ARAD. Incidentul a avut loc vineri seara. Agresorul, în vârstă de 26 de ani, s-a deplasat la carmangerie, cu un cuțit în mână. Patronul carmangeriei se afla în interior, împreună cu un angajat. Când l-a zărit pe bărbat cu cuțitul în mână, îndreptându-se spre magazin, patronul a luat un extinctor în mână și a ieșit afară, în întâmpinarea bărbatului. Atacatorul a reușit să-l rănească pe tânărul de 29 de ani în zona umărului, apoi a scos un pistol cu bile – potrivit informațiilor noastre – și a tras două focuri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, bilele de cauciuc au nimerit ușa carmangeriei.
Incidentul a fost sesizat la 112, iar polițiștii au demarat cercetările. „Vineri, în jurul orei 18:00, am fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112, despre un scandal pe Aleea Borsec, din municipiul Arad. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței. În urma investigațiilor a reieșit că un bărbat de 26 de ani, l-ar fi împuns cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi tras două focuri de armă înspre un alt bărbat de 29 de ani, ambii din municipiul Arad. Persoana vătămată a suferit o rană superficială la nivelul brațului. Nu a necesitat transportul la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe, în funcție de rezultatul verificărilor urmând a fi extinse și cu privire la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a anunțat IPJ Arad.Marin Paven, proprietarul carmangeriilor “La Marin”, precizează că societatea sa nu are vreo legătură cu scandalul produs vineri seara la carmangeria de pe Aleea Borsec, aceasta fiind revânzător al produselor sale. Cel care deține lanțul de carmangerii a mai punctat faptul că inscripționarea magazinului din cartierul Micălaca a fost efectuată fără acordul său și că va lua măsuri în acest sens.
Trimite articolul
XLipsesc trupele de asalt 🤔 in MAI
-
Velociraptor, după mintea ta, poliția e vinovată ca se nasc monștrii bântuiți de Satan? Ce trebuia să faca politia? Să stea santinela la carmangerie? Cu siguranță ca își vor face treaba! Nu fii așa pesimist!
-
Sunt al naibii de pesimist! nu ma simt in siguranta nici macar la mine in locuinta!
o patrula e obligatorie intr=o piata din jegul ala de cartier!@ -
Politia trebuie sa isi faca treaba si nu si o fac!politia trebuue sa se lase de furaciuni trafic de tigari coruptie
-
Jack, pe langa ca trebuie sa nu mai lase sa se petreaca furaciuni, talharii, trafic de tigari si persoane,administrarea de cersetori, prevenirea coruptiei, intra tot in competenta politiei si prevenirea si anchetarea comportamentelor cu violenta, cu intentia premeditata de a ucide, ca in acest caz.Daca concubina derbedeului ramanea fara loc de munca , nu mai avea cine sa il intretina pe cocalarul acela ? Nimic nu motiveaza un atac ucigas
-
-
Bai Leu de ghena, trupele de asalt lipsesc la nvel de MAI pe tot cuprinsul României. Taci in pu😝la mea de martalog cordit.
-
bine ca la timisoara au trupe de asalt rapid…..
-
Ce sa faca?sa swga pwla la infraktori?
-
Tu pui Timișoara cu satul astă fără ciini 🤣
-
-
-
Care treaba?!?! Cea mare?sigur!pe totzi urmasii tai!
-
-
Ba sattan si jegul de velociraptor sa sugeti matul la toti politisti ..voi mizerii de infractori infestati netul cu comentarii de avortoni
-
serios ? de ce? ca spunem lucruriilor pe nume militian dostept?
-
jeg de viniitura gura in mata!
-
Care treaba?!?! Cea mare?sigur!pe totzi urmasii tai!sankaru sa va suga!
-
Pompini la totzi militzienii!
-
-
Pitagora de la Intim,
Daca-i arunca o bucata de carne nu mai era nici un asalt. -
Ce le stii tu pe toate JEG uman ce esti …auzi Pitagora de la Intim!!!Jignire maxima aduci lui Pitagora
1in ce pizda masi de oras traim? bombe cutitari…jefuitori… ce cacat face politia asta de doi banii? da doar amenzi pentru nepurtarea mastii?
