„Noi am câştigat alegerile criticând PNDI, un program sortit eşecului de la bun început. PNDI a fost de la început o iluzie vehiculată de Elena Udrea şi camarila politică a PDL, o promisiune care nu putea fi onorată. Drumurile judeţene se asfaltează prin alocare de fonduri. Or, guvernarea PDL nu a alocat fonduri, a încheiat contracte fără finanţare. Ieşirea preşedintelui CJA Nicolae Ioţcu este absurdă. Pe lista ruşinii trebuie să se afle toţi pedeliştii implicaţi în înşelătoria PNDI. Îi reamintesc lui Nicolae Ioţcu faptul că partenerul lor în PNDI, Nelu Iordache, se află la închisoare pentru că a deturnat banii destinaţi autostrăzii Nădlac – Arad! Pentru genul acesta de investitori se pregătea PNDI, un instrument al PDL de îndatorare a bugetului public în interesul clientelei PDL. De drumurile judeţene trebuie să se ocupe Consiliul Judeţean. Cred că oamenii s-au săturat de acuzaţii false şi de scuze, ei nu vor scandal, ci investiţii în infrastructură. Eu vreau pentru arădeni drumuri judeţene de calitate. Dacă le va realiza Nicolae Ioţcu, eu îl voi felicita în numele arădenilor” a spus deputatul Flavius Măduţa.
„În anii 2011 şi 2012 am susţinut numeroase conferinţe de presă în care am acuzat caracterul perfid al PNDI. După ce au dat clientelei politice toţi banii pentru investiţii din 2012, cei de la PDL au încercat să angajeze în cheltuieli şi banii din bugetele de după 2012. Nu pot fi acuzat că nu susţin un proiect pe care l-am criticat. Cei de la PDL, cu Nicolae Ioţcu în frunte, vor să dea vina pe noi pentru propriile eşecuri. PDL conduce Consiliul Judeţean din 2004. Au avut două mandate întregi, mare parte cu guvernarea PDL de partea lor şi cu miniştri arădeni, două mandate în care puteau reabilita drumul Arad – Seleuş. Nu trebuia să se ajungă la situaţia de acum, când drumul este impracticabil. În loc să transmită comunicate de presă absurde, ar fi mai bine ca Nicolae Ioţcu să iasă în drum şi să îşi ceară scuze de la fiecare şofer care circulă pe acel drum! Dacă nu are capacitatea să rezolve problema drumurilor judeţene, Nicolae Ioţcu să plece şi să lase locul altuia, mai capabil” a spus deputatul Dorel Căprar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!