Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatului Român va facilita agenţilor economici arădeni accesul la programe de formare profesională continuă pentru angajaţi, în vederea calificării sau recalificării acestora. „Până pe 30 septembrie întreprinzătorii ne pot comunica numărul total de angajaţi, numărul de angajaţi propuşi pentru calificare sau recalificare şi meseriile pe care le consideraţi ca fiind necesare pentru firma pe care o deţin”, a spus Marin Crişan, preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatului Român.
Informaţiile pot fi trimise la adresa de e-mail filiala.ar@patronatulroman.ro, sau la sediul din Arad, situat pe strada Episcopiei, nr. 39, tel: 0257/280714.
Ajutor cu procedurile
De asemenea, Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatului Român vine în sprijinul agenţilor economici cu urgentarea procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a TVA, recuperarea creanţelor datorate de stat firmelor private, informaţii la zi despre fonduri şi programe de finanţare nerambursabile, parţial nerambursabile sau finanţări de proiecte din surse interne sau externe, facilitarea accesului rapid şi nemijlocit la coordonatorii de proiecte, la autorităţile contractante, la oricare dintre surse şi la instituţiile prin care se derulează creditările/finanţările etc.
Partener serios
„Agenţii economici duc în spate greul economiei româneşti şi trebuie sprijiniţi. Vreau să-i asigur că vor găsi în Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatului Român un partener serios şi implicat”, a mai declarat Marin Crişan.
Agenţii economici sunt luaţi la control de ITM
Garda a luat la ochi agenţii economici
Citiți principiile noastre de moderare aici!