ARAD. Nu e noutate, intersecţia cu sens giratoriu de la Podgoria este cea mai aglomerată intersecţie din municipiul Arad. Pentru că aici se întâlnesc axele cu cele mai ridicate încărcări de trafic: Bulevardul Revoluţiei, Calea Iuliu Maniu, Calea Aurel Vlaicu, cu strada Petru Rareş şi strada Corneliu Coposu. Un pasaj subteran în acest loc este soluţia care ar descongestiona circulaţia în zonă. Nu este însă o investiţie simplă pentru că subteranul est e brăzdat de reţele ce trebuie modificate.
Doar parţial
„Deoarece printre proiectele posibile de finanţare prin <Anghel Saligny> se vorbeşte de pasaje, fără a se stabili dacă sunt subterane sau supraterane, propunem <Amenajare Pasaj Subteran Piața Drapelului>, adică Piaţa Podgoria, cum o ştim noi. Asta însemnând să se facă o trecere dinspre Consiliul Judeţean spre Micălaca. Nu se poate face şi spre Grădişte deoarece, după cum ştiţi, e Mureşelul întubat. Nu se poate face subtraversare nici venind dinspre bulevard, nici venind dinspre Consiliul Judeţean, nici dinspre Micălaca, deoarece te intersectezi în subteran cu Mureşelul întubat. Dar cel puţin o bună parte din trafic poate fi trecut în subteran pe acolo şi să rămână suprateran spre Grădişte şi spre Centru. Dacă se finanţează, cel puţin pe axa Spitalul Judeţean-Consiliul Judeţean se intră pe dedesubt şi se iese spre Micălaca şi invers şi atunci doar axa Centru-Grădişte rămâne de suprafaţă” – a precizat primarul Călin Bibarţ pe acest subiect.
Obiectivul de investiţie
În şedinţa ordinară din luna noiembrie, consilierii locali municipali au aprobat Cererea de finanțare pentru proiectul „Amenajare Pasaj Subteran Piața Drapelului” și a Devizului general estimativ al obiectivului de investiții, în vederea co-finanțării prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”.
„Proiectul <Amenajare Pasaj Subteran Piața Drapelului> se încadrează în prevederile OUG 95/2021 din 03.09.2021, art.4, litera d), care prevede faptul că prin program pot fi finanțate; poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice>. Obiectivul principal al proiectului este amenajarea unui pasaj rutier subteran în Piața Drapelului, respectiv amenajarea drumului public din interiorul localității cu 4-5 benzi, ce intră în intersecția din P-ța Drapelului. Realizarea unui pasaj rutier subteran implică și ample lucrări conexe: devieri/relocări de rețele subterane (apă, canal); devieri/relocări de rețele subterane (linii electrice LES; termoficare, telefonie etc; lucrări reconfigurare sistem de semaforizare, iluminat public, e-ticketing; reconfigurare traseu de transport public de călători cu tramvaiul (linii de tramvai și stații călători)” – se arată în descrierea obiectivului de investiție.
Cifrele investiţiei
Lungimea drumului ce urmează a fi amenajat prin acest proiect este de 1.380 metri, investiţia incluzând: lucrări pentru asigurarea accesului la proprietăți, trotuare, locurile de parcare, oprire și staționare şi pasajul subteran. Acesta ar urma să aibă lungimea de 340 de metri şi lățimea de 10 metri.
Potrivit municipalităţii, valoarea totală a investițieI este de 165.703.150 de lei (adică 33.482.147 de euro, calculat la cursul de 4,9490, prevăzut în Deviz). Valoarea solicitată de la bugetul de stat este de 157.373.150 de lei, iar valoarea finanțată de la bugetul local 8.330.000 de lei. Durata de realizare a investiție este, conform Primăriei, 120 de luni (10 ani)!
Trimite articolul
XVoi vorbiti de pasaj subteran la Podgoria :)))))))))
Voi nu reusiti sa terminati pasajul din Micalaca care este inceput de o nici nu mai tin minte cati ani.
Cine va mai crede ?
-
Si ma intreb si cum o sa fie la ploi abundente ca nici in Micalaca de peste 10 ani nu au rezolvat problema cu inundarea soselei si sinelor de tramvai…
-
Glumesti!care zeci de ani!
