ARAD. Cel mai probabil, unii dintre cei care au participat la protestul de azi noapte se vor trezi cu amenzile în poștă. Și asta deoarece autoritățile, în baza filmărilor pe care le dețin, îi vor identifica și trage la răspundere pe cei care au fost prezenți la protest, inclusiv pe cei care au l-au organizat. Interpelați pe subiect, reprezentanții Jandarmeriei Arad au declarat: „Se efectuează verificări pentru identificarea celor care au participat la manifestația din noaptea de duminică spre luni, urmând a se lua măsurile legale împotriva acestora pentru încălcarea prevederilor legale”.
Aproximativ 500 de persoane au participat la protestul spontan din noaptea de 28 spre 29 martie, ce a avut loc în fața Primăriei Arad.
Declarația căpitanului Dan Monoranu, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad:
Polițiștii arădeni au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.240 de lei, la protestul de azi noapte.
Trimite articolul
XFoarte bine, să fie sancționați toți huliganii, în statele din vest există restricții iar oamenii se conformează, doar noi pupătorii de moaște sfidăm regulile. Prea mulți îndoctrinați religioși.
-
Tu ai urmarit ce se intampla prin Germania, Austria, Franta sau esti abonat la Antena 3? Ei se conformeaza cica.. Stinge bah lumina in casa ca te vad vecinii cat esti de prost. 🙂
-
👍👍👍👍👍👍😂😂😂!
-
omul de care te iei are dreptate
si apoi nici eu nu am nevoie de ”serenade” noaptea sub balconul blocului ca a doua zi merg la lucru nu traiesc din ceea ce imi da mama si tata sau din cine stie ce altceva,. Clar?
Vreti serenade noaptea faceti-le la voi in casa in surdina.
PS abia astept sa vad rezultatele infectarilor peste 14 zile printre cei de la manifestarile ilegale si fara masca de pe strazi.-
Cand ti se incalca dreptul la libertate.. si altii stau nepasatori exact de linistea din dormitorul tau mi se rupe.;)
-
Că bine zice cel de la 4,07
De fapt si mie asa cum zici tu mi se rupe dacă o parte din ăstia de acolo fără mască fără distantare se imbolnăvesc de covid. -
Ce libertate ți s-a încălcat? Cei care tot o dau din dreapta în stânga cu libertatea nu știți cu ce se mănâncă îngrădirea Libertății. Libertatea TA se termină atunci când îmi amenință mie și a altor milioane de oameni sănătatea. Mergeți în Coreea de Nord ca să gustați îngrădirea Libertății, China sau Rusia că e mai aproape
-
@noname,
Numai ca te imbolnavesc si pe tine.
Astia ar trebui inchisi in lagare si tinuti acolo sa fiarba-n covid pina trece pandemia.
-
-
Ca esti tampit , e clar ! tu nu ai nevoie nici de minte , se vede din ce aberatii ai scos din tine !…. auzi la cretinu ! …. abia asteapta sa se bucure de necazul altuia !!!! avortonu se bucura …
-
AndJusticeForAll ce credul esti cu virusul acesta…! Tu nu vezi ca te mint astia de sus cum vor ei? Tu crezi in aberatiile lor? Moare om de cancer, are covid. Moare omul de diabet, are covid. Moare omul de tumoare la creier, are covid. Moare omul de foame, are covid. Moare omul de plictiseala, are covid. Moare omul de prostie, are covid. Mori tu, ai covid. Tu inca ii mai crezi pe politruci astia? Tu mai crezi asa ceva? Tu mai crezi plitica lor? Tu mai crezi minciunile lor? Esti in epoca de piatra…
-
-
Bai mosule. Fa nani si veziti de treaba. Nu exista virus. Exista criza economica. Nu or murit asa de multi de “virusul” acesta politic cati mor de foame, de boli transmise sexual, copii avortati, etc. Ce spui nene de asa ceva? Nu mor de “virusul”acesta politic cati mor de prostie. Ce credul esti…!
-
Nu am spus ca sunt de acord cu felul in care se protesteaza sau cu neandertalii care se cred la vreun meci de UTA-Poli, nu ei sunt adevaratii protestatari, nu ei sunt cei care chiar isi doresc o schimbare. Dar restul, merita totusi niste respect, nu ignoranta de la ametitii care aduc vorba de politica la orice discutie.
-
-
Vezi ca ai confundat postul. Poate te referi la digi-plavanul sau realitatea hastag
-
Nu vezi ca face misto?Sau e prea subtil pt tine?!
-
Are suficienti neuroni doar sa sparga seminte, nu-l mai incurca si tu pe saracul om,poate se inneaca dracului.
-
-
Nene,
Sint si ca tine, dar majoritatea-i de bun simt.-
Ai invatat Lb. Romana de la TV, nu? Deci tu erai cu acel banner pe care scria “Mue mie!”. Nu iti voi cere sa intelegi ce incercam sa explic un pic mai sus, sa nu lesini de la efort.
