În anul 1872, la vârsta de 28 de ani, Földes Kelemen devenea farmacist cu acte în regulă. Pe 19 aprilie 1873 primește autorizație de la Primărie să-și deschidă o farmacie – „Farmacia Mântuitorul”, iar în scurt timp începe să se concentreze pe produse de frumusețe destinate doamnelor și domnițelor. Pastă de dinți, săpun, pudră, toate erau produse de către el și vândute în farmacia proprie. În anul 1896 își înregistrează marca proprie – în traducere liberă din limba maghiară, Földes Kelemen, farmacist arădean. Înregistrarea mărcii sale vine după succesul fulminant al unui produs de-al lui Földes: crema de față Margit Creme, denumită după fiica sa, Margit.
Succesul a însemnat, pentru farmacistul arădean, și avere. Dispunând de resursele financiare necesare și dorind să se ridice la nivelul amicilor săi din cercurile înalte ale orașului, Földes Kelemen îl tocmește pe arhitectul arădean Milan Tabaković să-i proiecteze un adevărat palat, pe locul pe care avea o casă cu un singur etaj. Casa a fost demolată în 1899 și într-un timp impresionant până și pentru zilele noastre – aproximativ un an, pe același loc a fost ridicată clădirea cunoscută astăzi drept Palatul Földes.
Un adevărat palat
Construită în stil Secession, în mare vogă în acea perioadă, clădirea are parter și două etaje. La parter, în spațiul de pe colț, arhitectul a proiectat încăperile Farmaciei Földes. Mozaicul de pe pardoseală a fost fabricat în Ungaria, la fabrica Zsolnay, în timp ce mobilierul din lemn masiv, proiectat de Tabaković, a fost realizat de tâmplarul arădean Sebesy Ferenc. Tabaković însă nu s-a mulțumit să proiecteze doar exteriorul clădirii și mobila din farmacie, acesta desenând totul în interiorul farmaciei, până la ultimul detaliu – inclusiv etichetele de pe recipientele de depozitare a medicamentelor.
Clădirea cu parter și două etaje a adăpostit la nivelul solului, pe lângă farmacie, și laboratorul în care erau produse cunoscutele creme ale lui Földes. Familia acestuia locuia la etajele superioare ale edificiului, bucurându-se de o priveliște cum nu mai avea nimeni asupra străzilor Eminescu și Ștefan Cicio Pop, ce purtau atunci denumirile de „Deak Ferenc utca”, respectiv „Fabian utca”.
„Feriți-vă de contrafăcute”
Revenind la produsul emblemă al lui Földes, cel care i-a adus faima pe întregul continent și chiar și în America – Crema Margit – acesta era prezentat ca fiind „cea mai bună pentru obraz” și „singurul mijloc contra pistruilor, a petelor de ficat și în contra erupțiunilor de piele”, în ziarele vremii. Crema ajunsese atât de cunoscută, grație „marketingului” de care se ocupa Hesch Vilmos, ginerele lui Földes, încât farmacistul trebuia să-și avertizeze clienții să se apere de produsele contrafăcute, menționând în reclamele sale că „flacoanele goale nu se umplu în alte farmacii”. Flacoanele erau confecționate din porțelan și acoperite cu un capac din piele ce avea gravată emblema lui Földes.
Faima lui Földes s-a păstrat până în perioada interbelică. Într-un ziar din anii respectivi, despre „Margit-Creme a lui Földes” se scria că „o folosesc damele cele mai inteligente din lunea întreagă” și „cu privire la efectul fără pereche și escelent se esprimă în modul cel mai măgulitor și însuflețitor”.
Finalul unei istorii
Proprietarul clădirii, Földes Kelemen, a fost căsători cu Vojtek Auguszta, împreună cu care a avut patru copii: Janos, Margit, Bela și Lujza, aceasta din urmă murind, însă, la o vârstă fragedă. Despre Margit, cea care a dat numele celebrei creme, se știe că s-a căsătorit cu Hesch Vilmos, în timp ce Bela a fost singurul care i-a călcat pe urme tatălui său, Kelemen, devenind și el farmacist. Acesta a condus farmacia tatălui său până la începutul celui de-al doilea război mondial. De atunci, urma familiei Földes s-a pierdut din Arad, rămânând doar o filă în bogata istorie a orașului de pe Mureș.
Trimite articolul
XFrumos articol. Bravo
Felicitări pentru acest articol. Am locuit în acest palat în perioada 1973-1984, la etajul II ap. 9. În anul 1973 a avut loc ultima renovare a clădirii: exterior, înlocuirea lemnăriei de la coridoarele laterale cu zidărie și reparații la acoperiș. De atunci nu cred să se mai fi efectuat vreo reparație importantă, rezultatul se vede – o clădire în paragină, din păcate. De câte ori trec prin dreptul clădirii mă încearcă un sentiment de tristețe și neputință. Neputință a noastră, a tuturor că nu suntem în stare să păstrăm lucrurile de valoare ale Aradului. Am avea cu ce ne mândri, dar starea clădirii este jalnică.