ARAD. Pasajele peste calea ferată au rămas fără finanţare şi în anul care vine, ne-a informat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Gheorghe Falcă. Mai mult, Guvernul nu a avut nicio intenţie de a acorda fonduri pentru finalizarea pasajelor din municipiul Arad iar în anul 2012 a oprit intenţionat lucrările, a spus primarul. „Guvernul României nu va aloca în anul 2014 niciun leu pentru pasajele din municipiul Arad. Ceea ce este mai grav este că parlamentarii USL-Măduţa, Căprar, Cristina, Calimente, Şcheau au votat împotrivă în momentul în care în plenul Parlamentului un parlamentar PDL de Arad a propus un amendament pentru acordarea de fonduri pentru pasaje. Această atitudine arată o lipsă totală de preocupare faţă de investiţiile importante ale Aradului”, a declarat Gheorghe Falcă.
Minus 7 milioane euro
Cu 7 milioane euro, cele două pasaje ar fi fost finalizate, acum rămânând, spune primarul, în situaţia de a ajunge nişte construcţii neterminate şi neconservate! Edilul a ţinut să precizeze că pasajul denivelat pe varianta de ocolire Arad peste liniile CF Brad-CF Curtici+DJ 709 B este finalizat în proporţie de 75%, respectiv pasajul denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7, km 540+248) peste CF Arad-Bucureşti este finalizat în proporţie de 65%. Primarul a precizat că pentru finalizarea lucrărilor ar mai fi necesară o sumă de aproximativ 7 milioane euro. De realizarea acestor pasaje depinde devierea pe centură a traficului pe axa Micălaca-Vlaicu şi, automat, decongestionarea traficului.
USL, nimic pozitiv
„Cu regret spun că avem 5 parlamentari USL care ajuns în Parlament de exact un an zile şi nu au bifat nicio acţiune pozitivă pentru cetăţenii Aradului. Nu au dovedit că au competenţă în niciun domeniu, exceptând momentul în care îşi iau lunar indemnizaţia”, a subliniat Falcă.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!