-
-
-
vorbeste neomarxistul..ia-ti tot usr-u’ tau si spala-te pe cap cu el.. ce sa mai zic ca daca esti religios esti automat prost.. gatekeeping today aren’t we?
-
Ești praf! În California, de exemplu, nimeni nu – ți îngrădește drepturile. Sau poate în opinia ta, California nu intră în rândul țărilor din vest. Pentru toți ar fi mult mai bine dacă am gândi înainte să vorbim.
-
California e un stat nu e o tara… “ar fi mult mai bine daca am gandi inainte sa vorbim”
-
Vai cum se revarsa inteligenta din tine !!! valuri ,valuri ca si un canal infundat ! si daca e un stat ! fiecare stat isi are propiile legi ! vrei neaparat tara ? pai priveste la Suedezi , Finlandezi , Austrieci etc. etc. plm de fazan ce esti !!! doar tu vrei sa porti masca pe botul tau urat mirositor si cand esti singur in parc , macar asa
,, mascat ,, oamenii sunt indusi in eroare ca e ceva de capul tau ! ca daca umbli fara masca vor vedea toti cat de idiot esti !
-
-
Pai du-te in California!
-
-
Am vazut cu totii(mai putin tu) cum s-au conformat cei din vest, americanii,englezii,francezii,cehii,polonezii,olandezii ,elvetienii,croatii,sarbii,etc dupa restrictii!! Dupa ce vezi astea, fa-ti un hashtag si rezista in alta parte:
-
Cei din tarile cu apa calda si toalete in casa pot sa se razvrateasca, ei au spitale, noi nu avem…
-
Cum nu ai spitale?? ia numara-le doar in Arad cate sunt! sau tu stii sa numeri doar ouale?? Iar toaleta in casa ,nimeni nu te opreste ca sa-ti faci! AA,ca esti putoare si te-ai obisnuit in fundul curtii? E dreptul tau si ala,inclusiv sa te stergi cu stevie,poti! Ca de spalat pe maini,banuiesc ca te mai prinde ploaia,din cand in cand si asa mai te speli si tu!
-
-
-
D-le votant Userist ce are religia,biserica cu băietii din stire? 🙄
-
Am inteles ca 2.500 de lei. Pacat. Dar nu va lăsați ca aveti bani de masini scumpe am vazut !!!
-
E 2.500 de lei amenda nu ?
-
Cei ma rahatule ? tu crezi ca va platii cineva aceste amenzi ilegale ? stai in plm de fazan in casa cu masca pe bornau pana te ia dracu sa te duca si sa care cacat cu tine , insa nu veni tu carpa umana sa impui tuturor sa ti impartaseasca tie temerile !
-
-
Pacat ca ma ta nu a stiut sa i bage restrictii la timp celui ce te a proiectat ! …..cat de cretin trebuie sa fii ca sa asociezi nemultumirea oamenilor cu religia ??? mars in mm ca pute pamantul sub tine de idiot ce esti !
-
Supa creierul tau rahitic, trebuiau impuscati.
-
Ești userist plușqt, asta e evident. Știi 5 slogane pe care le rulezi. În rest…IQ egal cu numărul la pantofi…
-
Probabil esti obosit LGBTI-stule. Dute la nani. Huliganule. Tu nu vezi ca traim mai rau ca in comunism? Doctorii fac legea? De cand? In alte tarii ii mai lejer ca la noi. De ce?
-
In Vest nu exista asemenea restrictii abuzive si amenzi excesive! In Anglia,de ex purtatul mastii se face doar in spatii inchise,iar declaratia nu o folosesti decat daca mergi in alta localitate!
In plus, in Vest nu s-au incalcat regulile DE CATRE GUVERN,nu s-au trimis ILEGAL, in alta tara muncitori, LA GRAMADA, asa cum au trimis anul trecut wernericu si mandolina! In Vest ,premierul si guvernul nu au chefuit ,in plina pandemie, fara masti si fara respectarea masurilor de izolare!!
Fa bine si da exemplu si ceea ce inseamna drepturi,in Vest, nu doar obligatii! Si nu mai minti !
-
Dute ba sclavule cu tot cu pardidul tau si te omoara. Esti un caine credincios, asculta tu de ei si stai in casa, noi nu suntem prosti.
Iesi din spatele tastaturii papagalule -
Sclavule!
Serios ? Cand un popor se revolta impotriva unor masuri aberante u vi sa ne spui ca avem nevoie de autorizatie , masca si limitarea nr.de persoane. Pai tocmai de aia mărșăluim : nu vrem mască , vrem libertate ( casifata cu sangele in 1988) si vrem sa nu mai fim numarati ca nu suntem oi.