-
-
👍👍👍
Ei nu-s în stare sâ facă lucrări supraterane, ca de ex. Liceul Elena Ghiba Birta și cică vor o mulțime de pasaje și parcări SUBTERANE…!!!
Pe ăștia (Falcă, Bibarț & Co.) fie i-o fătat mămicile lor, imbecili din naștere, FIE ÎȘI BAT JOC DE ARĂDENI, în cel mai mizerabil mod posibil, că doar boii ăștia dacă i-or votat de atåtea lor, presupun că o să-i mai voteze și pe viitor, cu toate cretinitățile și nesimțirile lor !!! 😣
🤣 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣
Sper să nu se facă o jumătate de lucrare…Mureșelul marele impediment ce să zic. Și în plus 10 ani? Vă imaginați oroarea din trafic și de pe trotuare?
Până când vor trece acești ”1o ani”, până atunci România se va destrăma. Aradul v-a aparține IUGOSLAVIEI ! ! !
-
Nu se va destrama dar cei care ne imprumuta isi vor vrea banii inapoi si toata transivania va apartine conglomeratului pfizer-cargill
-
Esti varza frate,binde are dreptate,e plina lumea de cacatzi ca tine cu curu vesnik in masina!Daca termina viaduktul din micalacan,dopu se muta in zona sens selgros,etc!Niste tzarani suntetzi multzi pi aisa !
De acest pasaj subteran era nevoie de foarte multi ani. In sfarsit le-a venit mintea acasa din delegatie. Insa exista un risc foarte mare , de genul pasajului peste linia CF Arad-Simeria , acela ca lucrarile la piata Podgoria sa dureze vreo 5-10 ani. Atunci sa vedeti trafic infernal . Si cu bicicleta va fi o adevarata aventura sa treci pe acolo…eventual reusesti cu bicicleta in spate, pe trotuar.
-
Îți urmăresc postările privind infrastructura,de cele mai multe dăți ai dreptate, dar pasajul din Micalaca aparține de cnair ! Că primăria nu și-a făcut treaba cu exproprierile de teren,e altceva!
-
Bai dracula si la oradea centura in regim de autostrada tot cnair si totusi s a facut daca s a vrut mai ales bolojan pnl ist cu bani de la psd…cum oare acolo s a reusit?
-
Si tu ai dreptate. Aparține de CNAIR dar daca exista mai multa implicare din partea autoritatilor era gata deja. Nu s-a omorat nimeni cu munca nici la CNAIR dar nici la primarie. Bine ar fi sa ma insel…dar nu cred. Culmea este ca oriunde in tara asta lucreaza privatii se termina la termen, dar unde e implicat statul cu firmele de casa ..””scroafa moarta in papusoi””. Construiti pana aveti pt cine. Pleaca tinerii catre vest de nu ii mai poti numara azi-maine.
-
Aiciea greșiți mult de exemplu firma de dinaite care o ridicat stadionul francis uta or renutat ca nu sior primit bani de la primarie dupaie dupa nu stiu cati ani o preluat firma drast company o castigat licitatia care primaria nio dat termen un an sa terminam restul in afara de parcari am terminat la termen dar primaria ce o facut o dat doar un sfert de bani la patronul meu si restu de bani lo amanat mult timp cred ca nici in ziua de azi nu o primit restu de bani nustiu ca nu mai lucru acolo de un an dar mai pastrez legatura cu dragos radu si cu urmatoarea ocazie cand vb cu el il intreb daca sio primit restu de bani nui vb ca companiile nusi fac treaba ca sear faceo daca sar primi bani dar multe companii nu is mai vad bani si nici bani de materiale nu vad de multeori ai logic sa dureze ani daca primaria nu ai instare barem sa deie bani de materiale ca dara nu prost patronul sa cumpere el materiale din banii lui
-
-
Daca va fi construit de echipa care tocmai e pe cale sa finalizeze noul sens giratoriu de la Vladimirescu (o minune a ingineriei locale)… atunci Doamne Fereste !… probabil se va interconecta cu pasajul viaduct de la Micalaca (Selgross) … si acesta mai are doar cateva decienii pana la finalizare.
