Un obiectiv aproape imposibil de realizat. Aşa ar putea fi catalogate cele două pasaje peste calea ferată care străbat centuraAradului. O problemă care datează de ani de zile şi care părea că e pe cale să se rezolve. Cele două pasaje au fost scoase la licitaţie, în vară, de către Ministerul Transporturilor, care promitea – în cazul în care licitaţiile nu urmau să fie contestate – semnarea contractelor până la finele anului. N-a fost să fie aşa. Ambele licitaţii au fost contestate şi nu de o singură firmă, ci de patru. Până la lămurirea situaţiei, timpul va trece – cu lunile – în defavoarea şoferilor care aleg să circule pe centură.
Potrivit secretarului de stat Eusebiu Pistru, licitaţia la unul dintre pasaje – cea în care firma Confort SA a fost declarată câştigătoare – a fost contestată de nu mai puţin de trei firme din cele zece participante, în timp ce pentru al doilea pasaj – acolo unde firmaCCCF Timişoara urma să semneze contractul – o altă firmă s-a declarat nemulţumită de modul în care s-a făcut atribuirea.
Pistru a precizat, ce-i drept, şi faptul că s-au stabilit şi termenele de rezolvare pentru contestaţii, de către Comisia de soluţionare a acestora: sfârşitul acestei luni, respectiv sfârşitul lunii viitoare. Cu toate acestea, chiar dacă comisia ar da dreptate modalităţii în care s-a deliberat la licitaţiile organizate pentru pasaje şi nu firmelor care au contestat procedurile, lucrările nu ar fi rezolvate şi nu s-ar putea trece direct la semnarea contractelor şi startul lucrărilor (organizarea de şantier).
Firmele au posibilitatea, pe mai departe, să se adreseze instanţei în această problemă, caz în care procesele s-ar putea întinde pe luni de zile.
“E mare păcat că aceste licitaţii au fost contestate pentru că pierdem timp important. E şi mai mare păcat pentru că aveam, în sfârşit, toţi banii pentru realizarea acestor lucrări. Aveam banii integral pe bugetul ministerului pe 2011 şi pe 2012, pentru finalizare. Acum stăm şi aşteptăm”, susţine secretarul de stat.
Singurii bani alocaţi până acum pentru cele două pasaje, bani cheltuiţi probabil deja, au fost cei necesari pentru organizarea procedurilor de licitaţie. Valoarea investiţiilor a fost calculată la 99.033.000 lei (49.721.000 lei, respectiv 49.312.000 lei) din care s-au primit 1,5 milioane lei (un milion, respectiv 500.000 lei).
M.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!