-
A nu se confunda o miscare revolutionara cu o miscare de grup mai mare sau mai mic,ce revendica unele drepturi pretind ingradite prin masuri sanitare.E cu totul diferit.Iar actiunea jandarmilor este legitima,caci altfel ar abandona rolul lor de gardieni ai ordinii publice,ordine ce a fost incalcata de asa zisii demonstranti,unii chiar animati de bune intentii,altii doar animati…
-
Bravo cerere
-
-
Libertate? Cine ti-a luat libertatea? Ca te-a pus sa porti masca in interesul tau? Pai atunci si obligativitatea purtarii centurii de siguranta, casca pe motocicleta sau traversatul pe zebra iti iau luat libertatea. Du-te protesteaza… Daca traiesti intr-o comunitate, inclusiv in familie, ai nevoie de reguli de functionare pentru binele tuturor. V-ati trezit si voi ca retardatii din SUA si UK sa va dati “asupriti” cand statul incearca sa se asigure ca supravietuiti. Ai servicii medicale gratuite, cu bune cu rele dar exista, ai ajutor banesc de la stat, ajutor alimentar pentru cei nevoiasi, etc…Vi s-a urat cu binele, asta e problema voastra. Pentru o clipa opritiva si reflectati ce se intampla in jurul voastru, uitati-va cum este in tari cu anarhie si guvern indiferent si poate atunci o sa realizati ca ar fii cazul sa stati pe curul vostru si sa numai faceti valuri.
-
Servicii medicale gratuite zici? Eu zic sa te mai gandesti cat la suta iti trage statul din salariu pentru sanatate, si analizand situatia sa imi spui si mie daca is in balanta(Banii care merg pentru sanatate si conditiile), sa nu mai zic ca nu te baga nimeni in seama in spitale fara spaga! Cat despre covid, exista si boli mai grave, asa ca stai linistit.
-
Esti prost? Sau esti politician? Ai fost vreodata intr-un spital? Ca vad ca vorbesti fara cunostinta de cauza.
-
MAXX, pe langa ca ai nume predestinat nimeni nu protesteaza anti-COVID se protesteaza anti masurile luate in descursul de 1 an fara nici un rezultat, am ascultat, m-am suspus legilor insa cand vezi ca nu sunt rezultate mai mai mult, am trecut prin 3 valuri, se mai satura lumea. Repet marsul nu este facut anti-COVID!
Nu aveti decat sa stati in casa si sa atatati “nebunii” cu degetul dupa care va plangeti de mila ca nu merg lucurile in tara asta.-
Nu au rezultat din cauza voastră șoșoncilor
-
Pai protestati atunci impotriva oamenilor care nu poarta masti si nu respecta regulile, ca din cauza lor apar aceste valuri…
-
Corect tovarase Libertate! Atunci ia-te, te rog, de mana cu toti demonstrantii vostrii hAUR-isti si nehAUR-isti si plimbativa putin prin toata hEuropa si spuneti-l si lor ce ne-ai spus aici, adica ca nici la ei se pare ca nu au nici un efect masurile luate, si la ei s-o fi saturat lumea, etc.! Totusi tovarasa Ciocioca sustine ca: 1.nu exista COVID; 2. daca exista covid atunci el nu exista!; 3. Si daca totusi el exista atunci COVID-ul este o simpla raceala care se trateaza cu supa fierbinte! De asta ce zici tovarase “Libertate”???
-
-
-
Maax, am toată libertatea de-a traversa strada la culoarea verde a semaforului, dar nu am libertatea de-a traversa strada la culoarea roșie. Am libertatea de-a purta masca în spațiul public, dar n-am libertatea de-ai infecta pe cei din jurul meu, nepurtând-o. E la mintea șoimului patriei
-
Logic. Revolta e prostească și nu pentru lucruri cu adevărat serioase. Nu reprezintă decât o șleahtă de exaltați.
-
-
Mai vezi tu libertate Maax peste 1an…după părerea ta aia bună ce o ai, când crezi că se va termina ?
-
Retorica comunista. Tot ce se intampla este “in folosul taranimii si al poporului muncitoresc”, dupa cum zicea tov. Ceasca.
-
Cei ma rahatule ? tu crezi ca va platii cineva aceste amenzi ilegale ? stai in plm de fazan in casa cu masca pe bornau pana te ia dracu sa te duca si sa care cacat cu tine , insa nu veni tu carpa umana sa impui tuturor sa ti impartaseasca tie temerile !
-
Maax ! sa ma pis ne bornaul tau de idiot clocit ! clar ??? ma cretine care esti tu cretin !!!!… purtatul masti pentru , ce ???? interesul meu ?????? pai mai cretinozaure !!! tu nu te intrebi daca eu vreau sa port masca ???? nu te intrebi daca nu cumva am astma sau ceva probleme cardiace ?
futu ti lingura ma ti care te a hranit si te a facut atat de idiot !…. daca eu nu vreau sa port masca deoarece organismul meu nu o suporta , cum mm de cretin vii tu sa mi impui acest lucru ?…. statul incearca sa se asigure ca supravietuim ?
