele nu trebuie masca ca nu se infecteaza nimeni , nu ? retardt ce esti !
-
pe “anonim” asta e mare pacat ca l-a fatat muica-sa ! scrie niste aberatii incat iti dai seama ca este idi.. ! Degeaba va chinuiti sa-i explicati p^ostului , ca tot din prostia lui nu-l poti scoate !
-
-
-
-
Loaza .sa fi nazist ar trebui sa faci parte din partidul national socialist.dar din pacate sa desfintat in 1945.
-
Am impresia ca nu ai citit alte topicuri unde am fost facut “nazist” ca am sustinut modelul suedez si nici nu prinzi ironia dom’le Belzebut ratat, muta-te la vecini la 667 si plangi acolo dupa NSDAP daca iti pare rau ca s-a desfiintat.
-
Imi pare rau intradevar.
-
Nazii…cum le spui tu.
Au avut grija de natia si tara lor. Asta nu se poate spune despre degenaratii de nordici.vor sucomba din cauza imigrantiilor. Sunt de parere ca deja au facut-o -
de ce pula calului nu candidezi?
Ca vad ca imparti cultura si minte pe aici!
Esti destept…prbabil si frumos ca un cur belit…
Chiar asa de ce nu candidezi pentru cel mai luminos bec din lustra.-
Ce-i baiu vecine Bafomet, esti balbait ?
-
-
Oo dati-as muje cu ciubarul o tu oracol cu putregai pe duramater. Ai aparut pe aici de vreo 3 luni si esti mereu cu un raspuns. Mereu contrazici, mereu le stii pe toate (dupa ce cauti cu inftigurare pe google). Probabil esti doar un ratat frustrat fara viata sociala care doar incearca sa se afirme. Daca am scrie 100 de comentarii si raspunde la toate. Bu poti daca nu dsi replica. Trebuie sa si tu ultimul cuvant ca sa te simti bine. Nu-i de mirare ca n-ai sotie si copii. Esti doar o pata de mucegai cu o viata virtuala.
-
Eu zic sa faci un salt inapoi in timp pana in uterul care in mod defectuos te-a gazduit. Nu mai are omul drept de opinie daca nu iti convine tie ca esti hashtagist jegos? Imi faci tu program sau stii ce famile sau viata am? Macar postez doar sub acelas pseudonim nu ca altii de aceea par mai activ. Poate ai vrea sa nu raspund la roate aberatiile sa para ca sunt de acord cu ceea ce nu sunt sau ce vrei mai expectoratie hashtagista de falus bolnav.
-
-
-
-
Om destept ce esti.. dar toata vacanta cecrezi ca ai facut acesti copii? Au fosy linistiti prin parcuri, concedii, moluri, magazine si ce, nu au avut bunici? Numa dupa 14 septembrie au? Deschide ochii.. Documenteaza te, dar masca nu ofera protectie si mai ceva.. Copiii nu dau boala adultilor, ei intre ei se imbolnavesc..mare destwpt, fara empatie fata de copii.. Nu enormala masura aceasta pentru 6 ore, fara sa se oxigeneze creiwrul si sa i-si inspire propriul dioxid de carbon.. Fa-o tu.. lasa-i pe altii care gandesc limpede si sunt o”pen mind”sa i-si traiasca viata liber, ca e democratie, nu comunism…
-
Esti atat de destept … de iti pute gura!
-
Ipocritii la miting “fără botniță ‘ ,dar unii cu ea pe gură!!!
-
iar esti prost, chiar aia nu sunt ipocriti ca ei respecta regulile dar cer guvernului sa nu le chinuie copii, nu ai citit sau nu ai inteles despre ce e vorba aici
-
Măi, meletianule sicra,cum naiba protestezi contra măștii, dar ti ești cu ea pe gură???? Ce reguli de respectă? UNDE e distanțarea?
