Luni, 16 noiembrie, ora 17, la Şcoala Generală „Aurel Vlaicu” Arad, va avea loc deschiderea celei de-a VII-a ediţii a „Săptămânii părinţilor” – un program ce urmăreşte cunoaşterea potenţialului uman şi profesional al şcolii şi dezvoltarea unei relaţii active între şcoală, familie şi comunitatea locală.
Programul zilei de luni cuprinde: prezentarea obiectivelor acestui amplu program tematic, lansarea Programului de formare continuă al Casei Corpului Didactic Arad „Disciplinarea pozitivă”, exemple de bună practică pe tema „Parteneriatul şcoală –familie”, schimb de experienţă între unităţi şcolare din judeţ, prin prezentări Power Point, consilierea părinţilor în cadrul unor standuri ilustrative, reunite sub genericul „Comisiile metodice din şcoală se prezintă”.
„În zilele de 17, 18 şi 19 noiembrie se vor desfăşura în jur de 80 de activităţi diferite: lectorate, concursuri, activităţi crosscurriculare, interactive, spectacole, lecţii demonstrative, ateliere de lucru – ne spune prof. Petruşca Tămăşan, directorul şcolii. O parte din activităţi sunt susţinute de părinţii elevilor, care au înţeles că o educaţie de calitate trebuie să stea sub semnul unui parteneriat solid între şcoală şi familie. Astfel, părinţii – specialişti în diferie domenii – îşi asumă rolul de învăţător sau profesor, împărtăşind copiilor din propria experienţă.
Săptămâna părinţilor se încheie vineri, 20 noiembrie, ora 14, cu prezentarea de exemple practice, ilustrative pentru activitatea fiecărei comisii metodice din şcoală: cântece interpretate de corul şcolii, dans aerobic, dansuri tradiţionale române, maghiare şi germane, dramatizare, spectacol în colaborare cu actori păpuşari, expoziţie cu creaţii literare ale elevilor şcolii”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!