ma ! tu precis ai fost fatat la 5 luni ca prea esti cretin !!!…. pe stat il doare direct la 5 m in fatza p…i de cetatenii lui , de ce in Suedia nu s au fortat oamenii sa poarte masca pe strada ? de ce in Austria nu se poarta masca pe strada ? de ce in tarile Africane ii doare direct in cur de masca iar mortalitatea e cu muuuuuult !!! mai mica ca in RO ????…. sa mi fwt una daca tu nu esti atat de cretin incat sunt convins ca in viata de zi cu zi esti o piele a p..i !!! ori un pensionar mort de frica ca va muri de covid ori o sluga la stat , ca sa te vad pe picioarele tale nu am cum …auzi la cretinul ! statul INCEARCA ! sa se asigure ca supravietuiti !!!!….pai tu mai gunoi uman ce esti , ai vaga impresie ca toata lumea sta la mila statului asa cum stai tu ???? mm de carpa umana ce esti ! -
Cam asta îi problema…masca îi degeaba,o spun specialiștii, cunosc cazuri unde se moare intenționat,și unde se lasă să se moară intenționat, nu ai cum să rămâi pasiv, totu e mărșăluit.
-
-
Ce libertate ai castigat tu in 89, mai mucea? Nici nu erai in proiect la vremea aceea.
-
Hai serios tovarase 1989! Tu ai iesit pe starzi in decembrie 1989 sa ceri libertate? Si daca esti un comunist hAUR-ist si pesedist care iesi numai de dragul de a iesi si tu si a-ti manifeata “libertatea” lui Ciocioca de anu mai purta “botnita”?! Dar libertatea ca ai iesit si ai baunat pe strazi dupa libertatea lui Sososaca, fara sa te fi impuscat nimeni, ce este? Sau ca scrii pe aici tot felul de ulucubratii , ce este aceasta? Nu cred ca tu esti in masura tovarase 1989 sa te autointitulezi asa, lasa-i pe cei care chiar au facut-o si au “disparut” in anonimat ca au avut bun simt si l-au lasat pe Iliescu al tau cu sleahta lui de comunisti-kaghebisti (Brucan, Gelu-Voican, Militaru, etc.) sa-si faca de cap in Romanica voastra a feseneilor, pesedeilor, peremistilor si hAUR-istilor!!!!
-
Mig29,eu nu mă explic specimenului., dar acesta trebuie să știe că, am ieșit cu Orologeria și ne-au trecut gloanțele pe deasupra capului.
-
Mig a stat acasa sub pat ,iar acu face pe deontologul de sub fusta lu nevastasa!
-
-
Mai epava ruseasca ! vad ca tot mananci rahat in grupa mare , mai ceva ca o vidanja !!!…ia spune mai rebutule ce esti !… ce logica au aceste restrictii orare ? ia explica mai cretinozaure , dupa ora 20 acest virus se multiplica zi de zi sau cum ? sau care e logica din spatele reducerii programului de lucru de la societatiile comerciale cu specific alimentar ? pai reducand programul de lucru , nu se creaza aglomeratie ? in loc sa se prelungeasca programul , voi cretinilor il scurtati ????? mars in plm de idiot ca esti mai prost decat oaia care se caca in lapte
-
Cata IPOCRIZIE la kaghebistul asta mig 29! buaii kaghebistule,daa,pentru libertate s-a iesit in 1989 sa stii!! Ia uite cine sunt rezistii pe care ii sustii:fiii sau nepotii fostilor Secu! Ii fi si tu ceva fiu de Secu,dar strigi dupa altii: comunisti! Hotul striga hotii,la tine!
-
Mai știi ceva in afara de haur? Porcule
-
Foarte bine.vom ajuta la identificarea lor.au.iesit la plimbarea de seara nu la miting.sa si etaleze masinile.amenda maxima sa le dea.sa vezi bombardierii cum suna la provident
-
Asa e, bombardierii sunt subumani, nu au nevoie de drepturi. Dupa ce am alungat toate valorile din tara, medici, profesori si alte meserii am ramas cu “bombardierii”. Si totusi, asa subumani cum ii consideri au si ei drepturi si si le manifesta.
De ce speriati oamenij ? Vreti sa nu mai iasa la proteste ! E dreptul lor ! Oamenii care vor sa prorsteze pot sa o faca in fiecare cartier !
”urmând a se lua măsurile legale împotriva acestora pentru încălcarea prevederilor legale”. CARE LEGAL ma panaramelor ca toate aberatiile astea cu covidu is ilegale???…cat dracu credeti ca mai credem minciunile astea?…un an intreg am fost bataia voastra de joc o ajuns…sunteti de toata rusinea si politia si jandarmeria
-
Da tovarase Misu si ceilalti tovarasi hAUR-isti numai ca ATI-ul este sub mare presiune!! De sata ce ziceti hAUR-istilor?
-
Io cred ca tu esti un 21 Lancer, nu un 29. Tu esti mai prost decat prevede legea. Nu e vorba de nici un haur, e despre dreptul tau bai pulea, de a mai face un gratar la iarba verde sau de a o suge pe la Balaton. In Costitutie este specificat clar, dreptul fiecaruia de a demonstra cu sau fara autorizatie. Incearca sa te prabusesti, ca prea mult bazai pe aici.
