ARAD. Un oraș ale cărui clădiri istorice strigă de durere. Durerea de a fi abandonate de către toți, proprietari, administrație, oraș. Durerea sărăciei unei populații care nu-și permite să le renoveze, dar și durerea unor renovări care mai bine nu s-ar fi făcut, pentru că le-a știrbit din frumusețe și le-a îngropat originalitatea. Se întâmplă în Arad de ani buni: nepăsare pentru clădirile care de fapt sunt aproape singura mândrie a unui oraș care îmbătrânește urât.
Mai trist, mai dureros, mai halucinant e faptul că normele legale cu privire la renovarea acestor imobile sunt călcate în picioare chiar de către cei care le-au elaborat. Din nepăsare, din rea voință, din graba de a face lucruri doar ca să fie făcute, din lipsa de profesionalism a firmelor contractante, din dorința lor de a face bani rapid, din orice, dar mai ales din contractele cu statul, imobilele din Arad suferă amputări ale elementelor originale chiar pe timpul restaurării lor, renovare care la final ar trebui să scoată în evidenţă unicitatea imobilelor care au primit titlul de monumente istorice.
Un oraș ale cărui clădiri istorice strigă de durere. Durerea de a fi abandonate de către toți, proprietari, administrație, oraș. Durerea sărăciei unei populații care nu-și permite să le renoveze, dar și durerea unor renovări care mai bine nu s-ar fi făcut, pentru că le-a știrbit din frumusețe și le-a îngropat originalitatea. Se întâmplă în Arad de ani buni: nepăsare pentru clădirile care de fapt sunt aproape singura mândrie a unui oraș care îmbătrânește urât.

Mai trist, mai dureros, mai halucinant e faptul că normele legale cu privire la renovarea acestor imobile sunt călcate în picioare chiar de către cei care le-au elaborat. Din nepăsare, din rea voință, din graba de a face lucruri doar ca să fie făcute, din lipsa de profesionalism a firmelor contractante, din dorința lor de a face bani rapid, din orice, dar mai ales din contractele cu statul, imobilele din Arad suferă amputări ale elementelor originale chiar pe timpul restaurării lor, renovare care la final ar trebui să scoată în evidenţă unicitatea imobilelor care au primit titlul de monumente istorice.

Un astfel de caz a fost observat de Sebastian Bulumac, unul dintre arădenii prezenți activ în viața socială și politică a cetății și care ani la rând a luat atitudine, fie din poziția de candidat la vreo funcție politică, fie din cea a unui simplu cetățean, față de erorile și ororile administrației locale.

De curând, într-o postare pe rețeaua de socializare facebook, Sebastian Bulumac a tras un semnal de alarmă legat de modul în care are loc reabilitarea Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”, un mod defectuos, ba chiar în afara legii!

Iată ce a postat arădeanul pe pagina sa de socializare: „Vestea bună e că Palatul Colegiului Național trece printr-un proces de restaurare, investiția de aproximativ 3 milioane de euro fiind realizată cu fonduri guvernamentale. Din păcate însă, așa cum am fost obișnuiți deja, când e vorba de administrația arădeană, chiar și știrile aparent bune vin la pachet cu vești proaste. În cazul de față, una chiar foarte proastă: s-a distrus toată tâmplăria originală de pe fațade, nu s-a păstrat nici măcar desenul inițial al șprosurilor (stinghii subțiri de lemn care se fixează în spațiul ferestrei) și s-a schimbat culoarea originală. Astfel vom avea în loc de o clădire emblematică restaurată, o clădire cu fațadele degenerate.

Vorbim de un palat a cărui construcție a început în anul 1880, care găzduiește de peste un secol unul din liceele de elită ale Aradului. Clădirea se regăsește în Zona Construită Protejată a Aradului și, mai mult de atât, și pe lista Monumentelor Istorice aprobată de către Guvernul României, prin Ministerul Culturii. În Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.C.P. vol II, Regulament Local de Urbanism) adoptat de către C.L.M. Arad prin Hotărârea 201 din 17 iulie 2014, sunt prevăzute tipurile de intervenții permise, respectiv interzise pentru acest gen de restaurări. Cele trei volume ale P.U.Z.C.P, pe care le-am parcurs aprofundat la acțiunea de salvare a Parcului Eminescu din anul 2015, sunt documente impecabil redactate și au valoare de lege, dar din păcate nu prea se ține cont de ele”.

