La numai câteva luni de la inaugurare, pasajul CET este deja „fentat” de şoferi. Conducătorii auto care vin dinspre Curtici şi vor să circule spre Deva şi-au făcut un obicei din a vira peste linia continuă pentru a urca pe pasaj în direcţia Deva. Pentru a preveni posibile accidente, cei de la Serviciul Drumuri Naţionale Arad, din subordinea Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara au decis să monteze stâlpi de dirijare, stâlpi care au menirea de a-i direcţiona pe şoferi spre sensul giratoriu în care pot întoarce regulamentar spre Deva. „Respectaţi marcajele şi indicatoarele rutiere! La pasajul peste liniile CF Brad – CF Curtici – DJ 709B, şoferii încălcau frecvent linia continuă pentru a merge dinspre Arad spre Deva, pe DN 7. Deoarece exista riscul să se producă accidente, SDN Arad a montat stâlpişori de dirijare, care îi împiedică pe conducătorii auto să mai încalce linia continuă. Pentru a urca pe pasaj, există puncte de întoarcere în apropierea ambelor căi de acces pe pasaj”, au transmis cei de la DRDP Timişoara. Şoferii care circulă dinspre Curtici şi vor să urce spre pasaj spre Deva trebuie să vireze la dreapta şi să ruleze pe centura până la intersecţia cu strada Câmpul Liniştii, acolo unde există un sens giratoriu, unde se poate întoarce regulamentar înapoi spre pasaj şi, mai departe spre Deva. La fel, cei care circulă dinspre Calea 6 Vânători şi vor să circule spre Deva, trebuie să treacă pe sub pasaj şi să urmeze traseul până la sensul de la intersecţia cu strada Câmpul Liniştii.
Pasajul de la CET, “păzit” de stâlpi
Pasajul de la CET, “păzit” de stâlpi
Drumarii au decis să monteze stâlpi de dirijare la pasaj, după ce şoferii au tot încercat să forţeze virajele.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!