-
Mig a stat acasa sub pat ,iar acu face pe deontologul de sub fusta lu nevastasa!
-
E un trabant nenorocit!Ce habar nu are pe ce lume traieste.Un biet comunistoid pocait!
-
-
Mig29 du-te in ati. Deontologul pulii, scutește-ne
-
Cand poporul e prost ca si tine, ii dai peste bot. Nu te tine nimeni inchis in casa ca asa vor ei. E pentru binele tau si a prostilor ca tine care nu inteleg ce inseamna pandemie. Tu esti o cauza pierduta. Speram la mai bine pentru nepotii tai, in nefericitul caz in care ai copii…
Ce treaba atat de importanta ai de facut dupa ora 20?
Ai vazut unguri morti? Nemti? Si ei stau de la ora 20 in casa demult, si nu se dau cu pizda de pamant…
-
In Suedia nu s-a inchis nimic, nu avem restricții ci doar recomandari si cu toate acestea avem mai puțini decedati de covid decat media europeana. Nu mai fiti naivi, nu mai fiți oițe blande. Drepturile, odata pierdute, indiferent pt ce motiv au fost pierdute, vor fi greu de redobandit….
-
Suedia cu 13.400 de morti la 10 mil populatie? Cu cea mai mare rata din toate tarile nordice? Si asta in masura in care 60 % din teritoriul tarii este foarte putin locuita.
https://www.worldometers.info/coronavirus/country/sweden/
Macar numai manca rahat.-
Omul a zis de media europeana nu comparativ cu ceilalti nordici la care densitatea populatiei e mai mica in orase. Cazurile apar in locurile populate nu in munti. Vezi densitatea populatiei in Stockholm(orasul cu numele sindromului de care suferi). Daca restrictiile pe care le iubesti erau eficiente era Suedia pe locul 1 detasat la mortalitate/Terra. Sunt pe scadere constanta la mortalitate de vreo doua luni fara multa vaccinare. La-so ca e greu, tu nu trebuie sa mananci rahat ca-l ai in craniu
-
Iar veniti cu Suedia ca examplu? Nu intelegeti ca in Suedia oamenii sunt civilizati si se protejeaza singuri fara sa le impuna cineva
? Nu intelegeti ca in restul tarilor cresterea cazurilor e chiar din cauza celor care protesteaza si nu vor sa respecte regulile? Da exemplu Korea de Sud, acolo cum au scapat de covid? Pentru ca toata lumea a acceptat masurile si s-au conformat! Exemplele unde populatia a acceptat masurile nu iti plac, nu?
-
-
Se scrie “nu mai”. Plin de analfabeti
.
-
-
In Suedia nu s-a oprit nimic pt ca majoritatea munceste de acasa. Nu sunt restrictii pt ca cetatenii au bun simt si sunt disciplinati si respecta niste reguli fara sa li se impuna si pt ca amenzile sunt la stele pt orice incalcare. Nimeni nu te trage de maneca , primesti hartia acasa si ti se trag banii automat din cont daca nu platesti de bunavoie. Asa ca nu va dati loviti cu Suedia sau alta tara civilizata. Aceia inteleg de vorba sau de nu simt la buzunar. Exceptia isi permit sa o faca viniturile de pe alt continent,ce nu au casa, nu au venit ca nu vor la munca, si traiesc din bunavopinta statului. Dar pe ei sare instant politia, nu ca la noi.
-
Suedia unde au lăsat bătrânii de izbeliște, până s-au răsculat cadrele medicale, iar regele a spus-o clar: Ceva am stricat în strategia de prevenție!
-
In schimb nu se rascoala populatia ca in alte parti. Aum conteaza ce spune regele ce sa zic.
-
-
-
-
Abea astept sa te vad in iulie la 42 de grade la ora 16:00 cum porti masca in aer liber si pici din picioare. Ia intra tu pe world matrics si fa-mi un calcul sa vezi cat % din populatie globului a murit, cati sunt infectati si cati sun vindecati. Ar fi bine sa te inchizi definitiv in casa ca si asa respiri aerul degeaba.
-
Exact ca anul trecut se va respira prin masca… inca nimeni nu a morit din cauza mastii.
-
-
4 infectati la mia de locuitori de cand e pandemie?!? Cand au fost alegerile si numar mai mare de infectati, de ce s-a zis ca fara probleme se poate merge la vot, iar acum cu doar 4 infectati la mia de locuitori nu mai avem voie nici la cumparaturi dupa 18…
-
De cand din cei 4% poate sa devina 10%-20% daca nu se respecta nimic…de atunci e pandemie.
-
Daca erau 4 % copii de 10 ani? Sau de 3 ca aia sunt mai draguti, mai veneai cu argumentu asta de rahat?