-
Vestul salbatic de Romania.
-
MA BUCUR CU TRUP SI SUFLET CA AM PLECAT DIN RUMUNICA~
-
Și pe unde umbli auzi doar Alah Akbar😂
-
SA MA FUT IN ALAH AL AKBAR!
-
-
-
-
După mintea ta, poliția e vinovată ca se nasc monștrii bântuiți de Satan? Ce trebuia să faca politia? Să stea santinela la carmangerie? Cu siguranță ca își vor face treaba! Nu fii așa pesimist!
-
SA FACA PATRULA! PROSTULE! PENTRU ASTA E PLATITITA NU SA STEA IN MASINA SI IN CAFENELE!
-
Ai dreptate sattan, dar si administratorii orasului si ai judetului ăstuia prăpădit, care permit sa existe organe corupte si nepregatite si apatice, angajate pe pile sau apartenenta la vreun partid, sunt la fel de vinovati
-
-
-
Fermenteaza cacao in ei de burtosi f bine platitzi de prosti !
ce bine tre sa tunda aia ca sa merite lunile de puscarile 🙂
-
Ahahahahahha ! Cel mai tare comment !
CUM E STATUL ASA SUNT SI OAMENII! MAFIOTI!
POLITIE DE DOI BANI!
DE CE NU AVET-I PATRULE PERPEDES?
VA ESTE FRICA CA VA PICA UNGHIILE DE LA PICIOARE?
-
Mda și patrulele alea pedestre trebuiau să fie acolo exact in momentul ala
-
CE PATRULE? STAU IN CAFENELE SI FAC CURTE LA CURVE!
-
Nuuuuuu,trebuia sa fie la pina la mata!sa u oniusca ta!
-
Uitați câteva știri: un întreprinzător atacat (2 știri), Colteii și notarul, minora dispărută, baba cu țigările, ceva hoți pe care-i doare in pix de camere de luat vederi, un bou cu un mistreț prin portbagaj, asistenta decedata de Covid … plus câteva uzuale – UTA, Covid internațional, deces BS, opinii despre o super boala fără scăpare (insomnia), etc … Cam asta-i tot ce se intampla in județ in doua zile? Sau doar atât trebuie sa aflam? Astfel de știri pot sa produc și eu dacă ma plimb doua ore prin oraș! Cam trist …
-
Și sectanți care își omoară copii și-i aruncă pe camp,la câini,ai uitat sa spui.
Tovarășu lu Marius a lu Romanov😂😂
-
Care ? Cel care lucreaza la penitenciar ? :))))
CACATUL DE POLIITIE CE FACE? NE DA AMENZII PENTRU NEPURTAREA MASTII!
JEGOSIILOR UNDE ATII FOST? DE CE NU PATRULATI?
FUGE LUMEA DIN RAHATUL ALA DE JUDET!
POLITIE DE TREI DE UN LEU!
Politia doar ii apara pe toti asa zisi interlopi ce supravetuiesc in aceast satuc cu nume de municipiu.
Politia e condusa doar de interlopi aici e buba la varful institutiei ai mici ce pot sa faca sa asculte ordinu daca nu sunt pusi la respect.
DACA SUNI LA 112 CA FAC PE UNDEVA SCANDAL PRIMA DATA II SUNA SA PLECE SI DUPA APARE SI MILITIENI.
Pa cum spunea si marele prezedinte al tari romanica un stat eșuat asa este si la satucul Arad totul e esuat.
Totul ii datoram marelui conducator de la Brad.
Doamne ajuta.
