Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Creştini din România, a participat, alături de reprezentanţi ai altor organizatii patronale, la o întâlnire organizată de conducerea Consiliului Judeţean Arad, pe teme legate de problemele cu care se confruntă bugetul judeţului. Samuel Caba saluta aceasta inițiativa dar modul în care au decurs discuţiile a avut o tenta politică, poate chiar involuntar, motiv pentru care vine cu o propunere concretă.
„Problemele reale ale judeţului Arad, dacă există, mai ales cele legate de sume care ar trebui să revină în judeţ de la Bucureşti, nu pot fi rezolvate prin iniţiative ale unei echipe care care este asimilată cu un partid politic oricare ar fi acela. Dacă dorim să facem ceva concret, să avem soluţii, atunci trebuie să depolitizăm demersurile, să identificăm problemele şi să apelăm la parlamentarii de Arad. În acest sens, vin cu o propunere: îi invit la un dialog pe reprezentanţi ai sindicatelor din Arad, ai patronatelor şi ai ONG-urilor arădene, faţă în faţă cu parlamentarii arădeni iar dacă se poate și reprezentanți ai administrației arădene. Propun ca această întâlnire să aibă loc la un sfârşit de săptămână, când parlamentarii sunt în teritoriu şi fac apel la conducerea CJA să ne pună la dispoziţie o sală de şedinţe. Împreună, fără patimi politice, putem identifica problemele Aradului şi îi putem mandata pe parlamentari să facă demersuri la Guvern pentru rezolvarea lor și în mod special să facă tot posibilul ca banii arădenilor să se întoarcă în Arad”, a declarat Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Creştini din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!