-
-
Pesemne ca esti fanul zicalei “daca se arunca X-ulescu in fantana, te arunci si tu?”. Daca alte natii indura privarea de libertati, inseamna ca trebuie sa o facem si noi, ca nemtii stiu mai bine? Facem pariu ca daca lasi oamenii sa traiasca intr-o relativa libertate si nu mai panichezi oamenii cu “azi au murit inca 150” lumea va fi mai responsabila? Este mult mai usor sa tii o masca in metrou, tramvai, autobuz, hipermarketuri pret de 15 minute si apoi sa stai linistit la o terasa sa te destinzi. Probabil atunci si la servici ai face la fel. Oamenii sunt fiinte sociale si privarea de socializare adevarata (nu pe internet) te conduce la astfel de atitudini. Asadar, draga Sebastiane, pe modelul nemtesc probabil ca aprobi si miscarile din al doilea razboi mondial… O fi fost si ala lucru bine facut, nu?
Arda-va focul, primadata luati masurile legale la salarii si pensii. Apoi, infrastructura. mai pe la urma cu amenzile ca s-ar putea sa…
Identificati si cand ajung la spital sau doresc sa se vaccineze, sa fie lasati ..pe mai incolo
-
Stai linistit, ca nu vor sa fie cobai. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt destui deja care au facut ori boala ori vaccinul. Si nu au nici o libertate… mai un pic si le expira anticorpii si nu i-au folosit.
Dar camerele cu care au fost filmati sau fotografiati sunt omologate?!?
-
Omologate?or fii.dar fb e spatiu public acum.deci perfect legal.
O sa fie sancționați ca își apără drepturile ?Se aduna ei mai mulți și se c@că pe sancțiunile voastre #respect băieți țineți-o tot asa
-
Nu mă Gogule ce drepturi?
tulburarea linistii si ordinii publice participarea la un miting neautorizat si nepurtarea mastii. etc astea-s drepturi? Mai vrei?
Sa va dea amenzi cat cuprinde sa invatati minte ca legea trebuie respectata nu sa deranjati locatarii noaptea cu claxoane si strigate si nci sa puneti in pericol pe altii prin nepurtarea mastii in spatiu public. Da!-
Erai la fel de revoltat si la mitingul neautorizat la care a participat Presedintele in geaca rosie ? Pai daca atunci nu a fost amendat nimeni acum de ce sa fie ? Era exact “tulburarea ordinii si linistii publice + participarea la miting neautorizat” si atunci doar ca nu existau celelalte restrictii (care de fapt sunt neconstitutionale). Iti place dubla masura ? De fapt acum au fost multi amendati dupa cum spune si articolul. Acum nu pot fi indignati alti romani doar ca unii sunt kkti pe ei de frica unui virus ? https://www.youtube.com/watch?v=-3LSqeY34sk&t=17s . Ce faceai in decembrie 89 ia zi, tot locatar deranjat erai ?
-
Pe multi ii stiu politistii, sunt turbulentii stadioanelor , clentii permanenti ai salilor de forta unde-si omoara prea-multul timp liber.
-
Restul inteleg dar care e problema cu salile de forta? Dupa munca prefer sa imi petrec timpul acolo. In primul rand e sanatos si in al doilea rand la magazin se imprastie infectia mai usor mai si inchid desteptii la 18 acuma sa vina toti la aceeasi ora, nu poti spune ca are vreo logica asta.
Săriţi cu ştexu.
V-o mâncat in cur să chelălăiţi pe strasse noaptea.
-
Fac pariu ca ai fi stat cumintel in vagon acum vreo 80 de ani. N-ai tu grija, sunt bani bine cheltuiti.
Sa va bata D-zeu de jandarmi si sa va luati medicamente la copii de banii de amenzi!!!
Daca pentru dreptul tau esti amendat,vom iesi mai multi in strada si vom lupta pana la capat,cu mizerii ca jandarmii nu se poate cu vorba buna!
Tineret bovin. Atita stiu, sa faca scandal si sa nu munceasca.
-
Păi lasă că muncește mama și tata!
-
Da ma Basil,nu obezi ca tine si hoti din magazine….
-
Matale esti genul de pensionar care arunca cu apa fiarta de la etaj sa se joace copii la scara de langa, asa este? Nu ar face scandal si ar munci daca ar mai avea unde. Sa nu uitam ca HoReCa reprezinta 400.000 de locuri de munca.
Instituțiile statului să-și facă datoria! Nimeni nu este mai presus de lege!! În Germania, la Kassel au fost 20.000 de demonstranți și forțele de ordine tot au putut să-și facă treaba!
-
Auzi la nenea, cate stie ! Ai fost acolo ? Si cum si-au facut marionetele treaba ? Lumineaza-ne si pe noi astia care locuim acolo.
retardat….
Suedia, iubirea mea! Strategia era aceasta: mă, cine-i slab să moară, că doar o dată murim toți. Nu mai trebuie să plătim pensiile. Avem bani mai mulți pentru imigranți.
