Arădenii care au circulat cu autobuzul pe ruta Arad-Horia în dimineața zilei de miercuri, 5 iunie, au călătorit cu umbrelele deschise. De ce? Pentru că în mijlocul de transport în comun ploua, nu chiar ca și afară, dar destul de tare încât călătorii să fie nevoiți să își țină umbrelele deschise.
„Ne-a fost sesizată situația chiar de șoferul mijlocului de transport în comun. Acesta a fost retras de pe traseu și se intervine la remedierea problemei. Ne cerem scuze călătorilor”, ne-a transmis Claudiu Godja, directorul Companiei de Transport Public Arad.
Din câte se pare, ar fi vorba de un autobuz second-hand cumpărat în urmă cu 2 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!