ARAD. Niciodată autostrada Nădlac-Arad-Timişoara nu a arătat atâta de rău din punct de vedere al infrastructurii. Niciodată, de la construirea ei, nu a trecut prin patru runde de reparaţii în numai câteva luni. Acum, de când contractul pentru întreţinerea autostrăzii a fost preluat de Drumuri şi Poduri Banat, parte a grupului Maxagro, şoseaua de mare viteză pare că a devenit un drum agricol afectat de traficul greu. Anul trecut, a expirat contractul de întreţinere a autostrăzii pe care Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara îl avea cu austriecii de la Porr. În urma unei licitaţii, s-a stabilit că Drumuri şi Poduri Banat, parte a concernului Maxagro, specializat pe agricultură, va efectua lucrările de reparaţii pe şoseaua de mare viteză, de la Nădlac şi până la Cunţa. Cei de la Maxagro „au dat din coate” şi au reuşit, numai ei ştiu cum, să prindă o serie de contracte licitate de DRDP Timişoara, inclusiv întreţinerea autostrăzii. Au reuşit să îşi bată joc de cea mai bună şosea din vestul ţării şi au reparat-o de patru ori vara trecută, după ce fiecare reparaţie a cedat, reuşind să încurce traficul săptămâni întregi.
La judecată
Recent, unul dintre patronii grupului Maxagro, care deţine şi firma Drumuri şi Poduri Banat, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. DNA Timişoara a stabilit că Ianco Zifceak, patronul socieţii timişene, a dat mită unui primar din Caraş-Severin pentru ca acesta din urmă să îl favorizeze.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Filimon Brian, la data faptei și în prezent primar al comunei Măureni, județul Caraș-Severin, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență; Z.I. (n.r. Zifceak Ianco), om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În cursul anului 2019, în contextul derulării contractului de execuție de lucrări privind „Refacere și modernizare drum comunal calamitat DC 83A Șoșdea – limită judeţ Timiș, comuna Măureni” inculpatul Filimon Brian, în calitatea de mai sus, ar fi pretins de la inculpatul Z.I., executantul lucrărilor, un procent de 5% (circa 150.000 lei) din valoarea fără TVA a contractului, din care edilul ar fi primit suma de 100.000 lei. Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de primar pentru ca acesta să determine persoanele din subordinea sa, cu atribuții în procedura de recepție a lucrărilor și de efectuare a plăților, să favorizeze interesele omului de afaceri, în sensul de a recepționa și de a achita facturile aferente serviciilor prestate de societatea comercială a inculpatului Z.I.”, transmit cei de la DNA.
Aşadar, se vede cum a fost realizată o lucrare de către cei de la Drumuri şi Poduri Banat: prin achitarea unei şpăgi către primar. Este imposibil să nu apară semne de întrebare referitoare la contractul de pe autostrada Nădlac-Arad-Cunţa, ţinând cont de calitatea proastă a lucrărilor pe care le efectuează această firmă, cu largul concurs al celor de la DRDP Timişoara, care nu par dispuşi să ia măsuri împotriva celor care îşi bat joc de drumurile noastre.
Trimite articolul
XBine punctat.Felicitari
Maxagro –> drum agricol, specialitatea casei din start…
Și pt punerea în pericol a vieții oamenilor care circula pe sosele cu gropi,nu?