Nici tu tovarase BAGABONTU daca votezi PRM, hAUR sau PSD nu esti de condamnat! Dar dupa cum scrii cu “carnea in gura” esti irecuperabil! Si da, nimeni nu trebuie sa ia peste picior frelul altuia de a crede! Principalul este ca credinta marturisita sa fie biblica (si nu cu adaugituri de traditii peste traditii) si traita real zi de zi! Fiti sanatosi!
-
OOOooo, Coreea de Nooord , aparusi iar?? Pai, tie nici nu-ti sta altfel bine decat “cu carnea-n gura”, asa iti place tie, bine ti-a scris omul.. Asa ca du-te la Kim ,sa-ti dea ceaiul, pe meleaguri nord-coreene, du-te,fa-ti hashtag si rezista acolo..drum bun, Coreea de nord!
-
cate nume folosesti comunistule…
-
Poate si in cullo!
-
-
Apoi tu epava ruseasca esti o piele a pwlii , asta esti ! vorbesti de PRM .AUR sau PSD ? sa ti fut norocul cand ti o fii lumea mai draga , clar ? nu am votat niciodata cu PSD , insa ce au facut acum Liberarii tai cu poporul e sub orice critica , asa ca poti sa i pupi pe toti in cur incepand cu Falca si terminand cu noi , astia care ne pisam pe clasa politica , si implicit si pe tine
-
Am gasit protestantul 🙂 Nu ai rabdat sa nu zici de aialalti nimic. Lasa marketingul gogule!
Din cauza voastra stam inchisi in casa de la ora 20:00 , tot din cauza voastra purtam masca ca prostii… cei care se conformeaza…. jos palaria, cei care port masca corect, respect… Pentru acei “smecheri” care poarta masca sub nas, incalca restrictiile si cred ca nu au “Libertate”, sunteti prosti gramada, dar vorba aia e buna” cand esti prost de mic, cand esti mare doar te joci”
C9ine v-a luat ma libertatea, de care tot strigati?V-au fost sudate usiile de la intrare, sau sigilate geamuriile de la locuinta sa nu puteti iesi afara cum s-au intamplat in alte tari?
Lasati dracu Facebook-ul si mai deschideti Tv-ul sunt emisiuni documentare despre aceasta pandemie…Dar o sa vina unu acum in comentarii sa spuna ca sunt trucate… sunt sigur..ca asa e Romanul cu minte ingusta ce traieste doar din Facebook…
Stati in casa capuselor si vom scapad e Pandemie!!!!
-
Capusa poate esti tu panicatule, altii au ramas pe drumuri fara somaj sau loc de munca stabil. STAM INCHISI CA ASA A DECIS ARAFAT & CO sa gestioneze “pandemia” oaie dresata. Plina-i lumea de dobitoci slugarnici spalati pe creier.
-
Ai ramas in somaj?e de munca.de obicei intr o firma prima dsta pleaca putorile pleava.deci cam puti la capitolul vrajeala
-
Eu am bani gârla măi lăbarule că am terenuri multe dar îmi pasă și de alții mai ghinioniști nu ca ție vierme de căcat ce ești
-
daca iti pasa de ei, de ce nu ii iei la tine la lucru pe toti cei ramasi pe drumuri?
-
-
-
Un singur deces rezultat din iresponsabilitatea cestor bipezi ii transforma in criminali .
Nu vad nici un protest pentru Mafia Bisericeasca care e mereu presus de lege si care permite tinerea slujbelor in timp de pandemie, care permite ca toti pupatorii de cadavre sa se inghesuie sa ia Lumina sau sa pupe mana popii care il jegmaneste de bani si care il trimite pur si simplu la moarte prin simpla fapta ca tine slujba in timp de pandemie…
Pentru asta iesiti in strada, ei sunt cei care raspandesc aceasta pandemie… Idiotilor!!!
-
Tzuca-te mama de USR-ist mic. Tui pe tine.
Bravo jandarmeria romana. Dati-le amenzi sa invete minte sa respecte legea. !
Fa un bine populației… Dă-ți foc
Cred ca protestul nu e o solutie pentru o boala care se raspandeste prin aer. Dar cred ca solutia sta in autoritatile locale care ar trebui sa nu mai aloce fonduri pentru repararea drumurilor, parcarilor, bordurilor, cladirilor, etc. si care ar trebui sa aloce toate fondurile in constructia unor blocuri care sa contina camere care pe timpul pandemiei sa fie folosite pe post de ATI iar dupa ce se termina nebunia sa fie folosite pe post de blocuri de locuit pentru oamenii care nu au bani de o chirie prea mare. Iar cu putinul care ramane din fonduri, sa faca niste trainig-uri cu persoanele pe ajutor social cat sa ii invete sa aiba grija de un om cu covid ca sa nu fie nevoie de prea multi medici in acele centre. Cei care primesc training-ul sa fie platiti (sa nu mai stea pe ajutoare) si sa aiba minimul de cunostinte, chestie pe care cred ca o pot invata in 2/3 luni.
