ARAD. O delegație a Universității din Kirov, Federația Rusă, a vizitat, zilele trecute, Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative, ne-a declarat: „La sfârșitul săptămânii, o delegație a Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative s-a întâlnit cu o delegație a Institutului de Studii Europene din Moscova și cu o delegaţie a Universităţii Kirov din Federația Rusă, având în discuție realizarea unui parteneriat de colaborare pe două direcții. Cu Institutul de Studii Europene s-a pus în discuție un parteneriat în domeniul științific, având în vedere realizarea unor studii comune pe domenii de interes privind Europa centrală și de est. În discuțiile avute cu reprezentații Universității Kirov s-a pus la punct un program de colaborarea în domeniul didactic, având în vedere solicitarea venită din partea acestei universități, ca un număr de cadre didactice de la facultatea noastră să susțină cursuri la Universitatea din Kirov. Contactele sunt de bun augur pentru facultatea noastră, având în vedere o colaborare mult mai largă, pentru că s-au purtat discuții în ceea ce privește publicarea unor articole științifice în revistele celor două universități. De asemenea, am discutat și aspectul includerii în bordurile științifice ale revistelor, specialiști din cele două instituții de învățământ. Cred că este un pas importat pentru o normalizare și o extindere a relațiilor cu Rusia, având în vedere nevoia de cunoaştere reciprocă, mai ales în perioada actuală în care există o tensiune socială și politică între Federația Rusă și Uniunea Europeană. Dorim să contribuim la o mai bună cunoaştere a realităţilor social politice din cele două ţări.”
Parteneri rusi, la UVVG
Colaborare științifică între Universitatea „Vasile Goldiș” și Universitatea din Kirov.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!