Hai sictir meletianule!-
Mai hashtag fecaloid, chiar si cu un neuron atrofiat trebuia sa deduci despre ce-i vorba daca citeai macar prima fraza din articol, citez: “Un nou protest față de obligativitatea purtării măștilor de protecție LA SCOALA. Zeci de părinți, însoțiți de copii, au cerut, pașnic, ca purtarea măștii să nu fie obligatorie IN SCOALA” … sau nu stii ce inseamna scoala ?, posibil la nivelul de debilism la care te afli
-
-
Aici trebuie sa vina politia sa-i legitimeze si daca apare vreunul in urmatoarele 14 zile cu Covid-19, pus sa-si plateasca spitalizarea si tratamentul precum si despagubiri pt toate persoanele pe care le-a infectat sau le-a pricinuit carantina.
-
Zi sa mori tu ! … ce istet esti , ma si intreb de unde atata inteligenta pe tine ??? si daca respectivii se infecteaza de la un spalat pe creier ca tine ??? tot trebuie sa plateasca spitalizarea ? sau o va platii ,, Ariel ,,??? de unde plm ai tras tu concluzia fenomenala ca acesti parinti sunt posibil purtatori de virus ? …. fugi si fa ti testul ca precis esti purtator de virus , se vede dupa cum gandesti ca ti este virusata logica
-
Nivelul tau de cultura se rezuma la carnea pe care o tii in gura
-
Mars in mortii matii de sobolan sekurist!
Tu vorbesti ma de nivelul de cultura?-
nici tu nu esti cel mai ascutit cutit din sertar.
-
nivelul tau e discutabil…parca esti din Vaslui.
-
-
Etraordinar unde statea ascuns Eistein , tu vorbesti ma comunistule de cultura , tu cu ideiile tale tampite ? fugi si fa un bine omenirii …
-
Aparusi si tu nazistule ce te dai anticomunist? Tu esti departe de cultura la fel cum e Pamantul de Proxima Centauri !
-
-
-
-
De ce nu propui înființarea unui ghetou pentru cei care nu gândesc că tine Charlie ? Asa ai rezolva problema mult mai simplu. Si ai trăi în siguranță. Stai linistit, urmează Covid 20, 21 etc….
-
Te consideri om normal? Deschide ochii!!!
-
pare ca cei doi pe care-i admonestezi sunt si mai normali si mai culti decat tine la ce mentalitate stalinista ai
-
Ceea ce numesti tu „normal“ este democratie prost interessant. De purtat masca nu moare nimeni in schimb de Covid-19
-
…inteleasa…
-
-
-
Nu inteleg de ce ii asa de greu pentru unii sa respecte legea. De ce se adapteaza unii oameni asa de greu la situatii noi. Oamenii care nu se adapteaza risca sa dipara.
-
Bog dragă, probabil ești prea tanar sa fi trăit,,legile” din România comunistă. Unii au murit pentru libertate. Dar vei trăi,,legile” din dictatura care va urma. Vise plăcute…
-
Doar ca purtarea mastii n-are de a face cu dictatura.
Deci uniforma obligatorie poate exista dar masca pentru reducerea riscului de infectare, nu?
Ti se cere adeverinta de sanatate ca sa iti inscrii fiul la scoala de 30 de ani si n-ai iesit din casa pentru asta.. Mah da’ limita e la purtarea mastii!??