Bata-va dzeu cu amenzile voastre si pe tot neamul vostru.nu va e rusine?in loc sa fiti cu dreptatea-voi dati amenzi?nu v-ati saturat si voi?armata trebuie sa fie cu poporul nu cu hotii,ordinarii,cu viniturile care ne coinduc si comand.asa sa va ajute dzeu cu amenzi sa muriti.
-
Așa , mă ! Nu puteai să ratezi ocazia să pomenești de viniturile alea care te coinduc , te coinduc , te coi…………
Doar 20? Erau mult mai multi retardati acolo. Sper sa primeasca toti imbecilii astia amenzi sanatoase ca sunt prea tampiti sa inteleaga masurile si altfel nu pricep.
Minciuni nu a fost amendat nimeni,nu speriati voii oamenii…..
Foarte bine, legea trebuie respectata asa cum e, buna sau rea dar trebuie respectata de toți! Mulți se uita la Anena 3 și mai ales la Romania(sosoaca) TV. Rezultatul? Deschizi punga!
Eu propun celor care vor neaparat sa plateasca amenda ,ca banii sa-i doneze la o fundatie de ajutorare a copiilor saraci,si sa stea acasa cu sentimentul datoriei de a protesta implinit.Astept injuraturile sosocilor.
Nu vrem bani ,nu vrem valuta, vrem Şoşoaca sa ne f..a….
Foarte bine! Trebuiau sa protesteze la amiaza si nu plateau nimic. Dar nu-i duce capul ! Cat de nesimtiti pot sa fie acesti petrecareti ? Cu ce drept deranjezi in miez de noapte un oras ? Protesteaza si urla in gura mare, nici o problema, dar nu deranja pe altul. Sa macar incearca… Absolut toti trebuie identificati si amendati pentru incalcarea restrictiilor si in plus pentru tulburarea linistii publice. Iar data viitoare anuntati protestul si incepeti si voi mai repede…
-
Am sa il citez pe Basescu acum multi ani: “imprastiati pulimea”. Acolo esti si dumneata pentru conducatorii nostri emeriti.
Sancțiunile trebuiau să fie mult mai aspre, să le treacă cheful de la astfel de ”distracții”!
Ma sluga de Dan Monoranu,vezi ca si jegdarii pot fi identificati,stii bine ca sunt jurnale….o sa ajungeti in tribunale boule cum au ajuns nazistii…
Ma javra de Dan Monoranu,de cand pizda matii de sluga cetenii Romaniei nu au dreptul sa protesteze la ce ora vor,in orice numar si in orice locatie?
Ma analfabetule si slugoiule,ai citit vreodata Constitutia Romaniei?
-
Charlie marș înapoi în azilul de nebuni!
criminalilor, nu vi-a ajuns cati ati omorat cu razvravirea voastra?
Pentru “Votez USR” în 1989, am fost făcuți Golani.. acum veniți voi urmașii securității, și ne faceți “Huligani”! Ți-ai pus întrebarea câte procente veți primi la următoarele alegeri… dacă ajungeți alegerile! 🤣🤣🤣🤣😆😆😆😆
Avem si din astia, fara cultura cu creierute de gaina. Se prostitueaza pentru o lingura de ciorba.
Poate si in cullo!
Tot respectul pentru cei ce au iesit in strada. Pacat totusi ca protestul a fost transformat intr-un show-off de cimpanzei asistati social.
Măi cretinilor, de aceea aveți nevoie de pensii speciale că stați la pândă și să filmați protestatarii ?
Din pacate se pare ca toata presa e platita sa bage frica in oameni.
Păi de maine protestez si eu impotriva faptului ca trebuie sa port casca la motocicleta si ca trebuie sa trec doar pe verde nu cum vreau eu adica sa conduc liber si sa trec si pe rosu.. cand vreau eu …..!.! Ce ziceti dragi protestatari merge? Ma sustineti? Bravo ! Tineti-o tot asa ca e fain ! Vin maine seara cu Honda mea dar fara casca !
Politia din Arad tot timpul este mai speciala. Auzi doamne sa sanctioneze oamenii care se revolta acestor restrictii fara sens.
Domnilor politisti, stati frumos in banca voastra, nu fiti sclavi, fiti alaturi de populatie, nu uitati cine va plateste si care este datoria voastra!
Stima doamna, sti ca o sa ajungeti in iad fiindca mintiti? Sa va ierte Dumnezeu! Mergeti si nu mai pacatuiti!
Să înțeleg din acest articol că la aceste proteste au participat oameni cu antecedente penale? Păi cum i-au putut recunoaște altfel?
Doar psd-ul ii sustine pe astia.
Minciuni!
Politia, Jandarmii au avut un comportament exemplar chiar de nota 10. Au fost alături de noi pe tot parcursul/traseul protestului au avut grija de noi, nu au fost agresivi cu noi, nu au intervenit decât să ne manifestam în siguranță. Cred că acestora li sa umplut paharul datorita restricțiilor… când nu sunt în interes de serviciu sunt civili cu restrictii și ei împreună cu familiile lor. Felicitari !