-
Da asa e. Nici eu nu prea inteleg cum a fost gandit acel sens. Si mai ales de ce are inclinatie? Am fost in multe tari am vazut multe dar sens giratoriu inclinat inca nu am vazut. A sosit timpul:))
SF-uri.
Distrugem totul pentru masini.Mărim suprafață cu betoane asfalturi pentru mașini .Apoi ne miram de poluare,seceta etc.Distrugeți spațiul verde peste tot.Apropo suprafață de asfalt a SUA e mai mare decât teritoriul Ro.Unde se ajunge dacă fiecare are propriul ego și nu vrea sa coboare jos din mașină?
-
Frate, respect dragostea ta pt vegetație, dar n-ai vrea cumva să te muți la țară, la munte sau în pădure, pt că, SURPRIZĂĂĂ …, civilizație, modernism, utilități, mișcare , etc. , TOATE ASTEA ÎNSEAMNĂ BETOANE, ASFALT, TEHNICĂ, UTILITĂȚI și VEHICULE de toate felurile !
Să nu mai vb de radiațiile electromagnetice…, dar toate astea sunt PREȚUL CARE TREBUIE PLĂTIT dacă vrei să ai parte de CIVILIZAȚIE (bine, aici nu vb de “vitele umane” venite din grajd, la oraș, și se consideră mari “civilizați”, dar cu obiceiuri de meltean…! 😡).Iar despre “orașe verzi”, hai să nu vb de SF, alea sunt la nivel experimental și în țări dezvoltate, cu sute de ani înaintea României… 🤔
-
Esti varza frate,binde are dreptate,e plina lumea de cacatzi ca tine cu curu vesnik in masina!Daca termina viaduktul din micalacan,dopu se muta in zona sens selgros,etc!Niste tzarani suntetzi multzi pi aisa !
-
Vise … vise… si promisiuni..
Nu sunt in stare unii sa faca niste parcari supraterane in centru si in cartiere dar sa faca un asemenea pasaj…
Poate daca se facea pe vremea lui Ceausescu , lucrarea se rezolva intr-un an !
-
aradean, Beleașcă rezolva pă dracu să-l ia acolo unde îi, că nu-i plăcea Aradul de fel și a vrut dărâmarea centrului cu toate vechile clădiri austro-ungare + primaria și să trântească numai blocuri. Noroc mare am avut însă cu Pavel Aron care l-a dus de nas cât a putut el iar apoi a venit Revoluția.
-
Nu intram in disputa ta cu celălat postac -10,50- dar acesta are dreptate
Tu vorbesti să nu taci
Tot ce a mai ramas din avutia Romaniei ( industrie)s-a făcut pe vremea lui Ceausescu :hidrocentrale , soselele Taransfagarasan si Transaplina, casa poporului , multe uzine si fabrici pe care unii le-au facut praf după 90
Vezi că le cam incurci cu sefia judetului Arad
Primsecretarul Aron a fost inaintea doamnei Pugna care a condus judetul Arad după demiterea lui Aron si până in dec 89.
Asta asa ca fapt divers.-
Relu, și mare haznă am avut noi românii că aveam hidrocentrale când nu ni se dădea buleftrică decât două ore pe zi. Da, am avut chiar și cosmonaut frateme-leu! Că vorba aia: “N-avem carne n-avem unt, dar avem cosmonaut!”.
-
Relu, și mare haznă am avut noi românii că aveam hidrocentrale când nu ni se dădea buleftrică decât două ore pe zi. Da, am avut chiar și cosmonaut frateme-leu! Că vorba aia: “N-avem carne n-avem unt, dar avem cosmonaut!”.
-
-
wow , o lucrare care se va gata ( daca ) in mileniul urmator
În zece ani ne mutăm cu toții din Arad. Apropo de ce nu e mai simplu un pasaj suprateran? În 10 ani și dacii liberi cu uneltele din sec. I e.n. l-ar construi, și sub și supra !
În sfârșit un proiect util, binevenit. Pe fostul prim dl ing constructor F. nu l-a dus tartacuta.
Cine a dat suma asta exactă?
Eu cried ca nu a fost Primarul pe la Berlin. La gara in Berlin la subsol e trenul, la Parter râul pe sub care trece trenul si metroul. Iar la etaj din nou trenul. In fata Gării e tramvaiul si stația mare de autobus. Daca vrei sa poate.