-
-
bog ! ai vaga impresie ca toate legile sunt bune ? sau sunt date cu acordul populatiei ? te a intrebat pe tine cineva daca esti deacord ca sa fie data legea cu privire la obligativitatea purtarii mastilor ?…. si hai sa ti dau inca un exemplu … Austria ! ai dat teoretic coltul ? ceau calul ! corpul tau nu mai apartine familie ci statului , ca urmare te dezmembreaza ca pe masina , si ce este bun trece la ,, piese de schimb ,, … ia intrebat cineva pe austrieci daca vor asta ? NU !!! si totul doar in baza unei legi de secole cum ca cel decedat apartine statului , INSA !!! statul nu isi asuma nici o cheltuiala cu inhumarea ramasitelor dupa ce tu ai fost facut ghiveci , tot familia trebuie sa suporte toate cheltuielile , si ohooo !!! sunt cheltuieli nu gluma …. asa ca nu mai condamna pe cei care considera ca o anumita lege nu le reprezinta optiunea
-
Si care ar fi solutia? Fiecare sa traiasca dupa propria lege? Cum mai formam o societate? Democratie nu inseamna doar drepturi, ci si obligatii. Si nu vei putea niciodata sa ii multumesti pe toti. Iar gramatica limbii romane e ceva indepartat si abstract …
-
Deci doar atat ai inteles tu , nu ??? ca fiecare sa traiasca dupa propia lege !!!…nu ,, prietene ,, !!! solutia e ca o lege sa fie data in concordanta cu vointa populatiei , nu sa te apuci sa faci legi care pe an ce trec ingradesc libertatea omului , chipurile ..spre binele , prosperitatea si siguranta cetateanului …ma lasi ? in ritmul asta copiii nostri vor fi pasibili infractori la orice ridicare de voce contra guvernantilor , vor fii roboti umanoizi fara drepturi ci doar obligatii
-
-
-
Daca legile-s proaste ce faci? Daca de maine iti spun astia ca tre sa mananci cacat tu te arunci in canalizare sa prinzi o bucata proaspata?
-
Cel care se delecteaza cu asemenea delicatese esti tu. Si asta o faci la fiecare postare fara sa-ti dai seama cat esti de redus mintal si imbecil. Dar de la un individ caruia ii lipsesc cei 7ani de acasa nu te poti astepta la altceva decat injuraturi.
-
Un jeg si retardat ca tine merita din plin injuraturile…
-
-
Hai ba puta ca esti plin de cacat, iar Aradon iti posteaza toate gunoaiele, necenzurate. Ii fi de-al lor.
-
Mars in mortii matii!
Mai furi din magazine obezule?-
Crezi ca toti sunt ca tine paduchiosule?
-
-
-
-
Bog, charlie, daca va e asa de frica de virus de ce nu va incuiati in casutele voastre? Si bog, da-mi si mie legea aia unde scrie ca masca e obligatorie! Ca in toate legile acestei tari nu am gasit-o. Nu vreu oug sau recomandare sau alte aberatii,vreau legea in sine!
-
Atitudinea ta si a altora ca tine denota cat sunteti de egoisti si iresponsabili fata de semenii vostri. In rest mult noroc si sanatate
-
Iar atitudinea ta arata ca nu stii cum e sa ai copii ori ai fi in stare sa iti chinui propriul copil doar sa te simti in siguranta tu si semenii tai panicati… sau doar iti place sa te supui orbeste la orice masuri idioate fara sa protestezi
-
Pe tine te as pune sa porti masca 24/24 doar asa ca sa te feresc o posibila contaminare , nu a ta , stai linistit , ci a celor cu care tu vii in contact , ca nu cumva tampenia ta sa infecteze si pe altii … atunci sa te vad daca ai mai fii adeptul mastilor obligatorii
-
-
Trebuia amânat inceperea anului scolar, s-au complicat inutil . Porti masca in şcoala, iar dupa cursuri se intalnesc si socializeaza intre ei .Ori amâni anul, ori faci online(doar pt. continuitatea mentala, fara note)Sunt singurile solutii benefice in aceste vremuri .Virusul nu va disparea ceva timp dintre noi .
Masca îți îngrădește dreptul de a fi handicapat mintal.
-
Tie iti ingradeste dreptul de a suge pula!
-
Numai la asta va sta capul gunoaielor chiar daca are o aveti impreuna de 3 cm, asta vreti sa “invete” copiii de la voi.
-
Asta te-a invatat tac’tu sa faci, fa-o vita, si invatati si copiii.
-
Ce grup frumos de retardați. Noroc cu copiii că au venit să aibă grijă de ei să nu muște din borduri.
