În 2016, consilierii locali din municipiu aprobau un studiu de fezabilitate pentru acoperirea patinoarului artificial din oraș. Studiul realizat de Stacons SRL prevedea costuri de 4 milioane de lei cu tot cu TVA, pentru realizarea lucrării. Proiectarea și execuția urmau să dureze nu mai mult de șase luni împreună.
De la aprobarea studiului de fezabilitate și până la lansarea licitației pentru atribuirea lucrării au trecut aproape doi ani, contractul pentru „Lucrări de execuție pentru obiectivul Acoperire Patinoar Municipal Arad” fiind semnat, conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, pe 21 decembrie 2018. Câștigătoare a fost desemnată, conform aceleiași surse, firma Drast Company, care ulterior a mai obținut și alte lucrări din partea autorităților publice din Arad. Valoarea contractului se ridica, în 2018, la 2.592.211 lei, așadar cu aproape o treime mai mic decât cel prevăzut de Stacons în studiul de fezabilitate.
Firma…nu a realizat lucrarea
Cu toate că valoarea contractului a fost mai mică decât cea preconizată în SF, lucrarea nu a fost realizată. Ne-am adresat Primăriei Municipiului Arad, pentru a afla de ce firma cu care a fost semnat contractul în 2018 nu și-a dus la îndeplinire atribuțiile.
„Documentația tehnico-economică a fost aprobată conform Hotărârii Consiliului Local nr.224/2016, iar în 2018 a fost atribuit contractul pentru execuția lucrărilor de acoperire a patinoarului. Începerea execuției a fost programată la sfârșitul sezonului 2018-2019, însă firma contractată nu a mai realizat acest lucrări”, a fost răspunsul dat de reprezentanții instituției.
Au cerut alte lucrări
Între timp, cu acoperișul nerealizat, cei de la Recons SA, care administrează patinoarul, au sesizat și solicitat alte reabilitări sau modernizări la patinoar. Aceștia au cerut sistem de încălzire, ventilație și climatizare centralizat pentru întreg complexul, construirea unei incinte de topire gheață cu instalații aferente, un utilaj de întreținere și refacere strat de gheață cu propulsie electrică, înlocuirea agregatului frigorific cu un agregat care folosește ca agent frigorific CO2, cu eficiență ridicată, respectiv refacerea sistemului de mantinelă și a legăturii între suprafața patinoarului și zona de vestiare.
Nu respectă reglementările
„Indicatorii tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a instalațiilor menționate au fost aprobați conform Hotărârii Consiliului Local nr.644/2019”, ne informează Primărie. Studiind hotărârea de acum doi ani, aflăm că s-a întocmit un nou studiu, de această dată nu de fezabilitate, ci un studiu DALI, pentru achiziționarea de utilaje noi și înlocuirea unor elemente ale patinoarului, care nu mai corespund reglementărilor actuale. Studiul a fost realizat de o firmă din Ploiești și a preconizat costuri de aproape cinci milioane de lei pentru „Reparație capitală compresoare, reabilitarea și modernizarea instalațiilor, dotărilor și spațiilor aferente patinoarului municipal Arad”.
Din acest studiu aflăm, printre altele, că utilajul de întreținere și refacere a stratului de gheață este atât de vechi încât „mare parte dintre reglaje” nu mai pot fi realizate, iar acesta prezintă „scurgeri de agent de lubrifiere, ulei hidraulic și chiar scurgeri de combustibil”. Tot studiul menționat ne informează că instalația de producere și menținere a gheții folosește un agent frigorific interzis în Uniunea Europeană începând cu anul 2020, fiind propusă schimbarea agentului frigorific.
„Alte investiții nu au fost realizate”
Întrebați „Ce investiții, cu menționarea sumei de bani cheltuite pentru fiecare investiție în parte, s-au făcut în ultimii 5 ani la Patinoarul Municipal Arad”, reprezentanții Primăriei Municipiului Arad au răspuns că „Valoarea sumelor cheltuite pentru realizarea documentațiilor tehnice este de 74.752, 09 lei”, menționând apoi că „Alte investiții, respectiv cheltuieli, nu au fost realizate în ultimii 5 ani la Patinoarul Municipal”.
Încă niște ani de așteptare
Patinoarul Municipal Arad a „topit”, așadar, în cinci ani, două studii: unul de fezabilitate, altul de avizare a lucrărilor de intervenție. Mai mult, în urma unuia dintre studii s-a semnat și contractul de execuție a lucrărilor, însă și contractul a fost „topit”. Ultima dată când s-a auzit despre patinoar a fost în martie 2021, când primarul Călin Bibarț, într-o conferință de presă, a prezentat proiectele administrației locale pe termen scurt, mediu şi lung. Cele două proiecte – cel de acoperire, respectiv cel de modernizare a instalațiilor și spațiilor – au fost „comasate” în prezentarea edilului, valoarea menționată de acesta fiind de 4.881.184,62 de lei. Termenul de finalizare a lucrării menționat în prezentarea power-point a edilului este de 12 luni. Vestea proastă este, însă, că proiectul patinoarului este unul dintre cele trecute de edil în categoria „investiții pe termen lung”, ce vor fi realizate „până în 2027”. Așadar, patinoarul va mai avea de trecut alți 5-6 ani – și poate încă vreo două studii – până să fie acoperit și să aibă utilaje și instalații care să respecte reglementările europene.
Trimite articolul
Xdaca politicienii ar opri furturile prin contracte supraestimate, ar fi bani si de asta.
Din capitolul : Cât mai fură aleșii
Cu un milion de euro s-a făcut un patinoar acoperit in jud. Mureș , adevărat că o mare parte din sumă era de la guvernul maghiar.
Cine mai știe de cite furtișaguri au mai făcut aleșii noștri în frunte cu demolatorul Aradului,dar și cu șobolanii din jurul sau,cu care o fi împărțit beneficii domniei. Însă articolul ar putea fi un motiv de sesizare din oficiu a DNA.
Cu firma aia neserioasa care o administreaza nu e de mirare. E groaznic ca acestia se vor ocupa si de stadionul de fotbal.
-
parca vad ca astia vor repara si ceasul de la primarie..
psd…dragnea liber falca inchis..