Sincer io nu l stiu pe marin ala personal dar l-am prins in 2-3 faze si isi da mare importantza mai mare decat atunci cand pui coada la pruna un mega arogant din punctu meu de vedere atat cat am vazut la viicii si delici pe vremuri la expo la lauda lui ca restaurantu lui nu e pt toata lumea desi…vinde ce vinde vedeti voi dupa o tura daca mai mergeti. , i so fi lus pata omului plm la ce figuri are marina are ala ca paraca e la stele michelin cu carnizta lui fripta n cuptor, come onn penibili amandoi
-
…mai este o individa-vanzatoare in Piata M Viteazul(Mica) , care are o atitudine execrabila fata de clienti: tonul respingatorsi aroganta , lipsa de amabilitate sunt calitatile acestei individe cu care nici natura nu a fost deloc darnica nici la capitolul good-looking!!
-
Elina,tu stai bine la muie!?mi piacerebe una pompa con te!
-
cum stau hienele de politai sa te vaneze ca nu ai masca!
dar de patrulat nu patruleaza!
-
Să-ți dea maxim dacă pui in pericol sănătatea celorlalți prin nepurtarea măștii.
P.s. să dea covid-ul in voi ca in Benone Sinulescu
-
Sa dea covidu in tua madre,sa sugi pula putreda a lui beny,cretinoid covidopat!
-
Sa dea covidu in mata,jeg clavicola !
-
Mie din toată povestea asta imi “place” de domnul Marin Paven proprietarul carmangeriilor “La Marin” care nu are nici o legătură cu toată povestea asta, dar problema lui în acest moment este faptul că inscripționarea a fost efectuată fără acordul său și că va lua măsuri în acest sens. Hai să fim serioși, dacă patronul carmangeriei este un revânzător al produselor sale “La Marin” așa cum este menționat în articol, să nu spună că el până acum nu a văzut că are reclamă cu numele său pe ușa carmangeriei care revinde produsele sale. Problema este alta, oameni de genul acesta în momente grele, se dezic de tine, ca Iuda de Iisus. Cu atât mai mult, cu cât înțeleg din articol că în acest caz victima este chiar patronul carmangeriei. În loc de susținere, el va lua măsuri… 😏
-
Sincer, cred cá dl. Paven are dreptate…
nici German Wings nu se foloseste de marca Lufthansa,
zboará doar la preturi mai modeste, totusi apartine companiei Lufthansa.-
Ce-am spus eu, cu ce ai înțeles tu…
-
daca german wings ar vinde bilete de avion s-ar folosi de numele firmei de zbor.
e normal sa te folosesti de numele producatorului daca ii comercializezi produsele.
e interes comun.
te uita la altex cum are inscriptionate toate numele producatorilor de electrocasnice pe firma din exterior.
sau la cei ce vand piese auto.
-
-
Mda… ca patronii tot timpul merg ei sa verifice ce magazine le revand lor produsele. La ala ii apare ca SC ghita SRL are nevoie de 50 kg de porc si de resul se ocupa angajatii si transportatorii. Multa minte aveti unii…
Cat despre cel care detine acel magazin, multi din Micalaca stiu cu ce sa ocupat si prin ce anturaj a fost, si poate inca se ocupa… inclusiv politisti stiu. Dar na, pile, relatii, smecherii.-
Da, adevarul că al dracu de mare este acest oraș! Iar reclama cu La Marin îi mică rău 😂😂😂 Într-un sat ca Aradul și dacă nu a avut curiozitatea să vină să vadă unde i se revinde marfa, tot se aude și cine cu cine și-o trage, unde mai pui faptul că reclama îi cât ușa. Se găsea cineva care să îi transmită la Paven acest lucru, dacă nu chiar transportatorii… Măi da încuiat mai esti la minte!
-
Dle pavan este o utilitate publica poți filma nu e domeniu privat
Avem și noi faliții noștri.
Pandemia scoate toată România din romani.
Arad, oras de poveste…
Se zvoneste ca din gelozie a izbucnit totul. Macelarul i-a oferit in trecut frizeritei un carnatz , cel mai mare si gros carnatz… prietenul acesteia era la bulau in timp ce ea gusta din carnatz.
Așa arată Aradul falkonistoid. Siguranță zero. 2004–2020 anii ciumei galbene basistoizate .
Die hard cu slană!:)