-
Un copil de 6 ani trebuie să poarte masca 4 ore la școală iar pe terase si in toate birturile e voie fără, si inchidem străzi pentru aceste terase. Deci acolo nu te poți infecta si sa omori bunicii, doar din școli.
-
Ce legatura are? Copilul de 6 ani merge in grupa Zero, nu pe terasa la bar..
-
-
Retardat esti tu panicatule…
-
Iar ai aparut ? Nu cred ca omul de care vorbesti e panicat sau retardat pt ca spune adevarul. Tu uita-te in oglinda daca ai asa ceva si vorbeste-ti acolo cu asemenea expresii !
-
Adica spune adevarul cel care-i face retardati pe niste parinti care nu vor sa-si vada copii chinuiti cu masti in scoala stiind ca in momentul in care au iesit pe poarta isi dau jos mastile si fac ce vor, poate se si pupa. In cazul asta uita-te tu in oglinda sa vezi un dezaxat
-
-
-
O generatie pierduta din fabrica.
-
Si tu un ratat!
-
De ce te folosesti de numele altuia? Ti-e rusine cu al tau?
-
-
Comentariul de la 11:34 nu-mi apartine
-
din poza se vede o ”distantare socială” faină .
Poate institutiile statului se autosesizeaza si iau masurile legale.
-
astia ca tine ar trebui sa se urce pe un bloc cu 10 etaje apoi sa se “distanteze’social” de acoperis prin aer … ati scapa de angoasele induse de covid
In mass media a aparut stirea cum ca GIGI BEKALI care nu credea in posibilitatea de imbolnavire si nu lua masuri de prevenire s-a infectat. Zicea ca pe el il ocroteste Dumnezeu fara sa mai ia masuri de protectie. Na acum si-a luat-o si el. .si multi din apropiatii sai .
-
Ei si? O sa scape apoi o sa doneze plasma sa salveze niste panicati ca tine care poate se vor infecta si ei la supermarket, aici e vorba de chinuit copii in scoala
Disoluția statului.
Acești ,,manifestanți antimasca”(Sa recunoastem, sunt un pic plecați de acasă), nu au dreptul să încalce drepturile celorlalți.
-
Disolutie ai tu in cap crezand ca vreun drept al tau(oricare ar fi) e mai presus decat dreptul altora de a demonstra pasnic. Vezi art 39 din Constitutie si apoi arata o LEGE care impune purtarea mastii sau distantare sau ce aberatii mai vrei. Sau nici pana acum nu ai inteles ca drepturile fundamentale se pot limita doar prin LEGE nu prin alte reglementari inferioare ? Adica sunt “dusi de acasa” ca nu vor sa-si chinuie copii ? Eu zic tu sa nu fii “plecat de acasa”, stai acolo inchis si lasa-i pe altii in pace sau da-ti o intalnire cu @cetatean pe un bloc
-
Vezi ca ti se arde rantasu’.
La fiecare articol, tu si inca vreo doi, va postati toate ineptiile .-
Si ne faci tu program ca esti tare ? Sau te-ai obisnuit sa nu fii contrazis ca esti vreun parvenit in ceva functie de conducere? vino cu contraargumente clare nu cu jegareli din astea fara substanta
-
-
In Suedia nu purtam masti si cu toate acestea avem in prezent cea mai mica rata de infectare din Europa. Ma ingrijoreaza mai degraba pierderea drepturilor si libertatilor decat raspandirea gripei covid 19. Dupa pierderea dreptului la libera circulatie prin instituirea de carantina oare ce va urma? Poate pierderea dreptului la libera exprimare…
-
In Suedia 90% din populatie respecta regulile de igiena si distantare si fara sa fie obligati de vreo lege. In Romania? Orice comentariu este de prisos
-
daca e de prisos mai bine nu comenta ca nu ai inteles nimic incepand de la a doua propozitie a lui Adrian
-
Charlie , tu chiar esti prosovan rau ! ce spune omul si ce debitezi tu !!! mars in plm de fazan plouat si poarta masca 24/24 dar nu mai manca cacat in publin ca inputi tot site ul
-
-
Poate că rata de infectare așa o fi, dar rata de mortalitate este DUBLĂ.
