Una pe hârtie, alta în realitate. Primăria Arad nu a deschis încă patinoarul artificial din Subcetate, cu toate că în cadrul unei hotărâri adoptate de aleşii locali, în vară, se menţionează faptul că obiectivul va fi deschis din 1 noiembrie. Momentul efectiv al deschiderii oficiale nu a fost stabilit încă de Municipalitate, care susţine, prin vocea purtătorului de cuvânt, Corina Drăghici, că vremea de afară este singura piedică în funcţionarea patinoarului.
„Nu sunt îndeplinite condiţiile meteo pentru a putea porni patinoarul. Trebuie să nu mai plouă, iar temperaturile de afară să fie mai scăzute. Trebuie să fie temperaturi negative, inclusiv pe timpul zilei. Desigur, patinoarul funcţionează şi la 10 grade, dar această temperatură nu trebuie să fie constantă pe tot parcursul zilei, ci temperatura maximă să atingă 10 grade”, susţine Corina Drăghici.
Purtătorul de cuvânt susţine că termenul de 1 noiembrie, stabilit prin hotărâre ca moment la care patinoarul va fi deschis, reprezintă în fapt doar momentul de la care se poate deschide casa de bilete, sau mai exact momentul de la care unii angajaţi din cadrul Primăriei se mută pe regim de patinoar.
Încasări cu probleme
Patinoarul municipalităţii nu a adus încă banii prognozaţi, deşi Primăria spera să dea lovitura cu acest obiectiv. În primul an de funcţionare, temperaturile de afară au fost prea ridicate. În cel de al doilea an, patinoarul s-a deschis târziu, iar problemele au curs (printre altele, maşina de făcut gheaţă s-a stricat), aşa că patinoarul a funcţionat cu adevărat doar câteva săptămâni. E posibil ca nici în acest sezon încasările să nu fie pe gustul executivului şi nici apropiate de suma prognozată în hotărârea CLM, cu toate că tarifele au crescut tot în baza actului mai sus amintit.
Concert de deschidere
La momentul la care vremea va permite, patinoarul îşi va deschide porţile pentru arădeni, deschiderea oficială urmând a fi marcată, potrivit Corinei Drăghici, de un concert-spectacol. „Sperăm ca luna decembrie să fie o lună în care patinoarul să funcţioneze din plin”, a precizat Drăghici.
Program şi bani
Potrivit hotărârii CLM, programul de funcţionare a patinoarului este de la 1 noiembrie la 30 martie (în funcţie de condiţiile atmosferice), de luni până vineri de la 10 la 21.30, iar sâmbăta şi duminica de la 10.00 la 23.30. Suma pe care Primăria speră să o obţină de pe urma funcţionării patinoarului pe perioada iernii este de 290.146 lei.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!