Temele expoziţiilor din prima parte a acestui an se axează pe marile epoci creatoare, de la Renaştere la Romantismul muzical. Prima dintre ele poate fi vizionată până la jumătatea lunii februarie şi are ca temă perioada Renaşterii în muzică. Sunt expuse cărţi şi albume, unele cu reproduceri din imageria de epocă şi înregistrări muzicale ale unor lucrări celebre vocale, instrumentale sau vocal-instrumentale în interpretări prestigioase, în format CD sau DVD.
Această expoziţie, ca şi celelalte de altfel, vine în întâmpinarea cititorilor bibliotecii ca o pledoarie în favoarea lecturii, audiţiei şi vizionării unor documente care redau o epocă mai mult decât interesantă din istoria muzicii.
„Partituri in expozitie” la Biblioteca Judeteana
ARAD. Sub genericul deja consacrat „Partituri în expoziţie”, sala „Artă şi Multimedia” expune ritmic şi constant, pe holul de la etajul I al Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, documente din fondul muzical al secţiei, cu ocazia aniversărilor şi comemorărilor reperelor majore din istoria universală a muzicii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
4
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
2
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
Citiți principiile noastre de moderare aici!