-
Si mastile pentru ce sunt? sa stopeze infectarile sau sa nu moara aia infectati? ce legatura are rata mortalitatii cu masca? vorbesti sa nu taci
-
Voi romanii sunteti idioți! Dacă va grăbiți, dezbătut schimbarea culorii roșii a semaforului in cel putin portocaliu numa sa aveti obligația de a trece pe roșu! Va comparati cu Suedia! Cu Germania! Doctorii zic sa purtam masca! Gata! Purtați masca în spațiile exterioare aglomerate, în spațiile închise… spalativ-va romanii si fata, stati depărtări unii de alții! Simplu! Vouă vă trebe lege!? Sunte-ti idioti….Sa mutați capitala la Budapesta ca sa va civilizați și voi! Macar încă vreo 400 de ani! Fiti sănătoși!
-
Apoi sa ne pupi pe toti romanii direct in gaura fundului , nu de alta dar se vede ca ai experienta la asa ceva , toata populatia din Buda lui Peste a declarat ca i multumita de prestatia ta !!!…. mai cacatule !!! daca nu va civiliza pe voi Austriecii , voi si acum traiati in corturi si mancati carne cruda , asa ca sa ne sugi pwla la toti romanii , iar cei care nu au loc de noi , te pot ajuta benevol … se asteapta voluntari !!!
-
care doctori spun sa purtam masca? iti arat niste doctori care spun exact invers?
Ambasada Chinei are altă adresă, nicidecum nu e în spate la Teatru. O găsiți ușor pe net.
În Arad găsiți forumul de “prietenie” româno chineză. acolo ar trebui sa mergeți să protestați. Oricum așa prieteni, sa tot (n-)ai: îți dă boală gratis apoi îți ia bani mulți că să îți vândă leacul
Mai bine protestați toași în fața ambasadei Chineze din București ptr. faptul că, p.c.c. ne-a băgat mortu-n casă cu virusul lor creat artificial, menit a ucide vreo două treimi din populația globului
Eu zic sa se dea lege si sa fie obligati oamenii sa NU poarte masti, poate asa bor incepe astia sa le poarte si vor debita alte prostii de genul “statul ne vrea morti si de aia nu vor sa purtam masti”. Cat de prost sa fi incat sa nu respecti ceea ce spun mii de oameni de stiinta care cu asta s-au ocupat toata viata lor si sa facince spun personaje ca Viorel Catarama sau Dana Budeanu care au 0 pregatire in domeniu? Auzi tu ca “nu pot respira”… da, e plin de oameni care ajung in spital din cauza ca au purtat masca, nu din cauza covid-19 (sarcasm). Din cauza unora din asemenea grupuri se raspandeste virusul ssi mor alti oameni, dar normal ca nu ii intereseaza… pe ei ii intereseaza discomfortul creat de masca, vai vai saracii de ei. Nu cumva sa protestati pentru ceva ce ar schimba tara in mai bine, protestati pentru ceva ce sa traga tara si mai in jos… sa vada toata lumea ca mentalitatea in Romania e tot in 1600 si noi credem in magie nu in stiinta.
