Situaţie cel puţin ciudată la Chişineu Criş, acolo unde Direcţia de Sănătate Publică (DSP) doreşte menţinerea Dispensarului TBC, dar autorităţile locale întârzie să-şi dea acordul (solicitat de Ministerul Sănătăţii) pentru ca dispensarul să poată funcţiona în continuare.
„De la începutul reorganizării am precizat că vrem să păstrăm Dispensarul TBC. Am făcut demersuri în acest sens şi am obţinut aprobarea Ministerului Sănătăţii, sub rezerva acordului autorităţilor locale. Am solicitat încă din 28 martie Primăriei Chişineu Criş, am vorbit personal cu primarul Gheorghe Burdan despre Dispensarul TBC, solicitându-i să convoace o şedinţă extraordinară pentru obţinerea acordului solicitat de Minister. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic până acum” – susţine jr. Constantin Cătană, director al DSP Arad.
L-am contactat pe primarul din Chişineu Criş pentru a afla de ce este tergiversată situaţia Dispensarului TBC. Vizibil deranjat de subiectul supus atenţiei, Gheorghe Burdan a replicat: „Nu mă întrebaţi pe mine despre asta că eu nu ştiu, nu cunosc nimic! Se va pune în discuţie în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna aceasta, iar consilierii vor stabili ce se întâmplă cu dispensarul. Eu nu sunt împotrivă, dar Consiliul hotărăşte” – a punctat răspicat primarul, îndemnându-ne să ne adresăm, „dacă vreţi să ştiţi mai multe”, Centrului de Sănătate!
Personalul şi pacienţii, în… aer
Centrul de Sănătate din Chişineu Criş – şi, odată cu el, şi Dispensarul TBC – s-a desfiinţat la 1aprilie. De atunci, personalul medical din Dispensar este… în aer. Cam în aceeaşi situaţie se află şi bolnavii sub tratament, aflaţi în evidenţa Dispensarului. „Am fi putut avea continuitate în desfăşurarea activităţii Dispensarului dacă autorităţile locale şi-ar fi exprimat acordul până la 1 aprilie. Personalul medical – format dintr-un medic primar pneumologie, un medic rezident şi trei cadre medii – ar fi rămas în continuare în unitate, iar pacienţii puteau fi trataţi la fel. Acum suntem nevoiţi să trimitem maşină de la Arad, cu medicamente pentru bolnavi. Asta ca să nu-i punem pe bolnavi pe drumuri, până la Arad, unde ar trebui să fie redispensarizaţi…. Şi toate astea numai pentru că Primăria, Consiliul Local din Chişineu Criş nu au fost de acord să-i lase acasă” – opinează directorul DSP, Constantin Cătană.
Un alt spaţiu?
În scurta discuţie purtată cu Jurnal arădean, primarul Gheorghe Burdan a lăsat să se înţeleagă că va propune consilierilor locali un alt spaţiu pentru funcţionarea Dispensarului TBC. Directorul DSP confirmă situaţia: „În corespondenţa purtată cu domnul primar, dânsul spune că nu e de competenţa sa să atribuie spaţiul de pe strada Gării, dar se oferă să ne pună la dispoziţie spaţiul de pe strada Înfrăţirii nr.95, sub rezerva aprobării Consiliului Local. Nu se contrazice, oare? De ce nu putea să ofere spaţiul de pe strada Gării, tot sub rezerva aprobării Consiliului Local?” – (se) întreabă Constantin Cătană.
În condiţiile în care Dispensarul TBC va trebui să fie mutat într-un alt spaţiu, situaţia s-ar complica şi va amâna (şi mai mult) starea de incertitudine. Va fi nevoie de noi avize, evaluări şi aprobări pentru funcţionarea în noul spaţiu, iar în această perioadă Dispensarul îşi va întrerupe activitatea. „Am solicitat să ne lase măcar şase luni în acelaşi spaţiu, dar… nu am găsit înţelegere. Păcat de bolnavi, care probabil că vor alege să întrerupă tratamentul decât să vină la Arad” – conchide directorul DSP.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!