Ce glumă bună. Nu sântem în stare să tăiem buruie de la fostele CPL și Tricoul Roșu. Epoca “de aur” a avut un asemenea proiect, dar am preferat buruienile…, proiect care era realizat. Acum poate se mai caută o sursă de unde se poate fura, nu sântem în stare de 10 ani să terminăm centura pe partea de nord. Gospodari a la Falcă-ZERO
Suna ceva de genul: pff, asa m-as mai duce la Viena… Dar ai fost? Ah, nu, dar am mai vrut :))
Auleoo sa terminat cu binele daca incep cumva lucrariile sa terminat sa mai intri in centru prin podgoria
-
10 ani !!!
Super! Asta https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Tunelul_Canalului_Mânecii a fost construit in 8 ani in anii 90, peste 50 km sub mare!
Dacă vrei sa mergi de la Catedrala la Ziridava o iei frumos pe la Gara – UTA – Victoriei – Primărie. Dacă e foarte aglomerat schimbi puțin, din Calea Victoriei – aeroport – autostrada – intrare prin Aradul Nou și de acolo tot drept.
Hai ca avem soluții și 10 ani nu e mult pentru 1,5 km 😂😂😂
Mureselul intubat e de fapt mascat un canal ilegal de dejectare apa care e in acel canal e contaminata ar trebui urgent desfintarea acestui canal care contravine protectiei mediului e incredibil s aexiste asa ceva in euripa 2021
Proiectul e binevenit si necesar. Ce nu inteleg si ma deranjeaza e termenul de 10 ani. Eurotunelul a fost construit in 8 ani ( 50 km ). In o tara civilizata termenul de executie a acestei lucrari trebuia sa fie de un an
Bună gluma 😂 cu pasajul
….. știți vorba aia…. Pasărea mălai visează!…..iar cum scria cu cineva, ăștia nu-s în stare să facă pasajul de la micalaca dar visează subterane……..hallloooo…..trezirea Bibarțe!….iar vizezi!?🤦🤦🤦
Unde sint bani furati din proiectul podului peste Mures de la capatul strazi Andrei Saguna? Unde sint? Unde sint autobuzele electrice? Unde sint? Unde🤮? Zona prospera în constructi. Ilegale cei de pe Marului acum construiesc pe malul Muresului, pe str Barbu Lautaru fără nici o problema 😬.
Stati linistiti ca NU va fii nimic , Se va face un studiu de fezabilitate , poate si un proiect de firma lui Seculici , se vor incasa bani si atunci gata tot ,
Asta da mașină de tocat nervi și ban public fara simt practic. O simpla sincronizare a semafoarelor ar rezolva problema dar mă gândesc că e prea ieftin pentru aceste minți luminate.
Ce Podgorie, dna, ziceti-i ca primaria romîno-romă: “Pta Drapelului”!
Super, la fiecare ploaie o sa mai avem un lac la Podgoria 😂 când o fi gata , ne trebuie submarin … dar nu va speriați … nu v-a fi gata nici odată
sa vezi ce de studii se vor plati, fara a se construi ceva!!!!
La Podgorie s-a greșit acum 30 de ani când s-a făcut acolo o anumita clădire fără sa gândească la viitor, pe atunci treceau 15 mașini într-o ora! Asa s-a blocat circulația acolo pt următorii trei sute de ani! Astea sunt vise, se va face un studiu de fezabilitate și atât! Își ia banii cine trebuie și rămâne în faza asta!
Soluția vor fi centurile de ocolire a orașului făcute cu cap care vor trece la distanta de oraș și nu vor bloca întrările și ieșirile din oraș!
“”””Durata de realizare a investiție este, conform Primăriei, 120 de luni (10 ani)!””””
Nu sunt normali la cap..Bine ca nu 120 de ani:)))
Si atunci 10 aani cor ichide podgoria?
Dar cred ca 9 ani vor platii ott felul de studii de fiabilitate si avansuri etc, dupa care intr-un an se va contruii ceva ce va fii mult mais scump si mai prost ce a fost in proiectul initial. Sa vor fii uratii cateva millione de euro..:))
Si chai nu inteleg de ce trbuie pasaj subteran.. De ce nu se poate face pasaj deasupra?