Sebastian Bulumac detaliază: „La pagina 386 începe un capitol exclusiv dedicat tâmplăriilor și, așa cum se vede în facsimilele atașate, este obligatorie repararea elementelor existente respectând toate detaliile originale. Ușile sau ferestrele pot fi înlocuite doar dacă SUNT DEGRADATE TOTAL și este obligatoriu să fie IDENTICE CU CELE INIȚIALE: material, cod de culoare și detaliile șprosurilor. Pe fațade încă există câteva ferestre originale și se vede, atât la fața locului, cât și din fotografiile atașate, că nu sunt degradate total. Cel mult ar fi trebuit schimbate unele dintre elementele subțiri, dar cadrele sunt solide. Voi solicita Departamentului Tehnic din Primăria Arad, precum și Arhitectului-Șef al orașului să facă public raportul și numele experților care au decis că tâmplăria originală a fost degradată total, precum și motivele pentru care au schimbat culoarea și desenul original al șprosurilor.

Grav este că nu au respectat culoarea albă originală și au ales o tâmplărie maronie. Nu mă pot pronunța dacă e lemn masiv sau un prefabricat din lemn, dar am observat ceva interesant: de obicei imită lemnul, aici s-a ales o tâmplărie de lemn care parcă își propune să imite un ce la rândul său ar vrea să imite lemnul”.

O constatare tristă, urmată de alte câteva regrete: „Bănuiesc că unii din arhitecții Aradului sunt foști elevi ai acestui liceu și nu ar trebui să le fie indiferent ce se întâmplă. De fapt, atitudine ar trebui să ia orice arhitect care își iubește meseria, dar și orașul. De-a lungul timpului, în diferite acțiuni civice de salvare a patrimoniului arădean, dar și de emitere a unor semnale de alarmă, am văzut activi doar câțiva arhitecți: tinerii de la Ambulanța pentru Monumente și Asociația PRO URBE, de unde-i amintesc pe regretatul Bujor Buda și pe președintele arh. Alexandru Nagy-Vizitiu. Mai activ și interesat decât mulți dintre arhitecții din oraș, a fost și este arh. Michael Iovin, care de peste ocean are postări extrem de pertinente în domeniu și e extrem de atașat locului natal”.

La final, Sebastian Bulumac mai scrie doar atât: „Poate că acum e prea târziu pentru a repara ce s-a distrus și regret că nu am cunoscut aceste aspecte când proiectul era la transparență. Dar nu vreau ca lucrurile să rămână fără explicații. E important să aflăm cine a încălcat regulamentele locale și naționale de urbanism pentru ca astfel de greșeli să nu se mai repete. Moștenirea culturală și arhitecturală e tot ce are mai de preț Aradul și orice oraș care se respectă.”

Din păcate, lucrurile au rămas fără explicații, deși postarea e deja veche de o săptămână și a adunat zeci de comentarii. Situația se datorează și faptului că, potrivit reprezentanților Primăriei Arad, nicio sesizare pe tema unor erori de reabilitare nu a fost depusă la instituție, nici la camera 5, nici pe Legea 544, nici la arhitectul șef. Ba, mai mult, deși lucrarea e în toi iar erorile sunt vizibile, niciun alt arădean – fie el arhitect, constructor, sau simplu iubitor al Aradului – nu a depus la Primăria Arad vreo plângere pe tema modului în care are loc reabilitarea Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”.

Ca să avem și cireașa pe acest tort al delăsării, Primăria nu s-a sesizat din oficiu, așa cum o fac instituțiile statului, în multe cazuri, și cum des o fac chiar mai marii ei pe te miri ce teme, mai ales în campanie electorală, nici măcar când am întrebat noi de subiect.

Alte reabilitări de imobile – ce-i drept, private – au avut parte de vizite, amenințări și amenzi împărțite de angajații Primăriei și Inspecției de Stat în Construcții. Nu criticăm faptul că reabilitările sunt supravegheate de către cei de la stat, pentru că așa ar și trebui să se întâmple, chiar mai des, dacă vrem Aradul să se salveze, ci faptul că o fac doar când acestea nu vizează instituții de stat. Aici orice e posibil, deși chiar de aici ar trebui să înceapă protecția legii și a normelor pe care tocmai statul le-a elaborat. Regulile e posibil să nu fie pentru toți, mai ales când închidem ochii mai cu toții la încălcarea lor.

Imagini cu colegiul și prevederile locale, postate de Sebastian Bulumac pe pagina sa