-
Aici e vorba despre copii si scoala, copii care cum au iesit pe poarta scolii cum iau jos masca si poate joaca si un “lapte gros”(daca ai auzit de jocul asta) deci ca au fost chinuiti 6-8 ore cu masca in scoala e egal cu ZERO… daca nu ai copii nu comenta sau daca ai si esti dispus sa-i chinui ca sa fii tu in siguranta atunci concluzia e clara si nu mai trebuie relevata(tot sarcasm)
-
Daca este vorba doar despre copii, de ce adultii de la protest nu au purtat masti? Daca este doar despre copii de ce nu auzi copii si tineri sa protesteze? Aici e vorba de mentalitatea celor anti-masti care vor un motiv sa protesteze. Copii nu sunt “chinuiti” asa cum spui tu. Este clar un discomfort ca doar e la mintea cocosului ca poti respira mult mai bine fara nimic pe fata, dar nu e ceva ce sa ii puna in pericol! Faptul ca ei isi dau jos masca atunci cand ies nici nu e de mirat pentru cineva care intelege ca in spatii inchise si spatii neventilate creste sansa de infectare, asa ca daca sunt afara nu au nici un motiv sa poarte masti pentru ca scade riscul de infectare. Ascultati ce spun medicii si specialistii si nu mai gasiti motive aiurea sa fiti anti orice. Daca virusul ar ucide instant tot asa ati reactiona sau si atunci ati spune ca sunt “chinuiti” copii? Daca copilul are probleme medicale si nu poate sa poate o masca atunci da… e “chinuit”, daca nu atunci poate sa poarte masca si se obisnuieste mult mai usor decat parintii lui care au fost obisnuiti toata viata fara masca.
-
Mda, blamezi parintii ca nu au purtat masti la protest apoi incerci sa o-ntorci tot tu ca(te citez) ” …asa ca daca sunt afara nu au nici un motiv sa poarte masti pentru ca scade riscul de infectare.” poate sunt si ei la fel de inteligenti si de aia nu purtau masti.
Acum citez din documentul oficial : “- Purtarea măştii de protecţie atât de către elevi, cât şi de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul şi exteriorul unităţii de învăţământ;” aflat aici https://www.edu.ro/sites/default/files/Ordin%20comun%20MS%20-%20MEC_septembrie_2020.pdf se pare ca specialistii care l-au elaborat considera ca riscul e acelas atat in interior cat si in exterior. Hai lasa.
-
-
Protesteaza impotriva purtarii mastilor. OK , treaba lor,
Dar nu ii vad asa de inversunati si sa ceara pedepsirea drastica a celor ce isi scuipa flegma si isi improasca printre degete mucii peste trotuare , imprastiind astfel odata cu secretiile lor infecte si virusi, microbi si bacteriile ce le poarta . daca tot sunt asa de grijulii cu masurile pentru protectia lor si a copiilor .
Si nici DSP sau cei in drept sa o faca nu sunt mai interesati decat acesti parinti scandalizati de o masca dar nepasatori fata de pericolul infestarii strazii de niste nesimtiti ce ignora ca s-a inventat batista.
-
Pai sunt ipocriti, chestia cu copii e doar o noua scuza de a protesta pentru ceva ce nu inteleg. Eu vad acolo parinti si adulti fara masca care protesteaza, daca ar fi vorba doar de copii atunci adultii ar purta masca si ar fi mult mai multi tineri de la licee si facultati acolo sa protesteze, dar din fericire generatiile mai tinere sunt mai destepte si inteleg de ce e necesar sa se poarte masti in spatii inchise.
-
Sunt unii foarte inversunati impotriva unor parinti, repede ii facem ipocriti. Vezi in poza ca majoritatea au copii mici cu ei, in special despre astia e vorba aici, adolescentii si tinerii isi baga piciorul in reguli si nu le respecta ca majoritatea sunt miserupisti, nu-i deranjeaza asa mult iar ordinul contestat prevede purtarea mastii in interior SI IN EXTERIOR. Adica generatiile tinere sunt destepte ca inteleg sa poarte masca in interior dar ii faci ipocriti pe parintii cu copii mici care nu poarta masca in exterior. Un adevarat gentilom.
-
Nu ii inteleg pe astia… In tarile normale ale europei toti poarta masca pe strada si nu se sufoca. Dar na, compatriotii astia nu au auzit de pasta de dinti si nu suporta sa stea cu masca. De spalat cu sapun nici atat..
Uite la ei. Elita orasului. Ce mecle de idioti. Liberi sa-si exprime parerea, chiar daca e una proasta. Rezultatul educatiei din tara asta. Hai cu selectia naturala…